Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Aflat în vizită la noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului „Bagdasar-Arseni”, azi, 27 mai, președintele statului Klaus Iohannis a transmis printr-o declarație de presă un mesaj tuturor cadrelor medicale, cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Urgență.

După ce a felicitat reprezentații unităților de primiri urgențe din București, Klaus Iohannis a ținut să transmită și felicitări publice întregului corp medical:

„Doamnelor, domnilor, vă admir pentru dăruirea, pentru abnegația cu care vă faceți profesia, salvați vieți în fiecare zi, dați speranță oamenilor bolnavi și pentru asta meritanți nu doar felicitări, ci și mulțumiri.

Astăzi am venit la o unitate UPU nou-nouță care se va deschide în zilele următoare. Este o unitate model, o unitate modernă, o unitate care a apărut aici dintr-o colaborare foarte bună între Primăria Sectorului 4 și Ministerul Sănătății. Iată că, dacă lucrează împreună autoritatea locală cu autoritatea centrală se pot realiza astfel de proiecte. Primăria de sector s-a ocupat de clădirea propriu-zisă, iar Ministerul Sănătății a folosit fonduri europene pentru dotare. Este o dotare ultra modernă.

Este un exemplu de cum ne dorim să arate spitalele din România și sunt convins că, în anii care urmează, vom vedea din ce în ce mai multe, nu doar unități, ci întregi spitale moderne.

Vă felicit pe toți cei care ați contribuit la realizarea acestei Unități de Primiri Urgențe, și reprezentanții Ministerului, și a Departamentului pentru Situații de Urgență a Primăriei de sector și îi rog pe ceilalți să urmeze acest exemplu.

A fost un an infernal pentru personalul din medicina de urgență. Un an infernal acest an pandemic în care lucrurile s-au complicat peste măsură și știu că ați lucrat până la epuizare, ați salvat foarte multe vieți și ați contribuit semnificativ la buna gestionare a situațiilor complicate în această pandemie. Împreună cu tot personalul medical, ați fost în prima linie, sunteți eroii noștri și românii trebuie să înțeleagă că nici nu se pot aduce suficiente mulțumiri pentru munca care a fost depusă și de personalul UPU și de tot corpul medical.

Vă felicit și vă mulțumesc!”, a declarat Președintele statului, Klaus Iohannis.

sursa: Facebook