Robotică

Echipa de Robotică a României a obținut locul întâi la Campionatul Internațional de la Chicago, în perioada 16-17 iulie. Competiția s-a desfășurat cu prezență fizică și a reunit cele mai bune echipe de robotică din SUA.

Este pentru prima oară în ultimii treizeci de ani când o echipă din afara SUA reușește să câștige locul 1 la Finala Mondială de Robotică din Chicago, din 1989 de când se desfășoară acest Campionat de Robotică.

În luna aprilie, echipa de Robotică a României AutoVortex a participat la Campionatul Internațional de Robotică, găzduit de Federația Rusă, iar ulterior, la începutul lui iulie, a obținut locului 1 la Campionatul de Robotică Asia Pacific, obținând, astfel, dreptul de a participa la Campionatul din Statele Unite ale Americii, unde a obținut primul loc la meciurile de calificare prin obținerea celui mai mare punctaj cumulat, devenind căpitan de alianță împreună cu partenerii de la AutoVortex FAN COURIER.

„Echipa Romaniei de Robotica AutoVortex + AutoVortex FAN COURIER au castigat locul 1 la Campionatul International de Robotica CRI 2021! Prima oara in istorie cand o echipa ne-americana castiga Finala Mondiala in SUA! Am promis, ne-am tinut de cuvant!”, a scris AutoVortex, pe pagina de facebook.

Echipa de Robotică a României a obținut locul întâi la Campionatul Internațional de la Chicago

Elevii participanți au mai fost:
  • Dimitrie Sebastian Cudrici (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București)
  • Cezar Andrei Dunuță (Colegiul Național „Sfântul Sava” din București)
  • Victor Brînzan (Școala Britanică din București)
  • Radu Andrei Laurențiu (Colegiul Național „Vladimir Streinu” din Găești)
  • Carina Gabriela Grec (Colegiul Național „Școala Centrală” din București)
  • Claudia Catrinel Amariei (Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București)
Au mai făcut parte din echipă:
  • Theodor Adrian Vasile (Colegiul Național „Ion Neculce” din București)
  • Ana Maria Iacob (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București)
  • Ștefan Caraenache (Colegiul Național „Matei Basarab” din București)
  • Radu Ungureanu (Colegiul Tehnic „Petru Maior” din București)
  • Răzvan Iacob Milea (Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București)
  • Victor Bogdan Ungureanu (Liceul Cronos din București)
  • Luca Rusu  (Școala Americană din Voluntari)
  • Mihnea Vișoiu (Liceul Internațional de Informatică din București)
  • Melnic Mihai (Liceul Internațional de Informatică din Iași)

Cum a fost, l-am întrebat pe Dumitru Vişoiu, tatăl lui Mihnea Vişoiu, licean bucureştean, unul dintre coechipierii români glorioşi: „Cu emoții pentru noi părinții. Ei s-au comportat ca și când știau de la început că-s cei mai buni. Calmi, stăpâni pe ei, făcuți să învingă”, ne-a spus domnul Vișoiu. Felicitări elevilor, dar și îndrumătorilor lor.

Echipa de Robotică a României este coordonată de asist. univ. dr. Ionuț Valentin Panea (Departamentul de Finanțe al Academiei de Studii Economice din București) și mentorată de studentul emerit Ion Rareș Ștefan.

Mai multe detalii despre ei puteți afla pe pagina lor de Facebook.