România: Milioane de doze de vaccin disponibile, alte sute de mii expirate
România: Milioane de doze de vaccin disponibile, alte sute de mii expirate Sursă foto: Unsplash

La momentul actual, România dispune de aproape 3.700.000 de doze de vaccin, 1.548.646 fiind produse de Pfizer, 1.199.324 de Moderna, 162.209 de AstraZeneca și 789.017 de Johnson & Johnson.

De asemenea, din 900.702 doze de vaccin, 748.580 sunt complet sigilate și păstrate în condițiile de temperatură corespunzătoare, așteptându-se recomandări. În același context sanitar sunt incluse și 152.122 doze de vaccin produse de Pfizer și Moderna care au expirat și au fost eliminate din circuitul de administrare.

Totalul dozelor administrate în ziua de 12 octombrie 2021 este de 58.409, iar totalul reacțiilor adverse raportate în ultimele 24 de ore este de 36.

Guvernul României a pus la dispoziție și o platformă națională de informare cu anunțuri oficiale, un site dezvoltat de Serviciul de Telecomunicații Speciale, în privința actualizării zilnice a campaniei de vaccinare.

Campania de imunizare a populației continuă prin sosirea în țară a unei noi tranșe de vaccin produs de Pfizer BioNTech, cuprinzând 303.030 doze: „Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

Centrul Național de Depozitare București: 186.030 doze

Centrul Regional de Depozitare Brașov: 117.000 doze.

Până la acest moment, țara noastră a recepționat 13.071.689 doze de vaccin produse de compania
Pfizer, iar 8.330.820 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.”, transmite grupul de comunicare al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).