bullying
bullying

Dacă tot ne bucurăm de luna septembrie, ar fi drăguț, dacă nu chiar necesar, să vorbim despre bullying-ul în școli. Și o vom face ca la carte, puțină teorie și apoi aplicăm în viața reală.

Ca să începem cu începutul, să clarificăm termenii

Ce este, deci, bullying-ul? Definiția tehnică sună așa: „(…) un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire.” La cât de răspândit, dar în același timp, ignorat e fenomenul, mă așteptam să găsesc o definiție pompoasă pe care să trebuiască s-o simplific. Dar așa, nu am nimic de adăugat.

E bullying și când copilului tăi i se spune zilnic că e urât și când i se joacă farse absurde și neplăcute și când singurele priviri pe care le primește sunt rău voitoare. E bullying și când, tu, părintele, îi spui că dacă nu ia 10, nu mai are nimic de oferit existenței și când i se fură ochelarii la școală fiindcă e un tocilar și e amuzat să pui un tocilar să alerge. Orice cuvânt aruncat cu intenția de a răni, în repetate rânduri, e bullying.

Acum că am clarificat acest lucru, să vedem efectele actului

Copiii care se confruntă cu aceste atitudini tind să se închidă în sine, ca să se apere de toate răutățile. De aceea, e foarte important să putem identifica semnele de suferință ale copiilor noștri.

Scurtă paranteză, nu știu de ce a sunat fraza asta ca una de pe un site cu mămici. Am avut probleme similare în gimnaziu și cred că sunt mai aproape de calitatea de victimă, decât de mamă a unei victime. Acum, să revenim la oile și problemele noastre. Ce efecte are bullying-ul asupra unui copil? Deși majoritatea sunt psihologice: retragere socială, irascibilitate, furie, tristețe; nici fizicul nu este scutit de suferință: anxietatea cauzată poate adesea provoca dureri musculare, de stomac, de cap.

Dacă pruncul vorbește despre moarte, se plânge că e urât sau începe brusc să fumeze, e foarte posibil ca lucrurile în colectivul de școală să nu fie chiar strălucite. Dar nu săriți să dați școala în judecată chiar la primul bocet al copilului, fiindcă nu orice factor disturbator e un factor traumatic. Adică nu orice îl supără îi dă depresie. Înainte să trageți concluzii, investigați situația. Vorbiți cu odrasla, cu profesorii și prietenii. E foarte importantă cauza pentru găsirea unei soluții.

Și dacă nu puteți voi vorbi, nu vă sfiiți să cereți ajutor. Orice persoana de încredere probabil poate avea sorți de izbândă, dar varianta sigură e un terapeut. Și nu tratați ideea aceasta cu sfială sau rușine. Nevoile copilul sunt peste reputația unor vecini inculți sau înapoiați.

În continuare, ce facem când suntem siguri că cel mic e persecutat la școală?

În primul rând, clădim un mediu sigur acasă. Îl ascultăm cu interes și empatie, avem grijă de obiceiurile noastre sănătoase, rutina poate ajuta la crearea unei normalități plăcute. Și e foarte important să aibă propriile mecanisme care îl ajută să facă față situațiilor neplăcute.

Ce au făcut ai mei? Cam aceleași lucruri, cu diferența faptului că au vorbit la școală. Astfel, și profesorii au putut monitoriza situația. Ideal probabil ar fi fost ca părinții colegilor agresivi să își supravegheze propriile odrasle, dar, cum am spus, e un fenomen insuficient luat în serios.  Dar faptul că în general vedeam prieteni mai buni în părinții mei decât în copiii de aceași vârsta a ajutat.

Am povestit fără insistențe ce se întâmplă, astfel au putut urmări parcursul evenimentelor și puteau anticipa ce se întâmplă. Și știam că ei sunt de partea mea, că nu mă judecă pentru imperfecțiunile mele și că mediul școlar nu e singurul meu contact social în care am nevoie să mă integrez perfect. Există viață și după gimnaziu și, oh, Doamne, cât am așteptat acea viață.

Această așteptare ne aduce la ultimul punct de pe listă și anume, cum rezolvăm bullying-ul?

Întrebarea asta e puțin ciungă, e ca și cum ar întreba cineva cum rezolvăm rasismul sau violurile. Păi, ne oprim din a o mai face și ne învățam si copiii la același lucru. Într-o lume ideală, ar fi evident că le explicăm copiilor să nu facă lucuri rele, dar într-o lume ideală și părinții au valori bine înrădăcinate.

Deci, până la o populație complet respectuoasă, avem nevoie să ne învățăm copiii să identifice agresorii, să îi evite și aibă încredere în ei înșiși. Și dacă cumva ne trezim că propria odraslă face viața altui copil mizerabilă, intervenim în corectarea acestui fapt. Deși, ideal ar fi să contribuim la prevenirea acestei situații. Repetați-i încă din născare plodului că trebuie să își iubească aproapele… sau măcar să-l respecte. Si nu am zis-o eu, a zis-o Biblia.

Acestea fiind spuse, vă doresc succes în noul an școlar și la cât mai puține agresiuni și nedreptăți! Take care!