Ajungi la un moment în care ai impresia că n-ai de ales: trebuie să faci pe dracu’ în patru, să ratezi petreceri, să furi din orele de somn, să lucrezi suplimentar.,. mereu, să dai bani în plus și să îți păstrezi opiniile când ar putea stârni controverse… toate ca să fii „cel mai bun”.

Părinții ni l-au dat drept exemplu pe colegul de 10. Mai departe, societatea ne-a cerut cărți citite, argumente destul de solide și experiență, pe care o capeți muncind în plus. Iar tu, evident, ți-ai făcut un abonament la biblioteca din oraș, ți-ai exersat discursul și ai muncit peste program. Cum adică de ce? Ca să fii cel mai bun.

Ai ieșit total pregătit în lume și ai aflat că mai trebuie să faci ceva pentru asta. Și încă ceva, și încă ceva… Dar tot nu te-ai convins că n-ai cum să fii cel mai bun.

În raport cu vechii tăi prieteni, poate chiar ești foarte bun. În raport cu mine, însă, poate încă mai ai de lucrat. Dar în raport cu cel mai bun prieten al tău? Ar mai merge o diplomă… doar ca să fii sigur.

Te-aș putea lăsa să te compari cu mii de oameni, să citești sute de studii și să faci zeci de facultăți. Cu toate astea, dacă îmi dai voie, îți ofer tratamentul potrivit: Întreabă-te și tu, ocazional, în raport cu tine din trecut, oare ești mai bun? „Cel mai bun”?