Author

Lup Anamaria

Lup Anamaria has 18 articles published.

Elevă la Colegiul Economic Năsăud, iubesc să scriu poezii, să comunic cu oamenii, să îi ajut cu ce pot, mai exact sunt atrasă de psihologie. Pe viitor mă gândesc să exclez în tot ceea ce ține de jurnalism și să îmi perfecționez stilul de a scrie.

Malakai – Despre cum dragostea poate opri un suicid

"în Cărți & Filme" "de POV21"
Malakai

Nu este vorba despre o simplă și clișeică poveste de dragoste. Este despre faptul că Adina Stephanie reușește să dea viață personajelor principale: Malakai și Hannah (Anna).

Faptul că cineva îți invadează viața, te scoate din minți și te face să nu te recunoști pe tine însuți…

Nu este un sentiment plăcut. Este ceva ce te consumă, iar faptul că nu știi din ce motiv se întâmplă totul te înnebunește.

Povestea lui Hannah se rezumă la faptul că a fost omul potrivit la momentul potrivit. Salvând o viață, a reușit să o distrugă pe a ei. Să se consume. Să facă tot ce îi stă în puteri pentru a ajuta o persoană pe care nici măcar nu o cunoaște.

Faptul că este forțată să intre nepoftită în viața lui Malakai D’Andre nu o ajută. Felul în care o tratează și o respinge o atrage din ce în ce mai tare și simte că nu poate să îl lase baltă. Intră în viața lui, iar când ajunge să îl salveze pe el, observă că s-a pierdut pe ea.

Volumul I e despre lupta prin care trece o persoană pentru a salva pe cineva de propriile gânduri și fapte.
„Nu mi-am dorit niciodată să mă îndrăgostesc, să devin vulnerabilă și să am pumnul unei alte persoane încleștat în jurul inimii mele.”

În volumul II, totul trece la o altă extremă. Faptul că îl scoate pe Malakai din întuneric prin toate metodele posibile, iar el cade de fiecare dată înapoi în gândurile lui negre și sinucigașe… Îi umple sufletul Hannei de dezamăgire. Faptul că o poreclește Anna o scoate din minți și chiar dacă el știa lucrul ăsta, continua să îi spună astfel.

Nimeni nu îți apreciază eforturile și prezența până când nu le simte lipsa…

Sinuciderea nu este un lucru plăcut, dar este un subiect care trebuie abordat. Hannah aflând adevăratele percepții ale lui Malakai despre viață, îl pune să îi spună în fiecare seară cuvântul magic : „promit”… Îi promitea că va rămâne în viață pentru ea. Pentru unii un lucru banal, dar când ești pus în fața faptului împlinit, e ceva vital.

Promisiunile nu se încalcă, indiferent cât de mici și simple sunt ele.

Dacă am învățat ceva din Malakai volumele I și II, este că nu poți renunța să ajuți o persoană doar pentru că nu vrea să fie ajutată. Nu poți renunța să fii un om bun, indiferent de sacrificiile care trebuie depuse.

Nu uitați: Prețuiți ce aveți, cât aveți. Malakai și-ar dori să mai aibă această șansă.

 

Carla Bracale – ,,O clipă efemeră de iubire”

"în Cărți & Filme/Texte" "de POV21"

Momentul în care rănile deschise și netratate ale trecutului își fac remarcate prezența într-un prezent ce sună promițător este ilustrat de către Carla Bracale în romanul O clipă efemeră de iubire.

 Romanul îi are în sufletul acțiunii pe Edith Turner, o tânără frumoasă și gingașă, ce locuiește cu bunica ei bolnavă, de care are grijă, și polițistul Cliff Marchelli, care primește o misiune nu tocmai pe placul lui de la Walther Cumings, șeful și prietenul lui.

Această misiune îl forțează să petreacă mult timp cu Edith, în apartamentul ei, singurul loc din care el putea superviza misiunea. Faptul că aceasta se desfășura noaptea, când Edith și bunica ei Nanny dormeau, nu o deranja pe Edith că el avea să rămână acolo.

,,Iubirea nu întreabă atunci când îți bate la ușă, te ia prin surprindere în diferite moduri, la care nu te-ai gândi niciodată.”

