Muniție din cel de-al Doilea Război Mondial găsită într-o școală din Mizil: sute de elevi au fost evacuați

După un anunț referitor la prezența unui element de muniție din cel de-al Doilea Război Mondial au fost evacuați astăzi preventiv 481 de preșcolari și școlari, cadre didactice și personal auxiliar din cadrul Școlii nr. 1 din Mizil.

Elementul de muniție a fost găsit într-o anexă a școlii în timpul executării unor lucrări de reparații.

La fața locului au fost mobilizate o echipă pirotehnică pentru ridicarea muniției, o autospecială și o ambulanță.

Echipa pirotehnică s-a ocupat cu evacuarea copiilor și cu balizarea zonei, până la sosirea ambulanței, conform precizărilor făcute de autorități. Încă nu a fost anunțat și despre ce fel de muniție este vorba.

Bulbuc Maria Valerica
Bulbuc Maria Valerica
Bună! Mă numesc Valerica, am 18 ani si sunt elevă la Colegiul National „Liviu Rebreanu" din Bistrița. Sunt o persoană ambițioasă, determinată, receptivă la noi inițiative, iar prin implicarea mea în această revistă îmi doresc să susțin elevii și studenții de pretutindeni.

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare