Buzoianu Cristina
Cu toții știm că perioada liceului este cea mai frumoasă și importantă din viața oricărei persoane. Nu-i așa? Da, normal că este! Cu bune și cu rele, cu note de la 1 până la 10, poate cu profesori comuniști care ne-au mâncat zilele, învățăm să avem grijă de noi, învățăm ce sunt acelea responsabilități și întâlnim persoane pe care nu le vom uita vreodată și cu siguranță le vom aprecia și în viitor. Aceste persoane pot fi chiar profesorii, buni îndrumători, o a doua familie pot spune. Astfel, o profesoară bună cunoscută de mine în perioada liceului este doamna Buzoianu Cristina. Această femeie, dedicată și implicată meseriei practicate de profesor își încurajează si ajută elevii în orice situație, cu orice problemă oricât de gravă.
La orele cu dumneaei, nu numai că înțeleg și sunt foarte atentă, dar mă distrez învățând și pot spune că acest mod de învățare, este atât eficient, cât și distractiv. Am avut norocul de a învăța multe lucruri de la dumneai, de la informații despre mari scriitori și despre cunoscute opere, până la lecții de viață și cum niciodată o notă nu-ți definește cunoștințele. Astfel, aceasta are tot respectul si mulțumirile mele pentru toate lucrurile făcute până acum cu dedicare și răbdare. Dumneaei a fost de acord să împartășească cu noi câteva pareri, opinii, povestioare despre viața de profesor, pe care cu siguranță le veți îndrăgi în următoarele rânduri.
Țin tare mult să vă mulțumesc că ați rupt din timpul dumneavoastră să-mi răspundeți la câteva întrebări legate de viața de profesor! În primul rând, de ce ați ales această meserie? De ce profesoară de limba română?
A fi profesor, și mai ales profesor de limba și literatura română, este, pentru mine, mai mult o vocație, decât o profesie. Am ales această cale încă de când eram în clasa a V-a, inspirată de profesoara mea de limba română. Ei îi datorez faptul că mi-a sădit în suflet pasiunea pentru cuvânt, cuvântul creator de sens și dezvăluitor de sens. De atunci am avut parte mereu de oameni și de situații care să îmi demonstreze că acesta e traseul prin care tot ceea ce eu reprezint poate fi pus în valoare și poate deschide și altora măcar semne de întrebare, dacă nu direcții de viață. Am ales să fiu profesor având la bază un liceu cu profil pedagogic, în care am învățat să mă raportez la elev ca la o ființă complexă, cu trăiri, opinii, emoții, dispoziții personale, pe care încerc să le cunosc, pentru a putea să adaptez ceea ce am de transmis la nevoile și interesele lui. Am iubit dintotdeauna copiii și cred că, trăind cea mai mare parte a timpului printre ei, m-am simțit mereu tânără, vie, energică, optimistă. E poate greu de crezut, dar, după părerea mea, noi, adulții, avem mereu ceva de învățat de la tineri, și nu invers, de aceea sunt foarte atentă la ceea ce au ei să îmi comunice.
Ce calități credeți că ar trebui să aibă un viitor profesor?
Un viitor profesor, într-o societate mereu în schimbare, trebuie să fie, în primul rând, pasionat de ceea ce face. Este ingredientul esențial fără de care nu poate rezista în avalanșa de statistici, raportări, grafice și situații care trebuie realizate, dincolo de ceea ce are el concret de făcut la catedră, să predea. A fi mereu informat, adaptat la noile metode de lucru, la nevoile și interesele elevilor, a fi deschis la schimbare, a te lăsa învățat de elevi și a accepta „să te joci” cu ei cred că sunt atuuri ale unui profesor care place elevilor și care reușește să își transmită informația. În măsura în care profesorul poate să convingă elevul asupra utilității practice a ceea ce are de învățat, în sensul unor corelații dintre literatură și situații concrete de viață, va reuși să fie interesant pentru elevi, să îi capteze, învățându-i să descopere în textele literare lecții de viață, modele de comportament, repere morale după care să se ghideze. Un profesor bun e un profesor care câștigă respectul, nu îl impune, care nu se teme să intre în mintea elevului, ca să vadă lumea prin ochii lui, un om care are, față de elev, doar câțiva ani în plus și, poate, puțin mai multă experiență culturală și de viață.

Cum arată o zi din viața unui profesor?

Fiecare zi din viața unui profesor e frumoasă. E o zi plină, o zi la sfârșitul căreia, deși obosit, zâmbește fericit, bucuros că a mai descoperit ceva, că a auzit o idee interesantă, că a mai citit ceva ce merită reflectat. Viața de profesor este, după părerea mea, una plină de surprize. Niciodată nu știi ce te așteaptă la ora următoare. Poate fi un proiect de excepție, o idee care să lanseze dezbateri, o întrebare care să îți dea de gândit sau chiar un cățel adus în clasă pentru a face deliciul colegilor. Toate aspectele se armonizează perfect, atâta vreme cât copiii își pun în valoare calitățile, pasiunile, talentul artistic, dar și latura umanitară. Dacă printre teste de corectat, lecții de pregătit, ședințe și grafice, un profesor mai găsește timp pentru lectură, pentru o plimbare în aer liber sau pentru o discuție cu prietenii, înseamnă că a avut o zi reușită.

