În toiul nopții, ministrul Vlad Voiculescu a anunțat faptul că pe baza noilor criterii de carantinare a unei localități, acestea nu duc la carantinarea Capitalei de Paște.

Ministrul a anunțat că nivelul de testare Covid19 devine unul dintre factorii principali în carantinarea unei localități, alături de rata de incidență și gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI.

,,Bucureștiul NU se carantineaza de Paști.

S-au publicat noile criterii de carantinare a localităților. Nu trăim într-o nouă realitate, doar s-au clarificat/actualizat criteriile care pot duce către o recomandare de carantinare a unei localități.

Nivelul de testare Covid19 devine unul dintre factorii principali, alături de rata de incidență și gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI. Se definește de asemenea carantinarea zonală.

Ca și până acum, decizia de carantinare se ia pe baza mai multor factori, și nu automat.

Și nu, noile criterii nu duc la carantinarea Capitalei de Paște la fel cum nu duceau nici cele vechi. Niciuna dintre deciziile deja anunțate ale guvernului nu se schimbă.”, scrie Vlad Voiculescu într-o postare pe Facebook.