Scenariul roșu

Sorin Cîmpeanu declară ca „elevii nu au competența de a evalua profesorii”. Feedbackul din partea elevilor este un element important și nu este nou. Se practică în sistemul de învățământ universitar și diferă de evaluarea profesorilor.

Ministrul a precizat că „trebuie făcută foarte bine diferența dintre acest feedback și componenta de evaluare, care trebuie să fie făcută de către cei cu competență. Elevii nu au această competență în a-și evalua profesorii”.

„Este vorba de importanța profesionalizării guvernanței școlilor, care include evaluarea cadrelor didactice care trebuie făcută de cei cu competențe în acest domeniu al evaluării. Feedbackul este cu totul și cu totul altceva”, a încheiat Cîmpeanu.

Amintim că secretarul de stat din Ministerul Educației Radu Szekely a susținut la începutul săptămânii că, în acest semestru, Ministerul Educației va propune implementarea metodologiei de feedback al elevilor pentru activitatea profesorilor, în școlile care doresc, iar generalizarea procesului va avea loc din anul școlar următor. Acesta a revenit cu precizări după ce sâmbătă a declarat că „Ministerul Educației este în proces de elaborare a unei metodologii de consultare a elevilor la finalul fiecărui semestru în așa fel încât să se colecteze feedback”.