simulările Evaluării Naționale

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu afirmă că elevii claselor a VIII-a s-au mobilizat foarte bine pentru a susține simulările Evaluării Naționale rezultatele fiind surprinzătoare, în ciuda acuzelor legate de dificultatea subiectelor, cu scopul de convinge ministerul să renunțe la examenele naționale.

“S-a constatat că în cazul Evaluării Naționale au fost scoase în evidență calitățile elevilor care au reușit să se mobilizeze. În aproape toate județele rata de promovare a fost peste 50%, cu excepția județelor Vaslui și Timiș. Unde au fost rezultate slabe trebuie concentrare pe orele remediale”, a declarat ministrul Educației.

Procentul elevilor de clasa a VIII-a care au susţinut simularea probelor Evaluării Naţionale și care au avut medii mai mari sau egale cu 5 a fost de 65,6%, iar 25 de elevi au obținut medii de 10, potrivit datelor dintr-un comunicat oficial

De asemenea, Sorin Cîmpeanu respinge ideea că rezultatele bune ar fi datorită subiectelor ușoare: “Nu că a fost mai redus gradul de dificultate, dar cel puțin la matematică au fost acuze că subiectele au fost date cu răutate și au fost prognosticuri că nu elevii nu vor reuși să ia mai mult de 4. Au fost acuze că subiectele sunt mult prea dificile și că s-ar dori rezultate mult prea slabe. Scenariile au fost că Ministerul Educației ar dori rezultate mai slabe ca să renunțe la examenele naționale”. Ministrul a mai spus că structura subiectelor a fost foarte apropiată de cea a testelor PISA.

Ideea de a se renunța la susținerea examenelor naționale este respinsă pentru că acestea sunt “o prioritate maximă”, potrivit ministrului

“Elevii de clasa a opta ne-au adus o veste surprinzătoare chiar și pentru Ministerul Educației prin aceste rezultate absolut remarcabile”, a mai spus ministrul.