Academia Suedeză din Stockholm a anunțat că scriitorul Abdulrazak Gurnah tasmanian pentru „înţelegerea sa lipsită de compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor la intersecţia dintre culturi şi continente”.

 Abdulrazak Gurnah s-a născut pe data de 20 Decembrie 1948 în Sultanatul din Zanzibar. La vârsta de 18 ani a plecat din țara natală ca să scape de persecuțiile făcute de cetățeni arabi în timpul Revoluției din Zanzibar. A reușit să devină student în Marea Britanie în 1968. Inițial, el a studiat la Colegiul Bisericii Creștine ( Christ Church Collage) din Canterbury, unde a avut rezultate foarte bune. El a devenit doctor în filosofie în anul 1982, la Universitatea din Kent. A predat după timp de 3 ani la Universitatea Bayo din Kano, Nigeria. După aceea, acesta a fost profesor de limba engleză în Universitatea din Kent, până la pensionare.

 El a început să scrie de la vârsta de 19 ani, primul său roman fiind „O memorie a deparcării”. Abdulrazak Gurnah a mai scris încă 9 romane, dar cele care l-au ajutat cel mai mult să câștige acest premiu sunt: Paradisul (1994) și Desertarea (2005).

(Sursa pozei- BBC)