Regina Elisabeta a II-a va lipsi de la slujba din Duminica Comemorării
Sursă foto: Unsplash Regina Elisabeta a II-a în cadrul evenimentului anual de comemorare

Biroul de presă al Palatului Buckingham a anunțat că regina Elisabeta a II-a nu va participa la ceremonia cu ocazia Remembrance Day de la monumentul Cenotaph din Londra, din cauza unor dureri de spate: „Majestatea Sa este dezamăgită că va lipsi de la slujbă.”

Aceasta ar fi trebuit să fie prima apariție publică a reginei Elisabeta a Marii Britanii, după ce, în urmă cu o lună, i s-a recomandat, prin prisma unor analize medicale, să se odihnească.

De asemenea, a lipsit de la evenimente precum conferința COP26, cunoscută și ca The United Nations Framework Convention on Climate Change, dar și de la un festival de comemorare al eroilor, de sâmbătă seara, din cauză că a fost necesară o internare spitalicească a reginei, pentru „investigaţii preliminare”.

Palatul Buckingham anunțase prealabil că cel mai longeviv monarh din lume este hotărât să participe la Cenotaph, acolo unde membrii familiei regale se alătură persoanelor importante din guvern și armată, pentru a-i celebra solemn pe cei care și-au pierdut viața în conflicte.

Comemorarea se desfășoară în cea mai apropiată duminică de data de 11 noiembrie, cu scopul de a aminti sfârșitul Primului Război Mondial

Participarea reginei la evenimentul anual este una dintre imaginile caracteristice ale domniei sale de 69 de ani: capul plecat, îmbrăcată în negru şi afişând un mac roşu.