UE

Statele UE au decis miercuri să elibereze un certificat digital care va fi destinat călătoriilor pentru redeschiderea turismului vara aceasta. Această decizie va fi negociată riguros în următoarea lună cu deputații europeni. Potrivit Reuters, în acest fel cadrul acestui document va fi finalizat până în vara anului 2021.

Certificatul le va permite persoanelor vaccinate, trecute prin boală sau care prezintă un test negativ de COVID-19 călătoria liberă în statele membre ale UE, acolo unde industria turismului a avut mult de suferit datorită restricțiilor de mai bine de un an.

Aprobarea acestei propuneri o va efectua Parlamentul European la finalul acestei luni, iar în luna mai vor începe negocierile finale între euro deputați, ambasadori UE și Comisia Europeană.

Certificatul verde digital destinat facilitării călătoriilor în Uniunea Europeană va fi valabil un an, potrivit deciziei statelor membre și textului adoptat de ambasadorii acestora.

Comisia Europeană a propus inițial ca acest certificat digital să fie valabil până la sfârșitul lunii iunie, până când Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va declara sfârșitul pandemiei de COVID-19. Statele membre au refuzat să depindă de o instituție din afara Uniunii Europene, de aceea au optat pentru modificarea acestei decizii.

În prezent, textul prevede ca această reglementare să fie aplicată timp de 12 luni de la intrarea sa în vigoare, iar executivul european urmând să efectueze un raport evaluator cu trei luni înainte de finalul acestei perioade, conform AFP, preluat de Agerpres.

Conform textului, suspendarea sau prelungirea certificatului poate avea loc prin intermediul unei proceduri legislative ordinare, implicând Consiliul UE, reprezentant al statelor membre, Parlamentul European și Comisia Europeană.

Acest instrument face referire la cele 27 de țări ale UE, atât și la statele care nu sunt membre ale UE, făcând parte din spațiul Schengen: Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. În plus, au fost adăugate unele dispoziții cu privire la recunoașterea acestor certificate care sunt emise de țări din afara Uniunii Europene.

Statele membre sunt obligate să recunoască vaccinurile aprobate de Uniunea Europeană

Este posibil ca unele țări să emită certificate care menționează vaccinul Sputnik din Rusia sau Sinovac din China, acestea fiind autorizate doar pe teritoriul lor.

Restul statelor membre ale UE vor discuta dacă aceste certificate pe care sunt menționate vaccinuri neaprobate de autoritatea europeană vor fi acceptate sau nu.

Potrivit Politico, este foarte probabil ca certificatele de vaccinare să provoace un haos „digital” în Uniunea Europeană în ceea ce privește stocarea și uniformizarea datelor.

Statele UE urmăresc asigurarea „soluțiilor tehnologice necesare”, pentru ca noile certificate, fie pe hârtie, fie digitale, să fie emise, potrivit documentului de miercuri aprobat de cele 27 de state.

Mențiunea este făcută în condițiile în care viitorul certificat digital propus de UE prezintă riscul de a se împotmoli într-o „birocrație digitală” europeană din lipsa unor standarde clare pentru ca aceste certificate digitale să fie inter operabile și unanim valabile în spațiul comunitare, arată o analiză din Politico.

Se încearcă deja dezvoltarea unor aplicații prin care cetățenii să dovedească vaccinarea, testarea sau faptul că au fost bolnavi și s-au vindecat de COVID-19.

Problema și discuțiile care circulă sunt recunoașterea acestor aplicații la nivelul întregului teritoriu european, atunci când va fi necesar. Scopul comun al tuturor statelor membre este facilitarea călătoriilor, în special pentru sezonul turistic de vară.

Momentan, nu există o directivă general valabilă pentru toate statele europene referitoare la modul în care să arate viitorul certificat COVID. Comisia Europeană a prezentat la jumătatea lunii martie doar o propunere pentru certificatul digital de vaccinare în încercarea de reluare a turismului.

Certificatul va avea trei tipuri de adeverințe disponibile: cea de vaccinare, cea de testare (RT-PCR sau teste antigene rapide) și cea pentru persoanele care au fost vindecate de COVID-19.

Codul QR de pe viitorul certificat de vaccinare și datele stocate – principalul obstacol digital

Certificatele vor fi emise și în format digital, și pe hârtie, iar ambele formate vor avea un cod QR care va conține toate informațiile esențiale, împreună cu o semnătură digitală care să dovedească autenticitatea adeverinței.

Codul QR reprezintă un obstacol la nivel UE, datorită felului în care informațiile medicale și alte date sunt procesate și stocate, deoarece fiecare guvern dispune de nivele diferite de digitalizare în ceea ce privește nivelul administrației publice și instituțiilor medicale și de sănătate publică.

În plus, deși nu toate țările impun prezentarea unui certificat de vaccinare, este foarte posibil ca acest certificat să fie oricum necesar, deoarece principalele companii aeriene îl vor solicita pentru călătoriile în străinătate cu avionul.

IATA (Asociația Internațională de Transport Aerian) și-a exprimat tot sprijinul încă de la începutul anului cu privire la crearea unor certificate de vaccinare care să faciliteze zborul liber pe teritoriul Europei.

IATA este reprezentantul a 290 de companii aeriene din întreaga lume și dezvoltă în prezent o aplicație numită Travel Pass, cu care pasagerii pot descărca întreaga documentație care atestă vaccinul anti-COVID.