Într-o societate plină de evenimente neprevăzute și secată de pandemia prin care trecem, jurnalismul joacă un rol important în informarea corectă a oamenilor. Pandemia care afectează întreaga planetă, a pus stăpânirea și pe presa din România.

Jurnalismul este domeniul de activitate care surprinde frumusețea acestei lumi, oglinda prin care trece tot ceea ce trăiește pe fața pământului. Meseria de jurnalist nu este deloc ușoară, iar asta poate fi observat la o simplă aruncătură de băț, cercetând în amănunt interesul pe care îl acordă jurnaliștii români meseriei pe care o practică, dar mai ales interesul pe care îl acordă extremele pentru acest domeniu.

Să fii jurnalist e o profesie care naște controverse, dar și plăcerea de a te afirma, în același timp. În România din păcate, jurnaliștii și-au pierdut din autoritate. Farmecul acestei meserii care în străinătate își câștigă respectul prin fiecare acțiune a profesionaliștilor din domeniu, la noi nu mai există în aceleași proporții de altădată.

„Din punctul meu de vedere, jurnalismul este un domeniu important, având rolul de a informa oamenii despre ceea ce se întâmplă în lume și să prezinte cât de corect posibil realitatea. Din păcate, în ultimul timp jurnalismul nu e privit cu ochi buni în România. Am auzit de nenumărate ori spunându-se că jurnalismul nu este o meserie de viitor, jurnaliștii, în general oameni curioși si curajoși, nu sunt suficient de apreciați pentru munca pe care o depun”, spune Larisa Bărcui, studentă la Jurnalism.

În timp ce unii jurnaliști precum Alex Nedea, Victor Ilie, Alina Manolache, Gabriela Stanciu, Lucian Cremeneanu practică (sau au practicat) meseria cu multă dedicație și profesionalism, alții speră la un loc de refugiu în domeniu fără a fi interesați de tainele acestei profesii. Calitatea de jurnalist o reprezintă interesul omului din spatele profesiei pe care o prestează, iar efortul unui activist din acest domeniu pentru a afla adevărul din spatele unor incertitudini reprezintă imaginea întregii sale formări.

De ce tot mai mulți jurnaliști o dau în bară?

Așa cum afirma și jurnalista Daniela Palade Teodorescu, într-un interviu acordat publicației Eu și lumea, „o lume normală nu poate exista fără o presă de calitate și independentă”. Doar că situația este neplăcută atunci când aducem în discuție cazuri precum:

O minoră de 10 ani a fost agresată sexual de mai mulți băieți de 13-15 ani. Încă după primele cuvinte se poate realiza faptul că ceea ce s-a întâmplat nu este firesc să se petreacă într-un stat democratic. Presa s-a umplut de știri pe acest subiect, care mai de care încercând să aducă „un plus de valoare” în textul redactat. Doar că modul în care a fost interpretată situația de către majoritatea jurnaliștilor a fost unul greșit atât din punct de vedere profesional, dar mai ales uman.

De asemenea, site-uri precum money.ro („Primul caz de CORONAVIRUS în România, în București!”), huff.ro („Alertă în România! Un pacient bolnav cu Coronavirus a fugit din spital”), un altul din Bistrița Năsăud, etc au afirmat primele cazuri de COVID-19 din România (în februarie 2020) încă dinainte ca acestea să existe. Informațiile transmise de aceste publicații online au devenit virale într-un timp relativ scurt.

Ziare online suspicioase, publicații de scandal și site-uri de știri apărute peste noapte produc zilnic articole pline de informații false care dezinformează și care încalcă regulile de bază ale jurnalismului.

Fake-news a apărut din interesul redacțiilor acordat cantității și nu calității muncii pe care o prestează, care sunt interesate într-o mare măsură de veniturile pe care le încasează din fiecare vizualizare la articolele publicate. Fake-news-ul și clickbait-ul sunt două fenomene care s-au transformat într-o afacere din care se câștigă bani frumoși pe barba cititorilor.

„Presa din România a devenit liberă după decembrie `89`, descătușându-se de comunism. Atunci a avut loc, practic, big bang-ul presei democrate, când au apărut numeroase publicații, pe fondul presiunii uriașe a libertății de exprimare, după zeci de ani de comunism. Odată cu apariția trusturilor private de presă și a presiunilor din campaniile electorale, puse asupra jurnaliștilor, breasla s-a profesionalizat și s-a cernut. A urmat criza financiară globală, din 2008, care a impactat sever publicațiile de la noi.

Cred că de vină pentru tabloidizarea presei autohtone (și nu numai – situația asta se întâmplă la nivel global) este managementul defectuos al acestei profesii, care nu a apucat să se maturizeze prea mult. Din păcate, interesele instituțiilor mass-media nu deservesc întotdeauna interesele cetățenilor, astfel, faptele și evenimentele ajung să fie prezentate într-un mod trunchiat și subiectiv.

