membre amputate

Trăim în țara-n care cei mai nefericiți dintre noi, printre care se numără și persoanele cu membre amputate își pierd speranța zilnic atunci când iau contact cu lumea în care trăiesc. Speranța lor e călcată-n picioare la fiecare pas, căci mentalitatea celor din jur le-a devenit inamic! Rampe a căror acces e blocat de mașinile de lux ale „milionarilor” care-n goana după bani își pierd poate cea mai importantă valoare… omenia! Pompieri care lasă oamenii cu afecțiuni locomotorii în fața blocului… în scaun cu rotile, într-un bloc fără lift. Acestea sunt doar câteva aspecte peste care s-a așternut praful, pentru că nimeni n-a îndrăznit să spună prea multe!

 

Și totuși, mai există și Oameni printre oameni…

 

De ce spun asta? Pentru că proiectul lui Radu Panait are ca scop reglementarea unei situații absurde prin acordarea unui certifcat de handicap pe o perioadă nedeterminată persoanelor care suferă de dizabilități ireversibile. Da, ați citit bine. Trăim în secolul XXI, dar pare că ne aflăm în epoca de piatră, căci normalitatea trebuie legiferată acum. Au fost nevoie de ani întregi ca aleșii țării să ia inițiativă în fața unei probleme care a produs umilință-n cazul persoanelor afectate. S-au format sute de cozi absurde în acești ani în fața comisiilor, pentru că cetățenii cu dizabilități erau nevoiți să facă un drum anual la comisiile de evaluare pentru a demonstra continuitatea handicapului ireversibil…

 

Aveau ăștia impresia că unei persoane cu membre amputate îi va crește peste noapte piciorul înapoi.

 

Sau, cine știe, poate credeau că membrele oamenilor se regenerează la fel ca-n cazul salamandrei, de exemplu. E uimitor cum acest pas către normalitate e făcut doar acum, dar tind să cred că nici măcar nu e vorba de inconștiență, ci și mai grav, de indiferență. Lipsă de bun-simț, lipsă de respect, ba chiar de compasiune față de acești cetățeni. Probabil era nevoie să fie puși în această situație, ca să înțeleagă cât de josnic și greu e momentul când te simți atât de neputincios. Începând cu momentul în care ajungi la comisie, dar în jur nu există vreun loc liber de parcare pentru a putea coborî și ajuta pasagerul în condiții de siguranță, și culminând cu reproșurile și lipsa de empatie venită din partea comisiei de evaluare.

 

Și vin acum să te întreb, cine-i de vină? Nu privi în jurul tău, ci începe cu reflecția asupra propriei persoane.

 

Indiferent dacă cunoști o astfel de persoană sau nu, gândește-te la fericirea pe care o poți aduce unei persoane mai puțin norocoase doar susținând acest proiect. Printr-o vorbă, printr-o apreciere sau o distribuire, nu contează cum decizi s-o faci. Doar fă-o! Astfel de inițiative merită aplaudate și susținute până-n pânzele albe, pentru că ele generează un val de speranță că încă se mai poate!

 

Dacă vrei să afli mai multe despre acest proiect legislativ, te invit să asculți declarația lui Radu Panait apăsând click aici