vaccin

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 119.021 de persoane vaccinate împotriva COVID-19, fiind cel mai mare număr de vaccinuri administrate în România în acest interval de timp.

Conform datelor Comitetului național pentru vaccinare, au fost înregistrate 51.938 de persoane vaccinate cu prima doză, iar alte 67.083 de persoane au făcut rapelul

100.749 de doze de vaccin Pfizer au fost administrate în ultimele 24 de ore, 7.540 de doze de vaccin Moderna, 8.309 de doze de vaccin AstraZeneca și 2.423 de doze de vaccin Johnson&Johnson.

Până în acest moment au fost înregistrați 3,88 de milioane de români vaccinați împotriva COVID-19, dintre care 2,75 de milioane au făcut și rapelul.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 9 reacții adverse de tip local și alte 57 de reacții adverse de tip general.