Daniel Pîrvan
Daniel Pîrvan

Daniel Pîrvan este unul dintre întemeietorii YouTube-ului românesc. Are o activitate de aproximativ 10 ani, timp în care a abordat atât industria muzicală, cât și latura de divertisment a platformei. În ultimul timp, a decis să investească majoritar în muzică. „Romanță”, cea mai recentă piesă lansată, „E o piesă personală, despre ce ar fi putut să fie, despre persoana potrivită la momentul nepotrivit, despre o iubire sortită eșecului dinainte să înceapă. Romanţă nu are un mesaj-manifest, precum alte piese ale mele (Fericirea e fake, Copii fără hartă), ci spune o poveste, e un monolog interior, în care răsună interogări retorice”, spune Daniel Pîrvan. 

Curioasă de parcursul său pe YouTube și de direcția în care o ia cariera lui, i-am pus câteva întrebări și mă bucur să-i împărtășesc răspunsurile cu voi!

  1. Te-aș ruga să te descrii în câteva cuvinte, pentru cititorii care nu sunt familiari cu activitatea ta.

Fac vloguri de la 15 ani, și cam tot atunci am început să compun și primele mele piese muzicale.

Sunt considerat unul dintre „veteranii” YouTube-ului  românesc, fiind printre primii creatori de conținut din România. În ultimii 10 ani am făcut sketch-uri de comedie, parodii muzicale, animații, am prezentat întâmplări din viața mea sub forma de anecdote, iar recent am decis sa ma dedic marii mele pasiuni: muzica. Cei mai mulți oameni mă cunosc pentru seria mea de vlog-uri „Când eram mic eram convins că…” sau pentru piesa mea „Fericirea e fake”.

  1. Cum au fost începuturile tale pe YouTube? Cât de greu a fost să te acomodezi cu platforma, să îți găsești un stil? Ai fost susținut când te-ai apucat?

Când m-am apucat eu, în 2011, nu prea existau vloggeri în România, iar publicul era infim faţă de ce se întâmplă acum. Dacă aveai 500 de abonaţi erai super bine văzut la acea vreme. Eu m-am apucat de YouTube din pasiune, eram interesat de tot ce înseamnă cinematografie, editare, efecte speciale, sunet, imagine şi am văzut platforma ca pe o şansă să arăt lumii „capodoperele” pe care le făceam. Totul s-a întâmplat natural, în joacă, a fost o creştere lentă, de aceea nu mi-a fost greu să mă acomodez, pentru că nu aveam cu ce, şi eu şi publicul am crescut împreună.  Erau câteva suflete pierdute pe acolo care mă încurajau şi câteva care râdeau de mine – treptat, fenomenul de vlog a căpătat tracţiune şi comunitatea s-a mărit de la un an la altul.

 

  1. Ai menționat în mai multe clipuri că nu erai unul dintre elevii populari. Modul în care te tratau oamenii ți-a influențat parcursul pe YouTube? Sau viceversa: faptul că făceai YouTube a influențat modul în care erai văzut în cercurile tale?

Nu aveam mulţi prieteni la sfârşitul şcolii generale – am văzut YouTube ca pe un refugiu, un loc unde puteam să fiu creativ, să îmi consum energia şi să mă simt apreciat. M-a ajutat să capăt mai multă încredere în mine şi în talentul meu, să mă dezvolt şi să câştig primii bani mai rapid decât alţi adolescenţi de vârsta mea. Nu m-am simţit niciodată perceput diferit de familie şi prieteni – faptul că fac content pe internet e de 10 ani o latură a mea, cum e şi faptul că am anxietate când vorbesc la telefon sau faptul că îmi place să ascult muzica veche. Pe de altă parte, cei care mă ştiu exclusiv de pe internet au câteva percepţii despre mine uşor alterate faţă de cum sunt eu în realitate: de exemplu, pot avea impresia că sunt extrovertit, expansiv, coleric – în timp ce eu tind să fiu introvertit.

  1. Dar să revenim la muzica ta. În primul rând, de unde îți vine inspirația?

Muzica e pentru mine vasul în care îmi torn toate trăirile – de la cele mai superficiale până la cele extrem de profunde. Unele idei de piese vin involuntar pentru mine, fie din joacă, fie se nasc dintr-un sentiment puternic, sau ca reacţie la un eveniment care m-a marcat. Dar inspirația este ca un mușchi ce poate fi antrenat. Dacă îmi impun ca astăzi să scriu şi să livrez o piesă, o pot face, datorită anilor de exerciţiu – dar, bineînţeles, nu poţi avea cu toate piesele pe care le faci legături emoţionale la fel de puternice de fiecare dată.