Azi, mai mult ca niciodată, dezvoltarea internetului și a noilor tehnologii și-au pus amprenta asupra jurnalismului, conturând o nouă industrie a presei online, tot mai pestrițe. Oricine poate fi creator de conținut, astăzi, datorită noilor tehnologii (având resursele potrivite). Prin prisma a ceea ce fac, în calitate de comunicator, observ cu tristețe cum tot mai puțini jurnaliști sunt dedicați acestei profesii. Verificarea informațiilor din mai multe surse, căutarea acelor unghiuri de abordare diferențiatoare, adresarea întrebărilor potrivite, dar și documentarea temeinică rămân, în opinia mea, principii de bază ale domeniului, și nu ar trebui tratate cu superficialitate.

Pe de altă parte, nu cred că presa din România e mult mai tabloidizată decât cea din Vest ori de peste Ocean.

Fenomenul de tabloidizare al instituțiilor de presă are loc la nivel global, fiind influențat de numeroși factori. Într-adevăr, poate că deseori avem impresia că cititorii noștri sunt mai dornici ca cei din Occident să urmărească știri ușoare, senzaționale, de cancan. Personal, întotdeauna am fost de părere că oamenii urmăresc ceea ce tu – instituție media – le oferi, ceea ce le transmiți. Da, sunt de părere că publicul poate fi educat, pe termen lung. Firește, acest proces presupune niște eforturi de natură financiară, pe care mulți patroni de presă nu și le asumă – și de aici, alegerea drumului facil”, afirmă fosta jurnalistă Gabriela Stanciu.

Diferența dintre presa din trecut și cea de astăzi este una enormă. Dacă mai demult găseai lejer o știre care să fie cu adevărat informativă, un interviu cu o personalitate cu totul importantă, un reportaj cu un subiect care să sensibilizeze, acum știre înseamnă Coronavirus, personalitate este orice manelist, iar subiect de reportaj este până și o pernă căruia așa zisul jurnalist îi dă viață.

„Am lucrat în presă aproape patru ani, în calitate de editor online și de reporter specializat pe domeniul economic (business și companii). Fiecare experiență trăită, în acest timp, și-a pus amprenta asupra mea, m-a format ca expert în comunicare și m-a impactat în nenumărate moduri: prin prisma oamenilor cu care am intrat în contact, prin descoperirea poveștilor acestora, prin fiecare interviu obținut și difuzat, prin fiecare știre redactată și transmisă. Cred cu tărie că alegi jurnalismul, pentru că te regăsești în această profesie, pentru că ai aplecare și vocație. Cel puțin, așa a fost în cazul meu: dintotdeauna am fost un om curios, dornic să afle și să scrie povești, îmi doream să fiu la curent cu lucrurile care mă interesau, sunt o fire sociabilă și foarte energică – dornică de explorarea de noi orizonturi. Profesia asta îți oferă multe satisfacții, nu-ți dă voie să te plictisești aproape niciodată, te ține în priză și-ți oferă șansa de a cunoaște oameni interesanți, din varii domenii, de a trăi și spune povești din cele mai inedite. Din toate experiențele avute în anii de presă, cred că cea mai frumoasă este legată de modul în care m-a construit acest job: practic m-a învățat să gândesc, să pun întrebările corecte, să analizez fiecare eveniment, să extrag esențialul și ineditul poveștii și să-l comunic mai departe, rămânând obiectivă, indiferent cât de sensibil ar fi subiectul. Cea mai frumoasă experiență constă în faptul că am învățat să împachetez povești și subiecte. De șapte ani activez în domeniul relațiilor publice, sunt comunicator (lucrez într-o agenție de profil, ca PR Account Manager), iar experiența din jurnalism a fost definitorie în ceea ce fac astăzi”, continuă Gabriela Stanciu despre meseria de jurnalist.

România este țara în care violența limbajului a devenit de nestăpânit la televiziunile de știri, iar intoleranța și agresivitatea celor care moderează aceste emisiuni nu mai au nicio legătură cu jurnalismul. Una dintre problemele cu care se confruntă cele mai multe televiziuni din țară este încălcarea Codului Deontologic, urmată de altele precum manipularea, minciuna, insulta și calomnia.

O altă problemă gravă cu care se confruntă canalele de știri din România este folosirea acestora ca instrumente propagandistice, cele mai multe televiziuni fiind arondate unor interese politice. Patronii acestora sunt fie oameni implicați în viața politică, fie oameni de afaceri. Apariția acestor „actori politici” în viața jurnalismului a dus la deteriorarea treptată a presei românești, prin emisiuni în care sunt atacați lideri ai altor partide și ai unor instituții publice, dar și ziariști. În România, ceea ce jurnalism înseamna documentare, interes de rezolvare a problemelor și informare, s-a transformat în scandal și acuze la adresa adversarilor.

