ce au făcut autoritățile într-un an de pandemie
OUG de care spuneam

Bun, guys, iată că a sosit și acest moment, un an de la „două săptămâni” de stat în casă. Uau, ce eternitate… Cea mai „faină” parte din asta e că situația a fost scăpată de sub control. Nu mă înțelegeți greșit, două săptămâni sunt o perioadă ok de relaxare. Așa au urmat două luni, în care am mai luat în greutate… dar nu suntem în izolare de un an întreg, numai acolo unde sunt multe cazuri, tocmai pentru protecția cetățenilor. Numa’ văd: atac terorist în toată România, românii se revoltă și ies la flambat shot-uri cu atacatorii. Genial! Lăsând gluma la o parte, aș vrea să recapitulăm ce au făcut autoritățile într-un an de pandemie.

 

Ordonanțele de Urgență Guvernamentale, aka „Fuguța la Făină”

 

Păi, ce, ne comparăm cu Occidentul, să nu avem hârtie igienică? Bine că nu folosesc toți internetul pentru citit, că nu mai existau ziare pentru „veceu”. Până la urmă, românii goleau rafturile de făină, dar ce poți face cu atâta? Supradoză rhino-faringiană de poale-în-brâu? Oricum, de unde până unde să te aprovizionezi pentru un al treilea, al patrulea… război mondial, când vedeai tres hombres machos la TV? Plus un „surdo-mutolog”, de care își băteau joc Arafat, vorbind ca Eminem pe sub mască, și televiziunile, nearătându-l (pe surdo-mutolog), cât timp vorbea domnul secretar de stat. Cea mai amuzantă parte era că un surdo-mut nu putea să citească nici pe buze, fiindcă Arafat avea mască…

 

Bun, apoi a fost aprovizionarea cu dispensere pentru dezinfectant. Aici, da, intervine „Teoria Relativității” (nu chiar), căci unele orașe dispuneau de acestea din timp util. Eu a trebuit să aștept două săptămâni, cam trei sau patru „Fuguțe la Făină”, pentru unul funcțional, dar nu prea. Adică, da, abia așteptam, dar am primit doar exoscheletul (suportul), urmat de partea viscerală (dezinfectantul per se). Dar… ce mai dezamăgire! Curgea! Mai mult decât atât, mirosea urât, nicidecum a alcool sau clor! Erau niște experimente în țară, în care unii încercau să dea foc dezinfectantului din bloc. Da… nu ardea… Good job, Romania!

 

Relaxarea din mai și examenele

 

Basically… odată cu 15 mai, oamenii au dat fuguță afăruță. Mă mir cumde n-au PTSD (condiție de stres) de la frigider, cum am eu de la notificările de pe WhatsApp… Mă rog, nu vă diagnosticați singuri, ca mine acum, să nu ajungeți să luați medicamente pentru câini, precum alții. Bine, e aceeași substanță, dar n-ai cum să nu râzi, când ajungi să-ți iei de la veterinar pastile. Apoi… scandalul cu termoscanerele, că ne cipează… că în constituție procedurile medicale trebuie efectuate de personal calificat și nu există acoperire legală pentru bodyguarzi, că asta e doar temperatura pielii. Da, chiar nu ajută ultima parte, e irelevantă temperatura pielii, poți sta cu ceva rece pe frunte sau să iei antitermice.

 

Next on: Bacul… Sincer să fiu, nu am așteptat vreodată momentul acela, dar, totuși, voiam să scap de liceu cât mai repede. Mă rog, la liceul pe care l-am terminat a fost un scandal cu fondurile pentru măsurile sanitare, nu știu de alții. La înscriere, gardianul refuzase să îi dea mască unui coleg ce nu avea la el, cu toate că era înscris la pregătire, dar i-a dat până la urmă. Dirigintele, fără mască, gardianul nu mai știe să comenteze… Așadar… nici dezinfectantul din acea „poartă” nu era tare, l-am simțit și cu ochii, dar nicio reacție. Ferestrele erau închise trei ore din trei și ne mai obligau să ieșim pe altă ușă, că așa luam corona pe nepregătite (depinde cum vrei să interpretezi). Plus că ne țineau ca oile afară, iar jandarmii se uitau ca la poartă nouă. Mă rog, găsiți aici articolul despre Bac.