Lucrurile se complică în momentul în care Cliff o găsește pe Edith mult mai atrăgătoare decât oricare femeie întâlnită în ultimii doi ani, înainte de tragicul eveniment ce îl face pe Cliff să nu mai dorească să cunoască dragostea din niciun punct de vedere. Cei doi petrec clipe intense împreună, până când sentimentele îi readuc la realitate. El fuge, fuge de ea, o rănește, o umilește… Fuge,  dar îl întâmpină ceva mult mai rău: chiar el, trecutul, adevărata durere – fapt descris de pierderea ei definitivă.

Când inima îndurerată și creierul fac echipă iese prăpăd… Hotărâtă fiind să treacă peste sufletul ei călcat în picioare, să îl uite, soarta nu ține cu ea și decide să îl întoarcă pe Cliff din drumul lui bătătorit și plin de spini. Măcinat de vină, de dorul ei și încurajat de mama lui, își ,,ia coada între picioare” și decide să își încerce norocul din nou.

,,Îndrăgostiții nu au niciodată regrete. Doar oamenii care lasă să treacă pe lângă ei au.”

Momentul în care el apare la ușa ei îi dă o senzație de deja-vu, vorbele lui, aceleași ca la început. Totuși, ceva era schimbat, modul în care o privea și vorbele lui, o cerere în căsătorie, o cerere către o nouă viață pentru ei, un nou început fără sfârșit, O clipă efemeră de iubire.

,,Când trecutul nu lasă loc de viitor, e timpul să rupi o pagină din prezent și să înveți să transformi greșelile în lecții de viață.”

“Old, but gold”

Yin și Yang – balanța perfectă

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Strânge-mă în brațe tare
Știi că sunt numai a ta
Când te văd îmi bate inima de nerăbdare
Sentimentele-mi sunt altfel când sunt în preajma ta.

Melancolie, iubire, furie, amestecate
Noi nu facem totul ca la carte
Suntem ca Yin și Yang, o balanță perfectă
Împreună…noi facem artă.

Plec mereu dupa parfumul tău
Atât de personalizat…
Ce mă bulversează rău
Când îl simt…simt un impact.

Emoțional, sunt un vulcan gata să erupă
Fizic, nimic nu mă preocupă
Sunt de neclintit, precum o stâncă
Ce tace, nu atacă.

Te privesc pătrunzător
O privire încărcată
Cu iubire și mult dor…
O privire… cum spuneai? Minunată.

Suntem doar tu și eu, cu multe vise
Majoritatea interzise, dar promise.
Suntem doar noi, doi în unul
Stăm și privim apusul.

Anii trec în zbor, nu mai privim în viitor
Trăim prezentul .
Cum e acum? Răvășitor…
Cum e prezentul? Mai mult ca perfectul.

Secundele-s prețioase
Mici, dar valoroase.
Nu pierdem timpul cu lucruri mărunte
Gata cu vorbele, trecem la fapte.

Potecă de dor

"în Poezie și literatură" "de POV21"

Câteodată dorul vine

Poate nu se poate abține

Poate că ăsta-i rolul lui

Să schimbe rolul destinului

Să te cuprindă,

Să te aprindă,

Să te ia în ale lui mreje

Să simți lipsa unor mesaje

Unor mici atenții

Să ai tu mici intenții

Să iei cu tupeu inițiativă

Chiar dacă toți sunt împotrivă

Să te macini, să te frămânți

Să nu știi cum să te prezinți

E un sentiment apăsător

Foarte greu, deloc ușor

Deși nu e material, te apasă

Te face să te simți neînțeleasă…

E confuz, e diferit, depinde de persoană

E ciudat, zici că ar cântări o tonă

Cel mai profund sentiment

Ce te transformă în dement

Te joacă pe degete ca un păpușar

Și totuși… parcă e un rău necesar…

E precum o potecă fără sfârșit

Ce ține un infinit.

Viața – cufăr de surprize

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Ne petrecem viața într-o fugă continuă
Fără să ne dăm seama cât de repede se termină
Nu privim fereastra timpului și când o facem…plouă
Ar trebui să avem o altfel de perspectivă, mai lină.