Întrebat fiind de echipa POV21 cum vede lumea jurnaliștilor și ce ar trebui schimbat, Lucian Cremeneanu, jurnalist și fost colaborator al Bihoreanul, declară că „Din marele aliat al poporului, cum era la începutul presei libere, presa pare să fi ajuns dușmanul public numărul 1. Marea parte a publicului nu înțelege că presa este doar un transmițător de informații, fără ca ea să le producă. O parte din vină o are chiar mass-media, care nu a avut puterea și nici mecanismele să se scuture de ”jurnaliștii” care fac mai mult rău decât bine prin lipsa de pregătire și profesionalism, prin partizanat politic ori rea-voință. Ne aflăm în fața unui paradox – dacă vrei să faci un ziar sau un site de știri de succes, va trebui obligatoriu să îl faci MAI PROST decât cel mai bun aflat pe piață pentru a avea șanse la mai mulți vizitatori. Din nefericire, numărul de accesări a devenit unealta supremă de cuantificare a calității și succesului, de unde și fenomenul click-bite.

Conținutul quality nu mai e la mare căutare, publicul s-a radicalizat și nu mai are chef de relatări sau păreri obiective și echilibrate. Vrea ton radical, urlete, sânge și execuții publice. Suntem în societatea post-adevăr, în care fiecare caută doar informațiile care îi convin, cu care deja rezonează. Adevărul nu mai este o opțiune și o prioritate, pentru că adevărul doare, este inconfortabil și poate distruge prejudecăți și lumi întregi.
În primul rând ar trebui reglementată cumva problema tot mai gravă a fake news. Trebuie găsit un mod în care să fie eliminați cei care produc și răspândesc deliberat astfel de informații false. În al doilea rând, ar trebui introduse în programele școlare (încă din gimnaziu) materii despre comunicare, unde elevii să învețe cum să aleagă corect dintre informațiile la care au acces. Publicul trebuie educat cum să consume produsele mass-media, cum să facă diferența între știri și articole de opinie, între ziariști și PR-iști, cum să facă diferența între un jurnalist și un moderator TV și cum să se protejeze de toate relele ce pot veni din această direcție. Dar atâta timp cât educația, la toate nivelurile ei, este tot mai precară, calitatea publicului nu are cum să crească.”

Dorința de audiență cât mai mare, vizualizări într-un număr record la fiecare material jurnalistic publicat și oferirea libertății la injurii, duc într-un final la nesiguranță și lipsa de interes față de proprii angajați.

Lucian Cremeneanu, fost colaborator Bihoreanul, ne spune care a fost principalul motiv al plecării sale din redacție.
„Înainte de orice, trebuie să specific că eu am fost într-o relație de colaborare cu Bihoreanul, pe baza unui contract comercial, nu am fost angajat al redacției. Un colaborator extern, contributing editor, cum i se zice în presa anglofonă. Deci, nu e vorba de o demisie, ci de o reziliere unilaterală a unui contract.
Motivul plecării? Nu sunt de acord cu faptul că Bihoreanul dă acces liber oricui să comenteze în subsolul articolelor de pe site. Oricine își poate face o identitate falsă, nu are nevoie decât de o adresă de mail, și apoi să se apuce de spurcat în stânga și în dreapta. Acei oameni sunt niște paraziți, niște șobolani ai internetului, cum îi numesc eu de mult timp, care capătă o vizibilitate imensă și profund nemeritată. Comentariile lor nu aduc plus-valoare articolelor, ci doar murdăresc iremediabil spațiul public. Cele mai multe sunt injurii la adresa semnatarilor, la adresa subiecților materialelor ori înjurături între ei înșiși, șobolanii.

Oricât de dragă îmi este libertatea în general și libertatea de exprimare în particular, cred că nu toată lumea trebuie să aibă dreptul de a se exprima în public. E ca și cum toți oamenii ar avea dreptul și obligația de a conduce un automobil – îți dai seama ce măcel ar fi pe șosele. În comunicarea de masă, din pricina avansului tehnologic extrem de accelerat, s-a pus cumva carul înaintea boilor – mai întâi li s-au dat oamenilor instrumentele și posibilitatea să comunice planetar, fară ca în prealabill să fi fost învățați cum să o facă la modul responsabil. În opinia mea este o disfuncționalitate imensă a societății, care va trebui urgent reglementată. Altfel ne vom afunda tot mai mult în mlaștina imbecilității globale.”