Dacă ar trebui să aleg o putere magică, aș putea să renunț cu ușurință la aceea de a trece prin pereți, a fi invizibil sau a citi gânduri și aș alege să pot zice oricând simt că e nevoie, „nu”.

Mi-am creat de-a lungul timpului un tipar al creșterii și dezvoltării garantate,

în special în mediile și contextele care mi-au oferit ocazia. Unul din principii constă în a face ceva. Pur și simplu. Orice ți se cere sau ți se recomandă. Potrivit în context, capătă și mai mult sens.

Concret: am învățat să ridic mâna prima când se cere un voluntar, să întreb în stânga și în dreapta când vreau să învăț și să cunosc, ca mai apoi să fiu capabilă să valorific toate astea.

Important este să încerci, indiferent de situație, și să înveți oricât de mult poți din experiență. Din momentul în care înțelegi că tu ești în mediul respectiv ca să înveți, lucrurile incep să prindă un alt contur.

Fie că vorbim de familie, grup de prieteni ori școală, tiparul se aplică impecabil atunci când cauți să acumulezi informație din orice întâlnești în jur.

Cu toate astea, nu funcționează perfect decât prin strânsa legătura cu alte valori și principii fundamentale, doar așa vei ști când să zici nu și când să accepți provocarea.

Problema mi-a fost că nu am reușit să anticipez

toate task-urile, promisiunile că fac și ajut, și le-am dat voie să mă copleșească. La fel ca într-un cerc vicios, ajungi din nou la momentul în care înveți oricât de mult poți din experiență. Iar eu chiar am învățat, și de aici: cum e să te supraestimezi, să ieși constant din zona de confort, să ajuți, pentru că și tu ai fost îndrumat la rândul tău, și sa îți duci promisiunile la bun sfârșit. Toate în același timp.

Așa că am învățat să spun NU.

Când cobori ca din cer într-un mediu total nou și tot ce vrei e să acumulezi informație, uiți că exiști și fără ea, că trebuie să ai timp de cafeaua, muzica de dimineața și de emisiunea preferata.

Când îți scriu prietenii să îți zică că nu ai mai ieșit din cameră de 2 săptămâni (dacă nu punem pregătirile și magazinul de lângă bloc), că în ciuda a tot, pari nefericit constant și munca nu se termină niciodată: pune stop! Fă un pas în spate, închide ochii, și privește.

Oricât ai fi de puternic și capabil, nimic nu e mai presus de zâmbetul pe care trebuie să îl vezi pe față dimineața în oglindă, de orele tale de somn și cele 20 pagini pe care oricum le citești în fiecare zi.

Așa-i că nu ți-ai mai văzut demult pisica? Nu mai știi nici ce face prietenul cel mai bun sau dacă mama ta a mai făcut placinta ta cu dovleac preferata.

Un pas în spate și brusc e alt univers: Unul în care reușești să spui nu!
Nu oamenilor care nu te merita, nu task-urilor care îți subestimează nivelul, nu persoanelor care vor să ia din tine mai mult decât ești și poți, doar pentru satisfacția lor, nu inboxului plin de mesaje inutile, la care răspunzi doar pentru
că vrei să ajuți, nu la tot ce nu mai reușește să îți aducă nici satisfacție, nici câștig.

Egoist ori nu, fără sentimente trezite sau un scop clar în minte, tot ce ai de făcut devine o corvoadă.

Poate că îți pare clișeic, sau poate că aveai nevoie exact de cuvintele astea să poți începe. Oricum ar fi, cert e că clipa în care realizezi că nu ești profund îndrăgostit de viața pe care o trăiești, știi sigur că e timpul să o schimbi.