Tot ce contează, de fapt, sunt acele momente.
Momente simple, de fericire,
Clipe importante, ce nu țin o eternitate
Toate-s trecătoare…

Închidem ochii doar puțin
De multe ori, uităm să mai clipim
Și ceva splendid poate deveni un chin
Respirăm, privim și apoi fugim.

Fugim de tot ce ne înconjoară
Nu știm ce se petrece
Timpul parcă zboară,
Iar totul e prea rece…

Nimic din ce e acum nu e infinit
Profită de ce ai, e unic
Fă ce îți place: fii fericit.
Chiar dacă asta înseamnă să fii puțin euforic.

Adesea lumea te uimește
Suprizele ei, pot fi uneori fatale
Îți vei da seama cândva, când vei crește
Azi extaz și mâine jale.

Realități încrucișate

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Ghidându-se după lumina lui

Intervenind în calea destinului

Oprind drumul ghinionului

Plecând pe calea viciului

Valsând în vis, realitatea doare.

În realitate…privești din depărtare

Vise frumoase, iluzii conturate…

Realitatea înfruntând, vise spulberate.

Drumuri încrucișate, destine legate

Caractere schimbate, mai bine conturate.

Desenând în vise, plutind ușor,

Deasupra tuturor, pe un norișor.

Urcând și coborând, extaz și agonie

E totuși un vis ce durează pe vecie.

Visele devin realitate…

Atunci când ai curaj și dai drumul la fapte.

Riscând o dată, poți câștiga multe

Câștigi multe: prin gesturi mărunte.

Frica câștigă în fața sentimentelor

Brusc vezi alb-negru, nu color.

Tic-tac, tic-tac…

Pentru această existență nu există leac.

Tiptil, tiptil și pas cu pas

Te apropii de impas.

 

Avalanșă de culori

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Pictăm lumea în mii de culori
Ce suntem noi? Simpli visători
Visăm cu ochii deschiși
Am învățat că nu-i bine să-i ținem închiși.

Ce ne dorim ? Să înflorim .
Ce ne dorim? Să reușim.
Țelul nostru e să ajungem sus
Nu să cădem ca un apus…

Ca un curcubeu colorăm lumea
Victorii consecutive, de lunea până lunea.
Nu suntem roboței teleghidați
Nu încercați să ne controlați.

Viitorul e al nostru, noi îl scriem
Ce ne trece prin cap, asta facem.
Nu vedem doar alb-negru, lumea a evoluat,
Fiind tineri, frumos ne-am dezvoltat.

Am deschis ochii, am crescut
Pe pânza vieții, amintiri am țesut.
Amintiri frumoase, bine conturate,
Amintiri mai proaste, de mult uitate.

Închise adânc, devin învățături
Ne trec prin cap, mici frânturi.
Privim în față, puțină ceață
Pășim ușor: ca pe gheață…

Soarele apare… încet, dar sigur
Și el strălucește, chiar de-i singur.
Așa suntem și noi, singuri și liberi
Ne vom împărți și vom cuceri .

Tentații

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Ne place tot ce nu e permis,
Dacă scrie ,,interzis “
Știm că trebuie rescris.

Ilegal, sună atât de tentant
Ne aruncăm în neant,
Ni se pare flatant.

Tentații ce ne atrag,
Sclipiri ce ne distrag…
Ceva de care ne amintim vag.

Vicii ce ne transformă,
Ce trec orice normă
Și ne lasă doar o urmă…

Pentru o clipă de extaz
Treci prin tot, faci necaz,
Nu îți oferi nici un răgaz.

După extaz, vine și agonie
Că tot ce e frumos nu ține o veșnicie
Totul e o ironie.

Ca un circ de senzații,
Mici ilustrații,
Mari palpitații.

Știi că-i doar în capul tău
Că nimic nu-ți face rău
Tu ești propriul tău călău.

Destinul ți-l faci chiar tu
Povestea nu ți-o scrie altu’
Și mintea ta îți e propriul atu.

