Un prinț din Austria este acuzat de către Asociațiile Agent Green și VGT (Austria) de braconaj. Acesta a ucis cel mai mare urs din România, sub pretextul că împușcă o ursoaică ce le face problemele localnicilor.

Prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein a venit în România în luna martie a acestui an, după ce a obținut derogarea de la Ministerul Mediului din România pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna. Prințul a oferit 7.000 de euro pentru a intreprinde braconajul.

În ciuda actelor ce dovedesc uciderea ursoaicei, rangerul Agent Green a recunoscut masculul ce era cunoscut ca fiind exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta.

“Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit”, a declarat președintele Agent Green, Gabriel Păun.

Mai mult decât atât, după “uciderea ursoaicei” ce le făcea probleme locatarilor, aceasta a continuat să vină și să facă pagube în curțile lor.

“Fiecare fermier cu care am discutat a spus că nu s-a schimbat nimic de când a fost împușcat ursul de sex masculin și că femela continuă să vină zilnic în gospodării”, a adăugat Gabriel Păun.