 

Facultatea și transportul în comun – ăla care era falimentat de studenți

 

Bun, am ajuns la un subiect sensibil pentru români: transportul în comun, darămite facultatea. Abia aici vedem cel mai bine ce au făcut autoritățile într-un an de pandemie. Să vă zic de ce. La facultate a fost ok, atât cu înscrierea, cât și cu primele săptămâni, fizic. Dar căminul… am stat 5 ore fix până să îmi iau camera, ținuți în „turmă”. Bă, frate, nu tu curățenie, nu tu dezinfecție în camere… Nu e ok deloc, mai ales că statul promovează igiena sporită, dar căminelor le iese pe o ureche asta. Am dezinfectat tot, ne-am descotorosit de frigiderul vomitat al celor de la teologie și am început să îl depășesc pe Bear Grills la tehnici de supraviețuire… varianta Grozăvești. Bine, zona e superbă, dar afară. Și aici găsiți alt articol, doar că despre cămin.

 

Trecem la transportul în comun… La autobuze, înțeleg, primești călătorii în funcție de câte locuri ai, normal. La METROREX… eh, dacă ai de ce să te prinzi, e totul bine. Acum, ce să zic, CFR-u’ e ca BOR, că niciunul nu răspunde legilor pământești… Pe bună dreptate e corect, la starea actuală, ca studenții să circule gratuit, că e ca un grajd pe șine. Mai mult decât atât, parcă știa statul că vor șapte tanti Saveta să se înghesuie lângă tine, în timp ce completează rebusuri cu pix de la acei comercianți „surdo-muți”. Parcă în goană după un „surdo-mutolog” pentru Arafat… De reținut: ce-ți oferă CFR? Distanțare lipsă, prețuri la „suprapreț” și jeg la pachet, nu mai trebuie să îl aduci de acasă! Chiar e un mediu propice pentru a citi latura dionyssiacă a operelor lui Nietzsche. Pe bune, chiar merge cursiv lectura.

 

Și… gestionarea propriu-zisă

 

Mai exact, ce au făcut autoritățile într-un an de pandemie, logistic. Culmea e că până și militarii sau contacții direcți au avut nevoie de trimitere de la angajator, nu e ca și cum ei erau primii care făceau boala… Plus trimiteri de la spital la DSP și înapoi. Eu n-am înțeles de ce n-au fost testați oamenii din izolare, ca fugeau atâția pe fereastră. Exact ca la o piesă marca System Of A Down, „Why don’t presidents fight the war?/ Why do they always send the poor?” (De ce președinții nu merg la război? De ce trimit mereu pe cei săraci?). Doar nu vrem să rămână „Dl. Dr. F.” netestat… Asta la început. Dar tot atunci era paranoia aia, de te luau cu izoleta. Și… anchetele epidemiologice. Nu se mai fac, precum în primăvara trecută? Așa era să iau de două ori… în mod cert… corona. Nu tu verificare cu cine ai avut contact, că rudele acelei persoane au stat în autoizolare. Doar un dezinteres total, nu schiorii sunt cauza focarului, ci lipsa interesului autorităților față de aceste cazuri sporește răspândirea virusului. Cel puțin din partea subalternilor. Știți voi, acei Muhammad Ali din timpul programului

 

Pe lângă acestea, s-au evidențiat cel mai tare în 2020 lacunele statului. Autoritățile nu au fost în stare să se adapteze în mediul online prea rapid, dar nici să gestioneze fondurile cu cap… tot spălare de bani s-a făcut la primării… Cei de la privat au fost nevoiți să se redreseze rapid, fiindcă ei chiar pot da faliment, față de stat. Cel mai tare s-a resimțit în educație lipsa unei organizări eficiente în online, nefiind luate decizii concrete și rapide. Nu vreau să dau spoiler, dar există add-ons pentru a monitoriza prezența pe ZOOM, Meet… Deci se poate lucra în online, eficient, ca la facultate. Așadar, acestea sunt câteva exemple din ce au făcut autoritățile într-un an de pandemie. Nu spun că totul a rămas așa, îmbunătățindu-se pe parcurs și chiar e bine, dar transportul în comun este doar o condiție de spirit acum… Vouă ce lucruri v-au rămas în minte despre demersurile autorităților din 2020?