situația din India

Articolul de astăzi va fi puțin mai interactiv, lume dragă. Și nu va fi un joc drăguț sau un „lăsați culoarea voastră preferată în comentarii” (deși puteți face și asta), ci va fi cât se poate de serios, pentru a putea înțelege situația din India.

Acestea fiind spuse, vă rog pe toți să închideți ochii… bine, rog pe cineva să citească și restul să facă cele enunțate.

Trageți adânc aer în piept. O dată, de două ori, de trei ori- inspirați, expirați. Concentrați-vă pe mișcarea diafragmei, pe inundarea plămânilor voștri cu aer proaspăt. Imaginați-vă un cer albastru, nori mari și pufoși, lumina soarelui încălzindu-vă pielea.

Acum răriți-vă respirația. Trageți mai puțin aer în piept și luați câteva secunde pauză între inspirații. Cerul albastru începe să se întunece, nori grei de furtună le iau locul celor pufoși, soarele se pierde printre ei. O adiere rece vă mângâie pielea.

Acum, brusc, țineți-vă respirația.

Nu luați o gură mare de aer în piept, doar expirați fără să mai inspirați după. În timp ce plămânii vă țipă după oxigen, simțiți furtuna cum șiroaie, cum stropi mari și grei de apă vă biciuiesc pielea, cum totul devine întuneric. Și lăsați pentru o secundă întunericul să vă înghită, simțiți-i apăsarea grea pe umeri.

Gata. Puteți trage aer în piept și să vă deschideți ochii.

Acum încercați să înțelegeți situația din India! Ea joacă acest joculeț interactiv de când a început pandemia. Puțin timp e soare și după toată țara se sufocă.

Lumina și aerul vostru au fost la câteva secunde distanță, dar ale Indiei sunt la ani lumină.

Odată, copil fiind, îmi amintesc că l-am văzut pe bunicul luându-și un pachet de aspirină la el când mergea să se interneze la spital. Și nu fiindcă voia să le ia pe ascuns sau ceva mizerii de genul, ci fiindcă exista un risc să nu aibă la spital. Ceea ce am putea spune, pe bună dreptate de altfel, că e revoltător. Dar situația în India e la un cu totul alt nivel.
Nu avem suficiente posturi de oxigen. Ce avem este ocupat complet. Pacienții vin cu propriile butelii sau fără oxigen.” povestește doctorul Atul Gocia despre situația din spitalul Sir Ganga Ram din Delhi.

Subliniez: „vin cu propriile butelii”.

Voi procesați ce înseamnă asta? Înțelegeți situația din India? Săracii oameni sufocați de virusul care le-a invadat corpul trebuie să își procure propriul oxigen de mers în spital. Și și dacă reușesc să facă asta, nu le este garantat că vor fi salvați fiindcă și paturile și posturile de oxigen sunt pline, iar unii medici au început să refuze să mai interneze pacienții care nu le pot procura.

Cei mai empatici dintre voi probabil vă gândiți că îi va salva vaccinul, dar și acolo apar probleme. Virusul a suferit mutații, vaccinurile pe care le avem deja nu sunt compatibile. Chiar dacă se lucrează la ceva să învingă noile rădăcini, populația e reticentă.

Și, colac peste pupăză, în timp ce oamenii merg la spital cu propriile butelii de oxigen, țara se cutremură la o magnitudine de 6,4. Geamurile se sparg, asfaltul crapă și țara se sufocă!

Toată lumea, dar mai ales India, e încă departe de respirația adâncă și lumina de la capătul tunelului. Acum sperăm doar că au apucat să tragă adânc aer în piept înainte să se așterne întunericul.