Ziua Mondială a Educației

Nu știu dacă v-a plăcut ultimul meu articol, dar am revenit să mai comentăm puțin despre educație împreună. Subiectul de astăzi este puțin mai plăcut decât ultimul, adică nu dezbatem o metodă de traumatizare, ci comentăm despre o zi liberă. 

Probabil unii dintre voi știți, dar pentru ceilalți care sunteți la fel de aerieni ca și mine, pe 5 Octombrie este Ziua Mondială a Educației. Amintim în articolul de astăzi despre o scurtă istorie, niște amintiri personale și niște urări de „la mulți ani” cum ar veni. 

Deci, de ce fix 5 Octombrie?

Fiindcă Uniunea Sindicatelor Cadrelor Didactice „Education International” a organizat, în 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice, iar la aceași dată în 2008, a fost instituit Premiul Hamdan pentru a recompensa implicarea profesorilor. În cazul în care vă întrebați, nu, niciun pedagog român nu a câștigat acest premiu și nu vreau să aveți atitudinea de „bineînțeles”. Un profesor deosebit se remarcă prin implicarea sa și modul în care își tratează elevii și responsabilitățile, nu prin naționalitate. 

Acum, putem continua. UNESCO semnează în 1966, „Recomandarea UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”, ONU promite educație calitativă în 2015 și pandemia dictează schimbarea sloganului acestei zile în „Profesorii: Conducerea în criză, reimaginarea viitorului”. Nu știu cât vă impresionează pe voi aceste informații, dar merită trecute în listă. 

Trecând mai departe, să depănăm niște amintiri

Cum v-am spus, sunt puțin aeriană. Îmi amintesc o excursie scurtă în clasa a V-a și ceva proiect la lucru manul în primară, toate cu scopul Zilei Educatorului; care nu știu dacă erau una și aceași la vremea respectivă sau nu. 

Oricum ar fi fost, eu nu îmi respect profesorii sau educația doar de zile libere. Știu că sună a letargie de om singur de Valentines Day: „eu nu iubesc doar pe 14 Februarie”. Well, nu. Iubesc zilnic și învăț zilnic; dar asta nu înseamnă că nu pot să îmi serbez iubirea si calendaristic. 

Dar, faptul că nu se învață de ziua învățării îmi pare ironic

Bine, mult spus nu se învață, fiindcă probabil copilașii mai mari au teme de vacanță pentru acele 12 ore de libertate. Oricum, consider că excursiile mele de 20 de minute de acum 10 ani erau puțin mai utile decât dormitul până târziu, mai ales că toată lumea se plânge de „inutilitatea școlii românești”. 

Și dacă tot am adus vorba de acest lucru, eu n-am simțit niciodată că sunt un sclav al sistemului sau că cineva își bate joc de mine. Mi-a plăcut să aflu cât mai multe lucuri din domenii cât mai diverse și mă simțindu-mă cultă mă simt și puternică. Înțeleg lacunele informaționale, amplitudinea teoriei și toate celelalte lucruri lipsite de actualitate, dar nu m-am raportat niciodată cu ură la ele.

Atâta timp cât nu se exagera, adică cantitatea de muncă la materiile de profil nu era identică și la cele extra, cum erau desenul și istoria (am fost la matematică-informatică), eram perfect ok. Deci, deși nu am beneficiat de educație „ca afară”, nu simt că sunt o cauză pierdută și încurajez pe toată lumea să nu își lege capacitățile de sistem. 

Și sunt multe lucruri frumoase, care se pierd din cauza atitudinii: fie profesorul preferă să facă politică decât să predea, fie elevul preferă să stea în mâini decât să asculte. Refuz să pomenesc de părinții care își încurajează copiii să ignore cu intenție unele lucruri, cum sunt cei care se împotrivesc învățării vreunei limbi din cauza unor prejudecăți xenofobe (dar asta e o discuție pentru la primăvară).

Nu trebuie să fii de 10, nu trebuie să știi doar pentru lucrare, nu trebuie să fii tocilar sau prea șmecher pentru viață. Trebuie doar să treci respectuos prin școală, și, cine știe, poate chiar vei afla ceva interesant. Nu mă înțelegeți greșit, când zic respect mă gândesc la toate cazurile: și la profesorii care își dau prea multă importanță și nu înțeleg că plodul are viață personală, și la băiețașii de bani gata care râd de elevii silitori, și la aroganțele „ce prost e, a luat 8″… la orice agresiune posibilă. Nu există scuză pentru violență.

Voi termina articolul de astăzi prin a vă spune că vă trebuie răbdare și nervi de oțel pentru a trece prin școală

Răbdare cu voi înșivă, ca să vă puteți dezvolta, răbdare cu cei din jur, ca să nu vă simțiți neînțeleși și răbdare cu sistemul, fiindcă e învechit și urcă treptele către modernizare cu bastonul. Și vă trebuie nervi pentru ocaziile când alții își pierd răbdarea.

Și pentru a nu vă lăsa cu un gust amar, închei cu următoarele gânduri:
„Ziua mondiala a educației mă duce cu gândul la actualii si foștii mei elevi, care învață cu pasiune si responsabilitate, care ne arată că munca noastră și a lor nu este în zadar. La mulți ani tuturor elevilor, studenților și profesorilor!”

(fosta mea dirigintă).