Datorită dumneavoastră, mulți elevi îndrăgesc si astăzi limba română. Există o tehnică prin care vă puteți face materia mai atractivă sau mai ușoară?

O metodă standardizată nu cred că există. Fiecare profesor are propriul stil, care constituie o sumă a tuturor trăsăturilor sale temperamentale, asociate cu elementele de conținut științific și cu nivelul de performanță ce se dorește a fi atims. Dar cred că, în măsura în care profesorul poate realiza corelații între conținutul ce trebuie învățat și experiența de viață a elevului, reușește să aibă succes. Aceasta deoarece elevul nu mai percepe lecția drept ceva independent de sine, ci o integrează în propria experiență, dorind să acceseze modele de acțiune de tipul „așa da”, „așa nu”. Metoda de predare constă în a-i expune elevului modele de comportament, desprinse din experiența personajelor literare, pe care să le acceseze sau să le adapteze la situații concrete de viață.

Având în vedere situația în care ne aflăm, al doilea an în pandemie, cum ați fost afectată din cauza acesteia? Cât de tare v-a fost schimbat modul de predare?

A fost și este încă o perioadă în care am învățat să ne adaptăm și să descoperim în noi resurse inedite prin care să relaționăm într-un mod cu totul neașteptat. Această etapă a realizat, în mine, cea mai mare schimbare pe care o cunosc de când sunt profesor. M-a pus în fața unei realități incitante, provocatoare, mi-am dorit să cunosc și să aplic metode noi și cred că am reușit. Sunt de părere că învățământul online este o variantă binevenită în evoluția școlii românești în contextul societății în care trăim, marcată de diversificarea resurselor și a nevoilor de comunicare și de cunoaștere. Consider însă că școala online ar trebui să fie o variantă complementară, și nu doar o alternativă impusă, la școala față în față. Înțeleg utilă o asociere a acestor două forme, întrucât prin prezența și interacțiunea fizică (empatică), prin schimbul informațional și emoțional între elevi și între profesor și elevi se formează în mod real competențele propuse, ele fiind apoi exersate, completate, aprofundate prin forme ale învățării la distanță. Fără această complementaritate, școala fizică rămâne prea rigidă, pe când școala online rămâne lipsită de fundament. Cred că cei mai mulți dintre elevi înțeleg marele avantaj pe care îl trăiesc, de a asista la o schimbare capitală în modul de percepție a învățământului actual și de a face ei înșiși parte din schimbare. În privința efectelor și a confortului emoțional pe care îl creează această formă de învățare, părerile sunt împărțite. Există elevi care conștientizează deschiderea enormă pe care mediul virtual o creează în privința organizării creative a resurselor de învățare și a gestionării personale a propriei formări. Pe de altă parte, există și elevi care se acomodează mai greu la ideea de a se implica în mod real, prin prezență efectivă, prin învățare conștientă din multiple surse și chiar prin organizarea lucidă, asumată a propriei învățări. Elevul secolului al XXI-lea este pus în fața situației de a învăța în ritmul propriu, după un program ghidat de profesorul real din mediul virtual, dar și după propriile criterii și aspirații în ceea ce privește rezultatele așteptate.

Nu în ultimul rând, credeți că sistemul de predare din România este învechit? Dacă ați putea și ar fi ceva de schimbat, ce ați schimba la acesta?

Mi-ar plăcea în primul rând o schimbare de mentalitate la nivelul întregii societăți. În mediu fizic sau online, visez la o școală în care elevul să vină cu plăcere, să aleagă să studieze ceea ce îl pasionează, fără presiunea notelor, fără competiția negativă care aduce frustrare și eșec. Visez la o școală care să pună mai mult accent pe dezvoltarea de abilități și calități morale, pe stimularea încrederii în sine și a relaționării empatice între oameni. În ceea ce privește scoala online, pentru că ea este varianta cea mai accesată în prezent, atâta vreme cât ea va fi considerată, de elevi, de părinți, de profesori și chiar de autoritățile cu putere de decizie în educație, o formă derizorie de învățare, o „joacă de-a școala”, efectele ei nu vor fi decât forme din ce în ce mai evidente de analfabetism cultural și funcțional. Dar, atunci când cu toții vom înțelege că a învăța poate deveni o experiență plăcută, continuă și relaxantă, desfășurată prin multiple forme și pe parcursul întregii vieți, ne vom putea asuma conștient și calitatea vieții pe care o trăim, și viitorul pe care îl construim pentru generațiile care vor veni.
Pentru că profesorii noștri ce ne devin modele ar trebui scoși în evidență, am realizat interviuri diverse cu ei. Aici poți afla povestea unui alt cadru didactic ce marchează generația actuală.