Doctor de suflete

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Poate dacă ne-am opri din fuga noastră continuă am putea observa cât de frumoasă e viața. Poate dacă am acorda mai multa atenție detaliilor, am observa cât de mult contează de fapt.
Cât de mult contează o zi pentru un copil ce nu și-a văzut părinții de ani buni.
Cât de mult contează o clipă în plus pentru o persoană care e pe moarte…un ultim cuvânt spus, un ultim sărut înainte de despărțirea veșnică…
Lucruri fără sens pentru unii pot fi lucruri atât de importante pentru alții. Te-ai gândit vreodată ce poate face o clipă de neatenție? Poate fura o viață, un copil, un părinte, pur si simplu o persoană iubită și respectată de cineva…
Tu, cel care citești asta, te-ai întrebat vreodată cât e de important faptul că poți vedea, auzi, vorbi? Că ești un om normal?
De câte ori ai ajutat pe cineva fără să te gândești la tine? Fără să faci asta de ochii lumii, să faci ceva cu sufletul, nu cu gândul: ,,fac bine ca să primesc și eu bine”… Nu! Faci bine să te simți împlinit spiritual, fii tu doctorul inimii cuiva, adu un zâmbet pe fața cuiva, fă un gest mic, sau un gest mare dacă poți… doar fă-o cu sufletul.
E destul de multă lume egoistă și e atât de greșită gândirea noastră, a tuturor. Sunt atât de puține persoane bune rămase în lumea asta, mult prea puține și totuși ne întrebăm de ce ni se întâmplă unele lucruri rele. De fapt, uităm acțiunile noastre din trecut, faptul că închidem ochii când trecem pe lângă spitale cu oameni care poate ar avea nevoie doar de o vorbă bună, o persoană care să le asculte oful, dar uităm și nu conștientizăm asta decât în al doisprezecelea ceas și e păcat…
E păcat că am putea face ceva să schimbăm lumea, dar stăm cu mâinile în sân și nu facem nimic.
Încearcă să fii tu cel ce aduce zâmbete oamenilor, schimbarea poate începe cu tine!
Fiecare dintre noi suntem marionete dirijate de cineva și la rândul nostru suntem și noi dirijorii cuiva, fără să știm, fără să ne dăm seama, e momentul să luăm atitudine, să nu mai fim marionete ușor de controlat de alții, ci să luptăm pentru noi, pentru familie, pentru prieteni, pentru toți oamenii, pentru că noi suntem generația schimbării, totul începe și se sfârșește cu noi.

Aparențe

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"
Urlu și nimeni nu mă aude
Inima îmi plânge și nimeni nu o vede
Poate dacă aș putea schimba ceva…
Dar stai… întrebarea e : aș vrea ?
Ce aș schimba la mine?
Poate că nimic, poate că totul
Probabil m-aș îndrăgosti de aceleași priviri străine
Și aș rămâne tot cu golul…
Aș alege aceeași greșeală
Nu m-aș opri la un singur pas greșit
Aș pune totul pe repeat, să se repete la infinit.
Iar și iar ca o buclă temporală.
Dar poate uneori aș spune STOP
De ce să-mi trăiesc viața ca pe un joc de noroc?
Zâmbind în ciuda tuturor
Că nimeni nu vede cum ești pe interior.
Toți se iau după aparențe
Mai nou oamenii au mai multe fețe
Cui îi pasă ce faci? Ce simți?
Trebuie doar să tragi și să strângi din dinți.

Prietenii

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Sunt prieteni ce sunt pe viață,
Sunt oameni ce te învață,
Îngeri trimiși să îți fie alături,
Ori demoni pe care ești nevoit să-i înlături,
Oameni care te calcă pe bătături
Sau oameni ce te învață,
Cei care nu te răsfață,
Ci vin și îți spun față-n față.

Tot ce nu faci bine
Știi că ai cui îi spune
Prieteni ce îi poți numi frați
Oameni care merită a fi păstrați.
Ei nu te lasă să fii supărat
Și alături de ei vei fi mereu bogat.

Pentru că un om bun trebuie prețuit
Și la rândul tău trebuie să dai ce ai primit
Nu poți aștepta bine, dacă tu faci rău
Că uneori poate nu-i acolo fratele tău,
Da-i alături un prieten ce poate nu l-ai ajutat
Și cu toate astea singur nu te-a lăsat.

