Educației
Foto: Provocarte / Facebook

Doi învățători din Bacău îi solicită ministrului Educației, printr-o scrisoare deschisă, inițierea unui program guvernamental de promovare și susținere a lecturii în școli. „Puteți schimba istoria educației și destinul elevilor, făcându-le cartea accesibilă, dotând fiecare sală de clasă cu minibiblioteci și cărți noi, folosind bani din bugetul ministerului”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă către Sorin Cîmpeanu și semnată, potrivit celor doi învățători, de 429 de profesori, elevi și părinți.

Cei doi inițiatori sunt Mirela Spiță și Nicu Bujor și povestesc că în urma unei recomandări emise de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, au reușit „în trei luni de zile să obținem donații de cărți noi și atrăgătoare, de minibiblioteci, și să dotăm 4 clase primare din mediul rural cu rafturi mobile echipate cu cărți”.

Nicu Bujor este învățător la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Bacău și a declarat că „sunt foarte multe cereri, sunt foarte mulți învățători care nu au efectiv cu ce să lucreze. În foarte multe zone, copiii nu au acces la cărți. Pentru ei cărțile sunt un lux”. Mirela Spiță predă la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău.

„Ne-am bucurat pentru elevii de 7-10 ani din cele 4 clase aflate în zone defavorizate, deși ne sunt sufletele triste pentru că nu putem face asta pentru toate clasele din județ, din țară. Sunt încă prea mulți copii, din prea multe școli, din prea multe clase, pentru care cărțile sunt inaccesibile,… lux. Pârghiile nu sunt la noi. Considerăm că pârghiile sunt la dumneavoastră. Dumneavoastră puteți face asta. Ca persoană învestită. Ca instituție. Ca om”, scriu acei profesori.

„Rezultatele pozitive ale Proiectului național Citește-mi o sută de povești ne determină să vă propunem să inițiați un program guvernamental pentru promovarea și susținerea lecturii în școli. Puteți schimba istoria educației și destinul elevilor, făcându-le cartea accesibilă, dotând fiecare sală de clasă cu minibiblioteci și cărți noi, folosind bani din bugetul ministerului. Vă provocăm să ne fiți alături: un educator care ajută un alt educator, pentru ca toți elevii din țară să beneficieze de lectură, în vederea împlinii dezideratului ca fiecare copil să dispună de un fond de carte aflat la îndemână, chiar în sala lui de clasă”, încheie inițiatorii scrisoarea deschisă.

Profesorii au povestit că demersul a pornit de la o „Scrisoarea metodică” trimisă de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, care „prevede recomandarea ca un cadru didactic să amenajeze în sala de clasa un spațiu pentru lectură, cu minibibliotecă utilizată pentru popularizare de carte și pentru facilitarea lecturii”.

Echipa proiectului Provocarte a propus unui număr de „33 de profesori din județul Bacău să amenajeze minibiblioteci echipate cu cel puțin 50 de volume” și s-a ajuns la concluzia că pentru o singură sală de clasă, „valoarea minimă se ridică la 1650 lei”, potrivit scrisorii.

În scrisoarea deschisă, cadrele didactice menționează care este situația actuală în școlile din România, rezultate obținute în urma unor sondaje online: „În urma sondajelor efectuate online, am constatat că în o treime dintre școlile rurale nu există biblioteci. În multe dintre școlile în care există, sunt slab dotate, cu fond de carte învechită, cu exemplare neatractive, care au căpătat miros neplăcut din cauza timpului. Primăriile amână alocarea fondurilor pentru achiziții de carte. În multe dintre școlile din mediul rural, bibliotecara are mai multe sarcini de serviciu, ceea ce conduce la diminuarea timpului de calitate acordat principalei responsabilități”.

  • Învățătorul Nicu Bujor a explicat pentru Edupedu.ro de ce apare data de 7 ianuarie în document: „Colega noastră a plecat astăzi la București și nu știu dacă reușește astăzi, dar până vineri în mod sigur va ajunge la minister să o depună la registratură”.

Descarcă de aici Scrisoarea deschisa.