Departamentului de Limbi Moderne şi Comunicare în Afaceri

În cele ce urmează vă voi descrie experiența mea în cadrul Departamentului de Limbi Moderne şi Comunicare în Afaceri.

Până să ajungem la subiectul central, este important de menționat că majoritatea liceenilor se confruntă cu sentimente contradictorii atunci când se gândesc la evoluția parcursului lor educațional.

Mai exact, o mare parte dintre elevii claselor terminale experimentează o incertitudine și o neliniște apăsătoare atunci când vine vorba de facultatea pe care o vor urma. Motivele sunt bine-cunoscute de toți cei care se află sau au trecut deja prin această etapă.

Ei bine, nici eu nu am făcut excepție de la regulă. De-a lungul celor 4 ani de liceu, am descoperit numeroase opțiuni cu care rezonam într-o anumită masură. Și totuși, niciuna dintre ele nu a coincis integral cu dorințele și interesele mele profesionale. Iată-mă acum la sfarșitul celui de-al doilea an în cadrul Academiei de Studii Economice din București – Facultatea de Relații Economice Internaționale – Programul Limbi Moderne Aplicate. Cum am ajuns aici? Pot spune că traseul meu a fost presărat cu spontaneitate, intuiție și, cel mai important, convingerea că cea mai potrivită variantă se va materializa negreșit.

„Cere și ți se va da!”. Deși îmi era dificil să cred că voi reuși să ajung într-un loc care să-mi întrunească așteptările, se pare că niciun obiectiv nu este imposibil de atins.

În cadrul Departamentului de Limbi Moderne, accentul este pus pe studiul Limbii Engleze și Limbii Franceze, în contextul economiei internaționale. Este important de reținut că cei interesați au nevoie de un nivel bun de cunoaștere a Limbii Engleze. În cazul Limbii Franceze, cunoștintele sunt opționale, urmând ca aceasta să fie studiata înca din cele mai mici detalii. În mod evident, este absolut necesară dorința de cunoaștere și evoluție!

Pentru început, am fost extrem de plăcut impresionată de materiile din planul de învățământ. Cred cu tărie ca acestea au fost foarte bine alese și îmbinate, astfel încât să avem contact cu o mulțime de noțiuni utile. În egală masură, am fost impresionată și de colectivul profesoral dedicat, înțelegător și, cel mai important, adaptat mentalității generației noastre! Dacă m-aș întoarce în timp, aș repeta fară îndoială alegerea făcută. Pe lângă satisfacția studiului unor materii utile și interesante, există și alte avantaje majore precum timpul liber în raport echilibrat cu activitatea educațională, dar și opțiunea de înscriere la cursurile de pregătire psihopedagogică sau la cursurile facultative pentru limbi străine.

Poate vă întrebați unde s-au angajat până acum studenții LMA. Deși la prima vedere ați putea crede că oportunitățile se limitează la variante precum traducător/terminolog, absolvenții LMA au obținut posturi în domenii diverse: au devenit profesori la centre private de limbi străine, s-au angajat în domeniul economic (asistenți vânzări, resurse umane, consultanți financiari, comerț, marketing și publicitate, financiar-bancar) sau alte domenii (diplomație, IT, domeniul tehnic, transporturi-însoțitori de zbor).

Nu în ultimul rând, unul dintre cele mai importante aspecte la care voi face referire este redat de următorul principiu: ceea ce reprezintă binele suprem pentru mine se poate transforma într-o alegere neinspirată pentru tine. De fapt, acest principiu este general valabil în orice alt context. Deși ați putea crede că acest lucru este ușor de subînțeles, vă pot confirma faptul că am întâlnit numeroși liceeni care decid să aplice la o anumită facultate având ca factor principal de decizie opiniile culese în urma discuțiilor cu alți studenți.

Concluzionând, ceea ce coincide cu așteptările, preferințele și interesele unei persoane față de o universitate nu iți poate garanta un grad de satisfacție la fel de ridicat atunci cand vei experimenta pe cont propriu viața de student.

Așa cum Steve Jobs spunea:

Ai curajul să îți asculți inima și intuiția! Ele știu deja ceea ce vrei tu să devii cu adevărat.”