Se propune revenirea la structura cu trimestre, în loc de semestre!

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a propus într-un mesaj publicat pe Facebook, iar mai apoi pe https://edu.ro/ , revenirea la structura cu trimestre, în loc de semestre. Oficialul susține că Ministerul este gata să extindă perioada de cursuri a viitorului an școlar, „dacă și numai dacă” sindicatele, elevii și părinții „ajung la un consens”.

Potrivit mesajului postat duminică pe rețeaua de socializare, niciunul dintre mesaje și niciuna dintre propuneri nu sunt argumentate pe bază științifică. De asemenea nu sunt menționate analize sau propuneri făcute în baza recomandărilor specialiștilor în științele educației.

Mesajul ministrului Educației:

„Conform Ordinului de ministru nr. 3.243/5.02.2021 privind structura anului şcolar 2021 – 2022, cursurile vor începe în acest an în data 13 septembrie.

Dacă și numai dacă principalii parteneri de dialog social ai Ministerului Educației (FSLI, Federația Spiru Haret, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți) ajung la un consens și revin în mod unanim asupra calendarului aprobat în urma consultărilor de la începutul anului 2021, Ministerul Educației are deplina disponibilitate de a reveni asupra calendarului, în sensul extinderii perioadei de cursuri încă din anul școlar 2021 – 2022, atrăgând, însă, atenția asupra deficitului de predictibilitate generat de această eventuală revenire.

Ministerul Educației consideră că predictibilitatea trebuie să rămână un deziderat major în sistemul de învățământ, mai ales acum, când perioada de criză sanitară a impus decizii multiple de schimbare în timp scurt.

Pe de altă parte, Ministerul Educației susține extinderea anului școlar, cu atât mai mult cu cât este necesară recuperarea pierderilor educaționale generate de predarea online.

În orice variantă, Ministerul Educației va avea anul acesta inițiativa de a propune extinderea perioadei de cursuri în învățământul preuniversitar, începând cu anul școlar 2022 – 2023. În acest sens, vor fi inițiate consultări extinse.

Ministerul Educației va lua în considerare orice soluție va rezulta în urma acestor consultări, fără a exclude nicio variantă solicitată de profesori, elevi și părinți, nici revenirea la trimestre, nici extinderea duratei cursurilor și nici altă variantă ce va rezulta în interesul pregătirii elevilor.”

Bota Andreea Diana
Bota Andreea Diana
A absolvit Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu" Bistrița, specializarea Filologie intesiv engleză. În prezent este studentă a Facultății de Litere din cadrul Universitatății Babes - Bolyai, specializarea Limbi Moderne Aplicate (engleză - franceză). Este pasionată de literatură, lingvistică, muzică și dans. Este o persoană sociabilă, extrovertită, activă, tenace, ambițioasă și muncitoare, iar prin implicarea sa în acest ONG își dorește să susțină și să facă auzite punctele de vedere ale tinerilor din secolul XXI.

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare