Ciprian Teleman

Ciprian Teleman, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a afirmat că românii vor avea documente de identitate electronice de dimensiunea unui card bancar pentru semnătura digitală începând din luna august. 

„Din august vom începe să avem documente de identitate electronice. Dimensiunile vor fi comparabile cu cele ale unui card bancar. Acest instrument va conține, pe lângă identitatea digitală, un spațiu digital în care fiecare persoană va putea stoca “semnătura digitală”, a susținut Ministrul Ciprian Teleman luni seara într-o postare pe Facebook, citată de News.ro.

Conform Ministrului, statul român are obligația de a asigura fiecărui cetățean dreptul de a putea semna în format electronic, asumându-și costurile acestui demers.

Ministrul Teleman a încheiat cu fraza: „România, go digital!”