Că un prieten bun, e greu de găsit,
Iar dacă ai făcut-o, ești un om împlinit.

Eliberează-ți inima

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

E timpul pentru confesiuni,
Nu îți mai umple singur capul cu minciuni
Haide, dă drumul la sentimente,
Nu te teme de impedimente.
Haide, descoperă-ți singur inima
Sau chiar nu știi ce vei găsi în ea?
Te vei regăsi pe tine.
Și câteva persoane străine…
Străini ce cândva ți-au fost aproape,
Oameni la care te gândeai zi de zi, noapte de noapte.
Amintiri ce nu le vei uita,
Clipe ce vor rămâne tatuate pe inima ta
Nu încerca să le ștergi,
E imposibil, trebuie să înțelegi
Pentru a scăpa de vremea rea,
Trebuie să treci prin ea.
Învață să-ți înfrunți propriile temeri,
Formează-ți propriile păreri.
Nu trăi după regulile altora
Eliberează-ți inima și nu te îngrijora.

Dulce – Amar

"în Poezie și literatură/Texte" "de POV21"

Cât dor poate duce omul?
Câtă durere poate îndura un suflet ?
Oh, iubire… Dulce amar…
Ce sufletul îl sfâși, fără habar.
Treci de la agonie, la extaz
Fără să faci nici un pas,
Chinuiești sufletul neîncetat
Și nu te simți vinovat.
Ia spune-mi,
Te mulțumești doar cu fărâmi?
Bucăți din inimi sfâșiate,
Ce nu vor mai fi unite.
Atât de puține lucruri ce contează cu adevărat…
Cum poate fi iubirea și virtute și păcat?
Ohh tu, dulce chin,
Cum poți fi și miere și venin?

Trecutul domină în prezent

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Trăim în prezent, dar ne gândim la trecut.
În fața amintirilor avem nevoie de scut.
Trecutul ne bântuie,
Sufletul ni-l chinuie.
Prezentul nu-i perfect, dar urmează să fie
Că nimic nu se repetă, e doar fantezie.
Memoriile rămân chiar dacă oamenii pleacă…
Și atunci când o fac, pleacă cu inima seacă.
Trecutul e prezent și mereu va fi…
În sufletele noastre știm că vom fi mereu copii
Simple fapte din trecut ne fac ce suntem,
De la realitate nu putem să ne abatem.

Haos în liniște și pace

"în Poezie și literatură/Texte" "de POV21"

Privesc cerul…
Se închide cu-ncetinitorul,
Norii negrii apar ușor
În drumul lor, spulberă speranța-n zbor.

Și ceru-ncepe a plânge cu lacrimi amare
Iar în tristețea lui, spală sufletele murdare.
Se aud tunete zdravene
Ce-ngheață sângele-n vene…
Și prevestesc furtuna tumultoasă ce-are să înceapă,
Iar fulgerele parcă luminează lumea toată.
Vântul și el își face simțită prezența
Căci în lipsa lui nimeni nu-i simte absența.

Liniște și pace, e tot ce rămâne după haos
În atmosferă nu se mai simte nimic periculos
Miraculos, cum într-o clipă trece tot,
Apare soarele ca și un antidot.
Căci după ploaie vine soare
Și odată cu el, apar și zâmbete la fiecare.

Abisul eternității

"în Texte/Poezie și literatură" "de POV21"

Mai presus de iubire, e orgoliul
Ce ne distruge moralul și ne afundă-n golul
Ce parcă-i infinit… sufletul parcă-i pierdut
În abisul eternității de suferință, parcă e de necrezut…
Cum într-o secundă de nervozitate,
Pierdem tot ce clădim cu meticulozitate.
Caracterul definește omul, dar parcă nu-i real
Fiecare are clipe când se pierde pe fundal.
Insistăm să ruinăm tot ce e mai frumos
Și parcă le întoarcem toate pe dos.
Transformăm răul comun
Într-un lucru imun…
Și parcă ne afundăm din ce în ce mai tare
Simțim cum ne sufocăm, nu găsim ascunzătoare…

Anamaria Lup

Derulează înapoi