La 26 aprilie 1986, acum 35 de ani, a avut loc explozia reactorului 4 de la centrala nucleară de la Cernobîl. Un șir de erori umane este acum catalogat drept cel mai grav accident din istoria nucleară civilă.

Explozia reactorului a aruncat în aer acoperişul acestuia, greu de o mie de tone. Învelișul a luat foc și au fost eliberate în aer 190 de tone de substanţe radioactive. Fiind eliberate la peste 1.000 de metri în atmosferă, substanțele au fost purtate de curenţii de aer pe distanţe imense.

Însă, pericolul nu a fost imediat comunicat populației, evacuările începând abia la 36 de ore de la accident. Prima localitate care a fost evacuată a fost Pripiat, locuită de 50.000 de oameni, situată la un kilometru şi jumătate de centrală.

În scurt timp, un nor ce purta particule radioactive a cuprins tot nordul Europei.

„Zona de excludere” sau „zona morții” se întinde pe 2.600 de km pătraţi și este un teritoriu otrăvit de radiații. Acest perimetru a fost evacuat de armata sovietică după incident.

Peste 300.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele contaminate, însă 6.6 milioane de oameni au fost expuși radiațiilor.

În urma celui mai amplu studiu despre Cernobîl, publicat de Academia de Ştiinţe din New York în 2013, s-a descoperit că 985.000 de oameni au murit, majoritatea din cauza cancerului.

Cernobîl poate intra în patrimoniul mondial UNESCO drept locul în care a avut loc cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie, împreună cu vestigiile devenite martorii accidentului.

În 2019 a ieșit pe piață un serial intitulat „Cernobîl”, în care s-a reconstituit întreaga tragedie și s-a documentat ancheta ce a urmat. Seria cuprinde un sezon împărțit în 5 episoade, fiind regizată de Johan Renck, de origine suedeză.