Asociația VeDem Just organizează tabăra „Școala de Libertate”, anul acesta având locația la Costinești, începând cu 8 august și finalizându-se pe data de 13 a lunii curente.

Aceasta este a treia ediție a proiectului „Legal Academy”, ce privește o tabără de educație juridică, dedicată în special adolescenților, de asociația Voci pentru Democrație și Justiție. Președintele Senatului – Anca Dragu, ministrul Justiției – Stelian Ion și judecătorul Cristi Danileț sunt printre speakeri.

Anul acesta, evenimentul este intitulat „Școala de Libertate”. Participarea este total gratuită pentru participanți, proiectul fiind finanțat de Ambasada Țărilor de Jos în România și Fundația Friedrich Nauman.

Participanții din acest an sunt 15 elevi din Republica Moldova și 18 elevi din România. Ei vor avea cursuri de instruire ținute de judecători (Cristi Danileț), procurori (Viorel Teliceanu), avocați (Ioan Mircea David), inspectori de integritate (Ion Pruteanu), mediatori (Gianina Clop). Vor asista la un proces simulat desfășurat la Universitatea Spiru Haret din Constanța de studenți (îndrumător Roxana Topor). Tabăra va fi deschisă de Președintele Senatului, Anca Dragu, va avea ca invitat de marcă pe ministrul justiției, Stelian Ion și se va bucura de prezența directorului general al ANABI, Cornel Călinescu.

Datorită invitaților, evenimentul va fi o reușită, iar temele propuse vor contribui la asta:

„Temele din acest an privesc libertatea de exprimare pe internet, drepturile minorităților, apărătorii drepturilor omului. Elevii vor beneficia de instruire antidrog, antitrafic de persoane și anticorupție. Scopul taberei este dezvoltarea unei rețele de cluburi de educație juridică care să responsabilizeze tinerii cât mai devreme. Activitatea este mijlocită de asociația VeDem Just, înființată acum cinci ani, care are ca obiectiv includerea educației juridice în programa școlară.”, spune postarea de pe site-ul celor de la VeDem Just.

De asemenea, ei pun la dispoziție programul taberei, care poate fi descărcat de AICI. Evenimentele pot fi urmărite zilnic pe Facebook și Instagram.