O profesoară de psihologie din Constanța a fost găsită decedată joi, 8 aprilie, în locuința din Cernavodă. Există dovezi care includ varianta unei crime.

Profesoara de 50 de ani prezenta urme de ștrangulare, fiind găsită legată, cu fața în jos, și cu o pereche de șosete în gură.
Pompierii care au găsit-o pe femeie s-au mobilizat în urma un apel la 112, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea”.

ISU a delcarat: În această dimineaţă, în jurul orei 9,00, prin apel unic pe 112, am fost solicitaţi să intervenim pentru deblocarea unei uşi în Cernavodă. La faţa locului s-au deplasat colegii de la Detaşamentul Cernavodă cu o autospecială de stingere şi o autospecială de descarcerare şi, de asemenea, în sprijin o ambulanţă SAJ. Sosiţi la faţa locului, pompierii au deblocat uşa cu mijloacele din dotare şi în casă a fost găsită o persoana de sex feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost declarată decedată”.

Confirm declarațiilor date de vecini, ultima persoană care o vizitase fusese un muncitor care îi montase jaluzele.