Oliviei Rodrigo
Oliviei Rodrigo

Spre șocul tuturor celor care m-au văzut în viața reală, am împlinit recent 20 de ani. Și, deși vârsta nu e pe măsura glumelor mele despre bătrânețe, nu mă mai consider nici un copil pierdut în durerea inimii sale frânte. Poate nu trăiesc ca un adult responsabil, dar nici n-o să mă vedeți că plâng în asentiment cu albumul Oliviei Rodrigo care își acuză iubitul că a înlocuit-o în două săptămâni. Sper.

Oricum, n-am fost niciodată o frângătoare de inimi.

În liceu, arareori îmi plăcea cu adevărat cum arată un băiat, și și dacă trecea de impasul ăsta, probabil era prea arogant să îi placă de cineva care are media mai mare decât IQ-ul lui. Sau eram eu prea retrasă într-un colț ca să proceseze că sunt abordabilă. Vina e împărțită; dar deși nu știam să îmi fac relații, știam să îmi fac filme. Și ascultând acum albumul Oliviei Rodrigo, Sour, sunt convinsă că aș fi plâns în hohote.

Totuși, să nu fiu ipocrită.

Mi-am trecut examenul la algebră pe albumul fetei. Are un timbru plăcut și melodiile au un ritm liniștitor. Te ia angoasa doar când începi să dai atenție versurilor. Și pe lângă toată romanța eșuată despre care voi vorbi mai jos, Brutal are un mesaj cât se poate de potrivit. Nu e deloc ușor să treci prin viață. Chiar dacă tinerețea e o perioadă relativ lipsită de griji, e plină de sentimente greu de digerat și situații pline de confuzie. Toată frustrarea e perfect justificată și copiii trebuie să știe că nu e o problemă dacă uneori se simt suprasolicitați sau neînțeleși, atâta timp cât nu transformă aceste sentimente în ură.

Cât despre restul albumului, de fiecare dată când ascult versurile îmi dau ochii peste cap, dar știu că, deși sunt niște sentimente iraționale, sunt cât se poate de legitime.

Atitudinea despre care cântă e complet nesănătoasă, dar durerea pe care vocea ei puternică o împletește cu linia melodică e incontestabil profundă. Gagica e talentată, nu pot nega asta. Și cântă exact ce vor puștoaicele de 16 ani să audă; spre deosebire de publicul mai… în vârstă care va fi dezamăgit de tupeul ei.

Dar de ce spun „nesănătoasă”?

Fiindcă e exact bula de aer egoistă în care se scufundă oamenii suferinzi. Nu fac pe sfânta, când mă cert cu cineva și eu caut defecte și greșeli, ca suferința mea să aibă cauza externă. Și asta face și ea. Îl acuză că a înlocuit-o, că ea a fost acolo pentru el, că doar ea a plâns și a suferit. Dacă am fi prietene, probabil i-aș ține isonul. Dar e complet absurd să se aștepte de la el să reacționeze la fel ca ea la evenimentul „tragic” care s-a întâmplat.

Timpul de vindecare e altul și manifestarea sentimentelor e alta. Nu e nimic în neregulă dacă el a decis să rupă legătura cu ea not me, if you ever cared to ask („eu nu, dacă ți-ar fi păsat suficient”) sau dacă și-a consumat deja tristețea you look happy („pari fericit”). Oricât de mult l-ai iubit, nu te poți aștepta să fii unică în viața lui.

Și în ceea ce privește dragostea, dacă nu ți-a împărtășit sentimentele sau dacă nu au fost la fel de intense, nu e vina lui.

Nu își poate controla sentimentele, doar comportamentul. Singurul lucru care a depins de el a fost să te respecte. Dacă v-ați despărțit în condiții decente, fără violență, scandal sau înșelat, nu îi poți reproșa nimic. Și aroganțele de genul took you 2 weeks, to go out and date her („ți-a luat două săptămâni să o inviți în oraș”) nu fac decât să alimenteze o furie toxică și un tupeu absurd. Nici tu nu poți controla ceea ce simți, dar ești cu un pas mai aproape de vindecare dacă nu te scufunzi singură în și mai multă mizerie.

Dacă ești supărată pe traitor nu îl poți ierta!

Și dacă nu îl poți ierta atunci nu te poți vindeca. Ranchiuna e un sentiment puternic și constant.
Deci, în seara despărțirii voastre plângeți, dragi copile, de să vă sară cămașa de pe voi. Dar ziua următoare puneți-vă niște Ava Max în căști și ieșiți la o plimbare. Coperta albumului Oliviei Rodrigo e violet, dar cerul de afară e albastru și luminos.