  1. Unde ți-ai descoperit pasiunea și talentul? Și unde ți le-ai putut valorifica?

Eu am fost înconjurat toată viaţa de muzică şi instrumente muzicale – când eram mici, tata ne urca pe mine şi pe sora mea pe măsuţa de cafea, ne punea un microfon de jucărie în mână şi ne prefăceam că suntem pe scenă, la un concurs de muzică. Am început să compun serios în 2014, după nenumărate încercări pe toata perioada copilăriei şi adolescenţei. Mi-am dat seama că muzica e ce vreau să fac atunci când mi s-a propus să compun împreună cu Ligia Hojda pentru proiectul ei, având prima mea colaborare cu o casă de producţie – mi-am auzit piesele cântate în concerte şi sentimentul a fost unul copleşitor. Ulterior am început să lansez piese proprii şi restul e istorie.

  1. Ai glumit și tu despre asta, am observat și noi, nu postezi foarte des pe YouTube. Care parte din realizare unei piese îți ocupă cel mai mult timp?

O piesă se poate face şi într-o oră, şi într-o zi, şi în două luni, şi în doi ani! Procesul nu este la fel pentru nicio piesă, uneori poate curge totul foarte rapid, alteori poţi avea blocaje – de exemplu, simţi că strofa e genială dar nu găseşti refrenul potrivit. Faptul că nu lansez piese atât de des se datorează principiului „calitate, nu cantitate”. În spatele piesei mele „Romanţă”, cea mai recentă lansare, stau cel puţin 10 alte piese pe care probabil nu le va auzi nimeni niciodată.
Procesul de creare a videoclipului a durat şi el două luni, de la momentul în care am demarat căutările pentru regizor şi echipa de producţie, până la momentul lansării. Ca artist independent, încerc să mă asigur că fiecare piesă pe care o lansez are potenţial, beneficiază de promovare cât mai bună, că e împachetată cât mai frumos cu putinţă din punct de vedere vizual, iar toate acestea necesită timp şi dedicare.

  1. Tu ai urmat cursurile de la politehnică. Cât de greu a fost să îți împaci latura artistică în timp ce studiai ceva atât de realist? 

Latura artistică m-a ţinut pe linia de plutire pe tot parcursul facultăţii. Deşi nu îmi face plăcere să o spun, primii ani de facultate au fost destul de dificili pentru mine şi mulţi dintre colegii mei –  a fost o perioadă în care ne-am lovit de nenumărate ori de atitudini dezumanizante şi reci. Muzica şi vlogul mi-au dat echilibru când alţi colegi erau copleşiţi de stres, oboseală şi tristeţe.  În acelaşi timp, nu regret o secundă că am terminat o facultate grea, pentru că m-a învăţat că pot trece peste orice dificultate şi m-a făcut să realizez cât de importante sunt seriozitatea, punctualitatea şi dedicarea, calităţi pe care mi-ar plăcea să le văd mai mult şi în domeniul artistic.

  1. Ai privit vreodată proiectele tale inginerești ca pe o artă, ca ceva care poate păstra mesajele ascunse ale spiritului tău sau ai separat complet cele două domenii în care activezi? 

Proiectul meu la una dintre materiile de anul 3 a fost o harpă ale cărei corzi erau lumini laser! Să scrii cod este tot o artă, cel puţin eu aşa consider! Iar acum programez jocuri video, şi mi se pare domeniul ideal în care poţi combina cu succes tehnologia şi arta.

  1. Dacă ți-ar escalada cariera muzicală, ai renunța la domeniul tău de activitate sau te împlinește echilibrul actual?

Deocamdată sunt foarte fericit cu modul în care îmbin cele două activităţi, şi cu faptul că îmi pot finanţa proiectele artistice prin forţele proprii!

  1. În final, aș mai aborda un subiect. Cred că în aproape fiecare clip dintre ale tale apare o glumă despre tristețea existenței „cel mai mult îmi place să tai ceapa, fiindcă pot să am crize existențiale și să plâng și să dau vina pe ea”. Ai avea câteva cuvinte să le împărtășești cititorilor despre acest subiect?

Cred că e doar umorul meu uşor negru şi autoironic! Fără să sune prea dramatic sau ceva, cred că toţi mai avem momente de cădere în care ne gândim la inutilitatea existenţei şi infinitul universului… Sau nu? Doar eu?… Ok…

Dacă v-am făcut curioși, îi puteți găsi creațiile lui Daniel Pîrvan aici.

Toată evoluția sa este dovada că pasiunea este cheia succesului. De la clipuri filmate cu telefonul și scenarii pe seama cărora acum face glume, stânjenit, a ajuns să lanseze piese filmate de o echipă profesionistă și care strâng peste 2000 de ascultări în mai puțin de o lună. Încă e mult de muncă, se familiarizează cu domeniul, însă își urmează cu dedicare visurile.

„Filmările au decurs fără probleme! Am avut emoţii, mai ales pentru scena sărutului! (râde) Eu nu sunt actor profesionist şi acesta a fost primul meu videoclip cu o echipă atât de numeroasă, dar toată lumea m-a susţinut şi am intrat repede în pielea personajului” povesteşte Daniel Pîrvan.

Toate clipurile sale încărcate pe YouTube, indiferent dacă sunt animații, povești amuzante sau piese înduioșătoare, au același scop: să creeze emoție!