TAROM

Potrivit Ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, TAROM își reduce flota de aeronave până în anul 2024, astfel încât doar 17 dintre aeronave vor mai purta însemnele companiei aeriane de stat. În același timp, ministrul a declarat că zborurile charter sunt o soluție bună pentru creșterea profitului. Doar într-o săptămână au fost 70 de zboruri spre Egipt.

Potrivit ministrului transporturilor într-un interviu pentru Digi24: „Pe partea de uniformizare a flotei vor rămâne cu ATR și Boeing. O să rămână undeva la 17 aeronave cu uniformizare, ceea ce reduce mult costurile. Asta a fost o mare problemă a TAROM: să opereze 3 tipuri de aeronave”.

TAROM are în prezent 29 de avioane, după ce în perioada 2017-2020 au fost adăugate mai multe aeronave tip Boeing și ATR, iar șefii companiei nu au reușit să scape de aeronavele vechi până în acest moment. O parte din aeronavele curente urmează să fie vândute.

TAROM urmează să predea șapte aeronave mici, folosite în cursele interne sau pentru distanțe scurte celor de la ATR, cu care a semnat un contract pentru achiziționarea de aeronave noi.

OM se află într-un proces amplu de restructurare. Acesta prevede reducerea și uniformizarea flotei, dar și concedierea a sute de angajați. O parte dintre aceștia au plecat de bunăvoie, în timp ce alții vor fi nevoiți să plece prin concedieri colective.

TAROM are în prezent undeva la 1.440 de angajați, ținta acestuia fiind să rămână doar cu 1000 de angajați.