arme

Ce ar implica o responsabilitate mai mare, oare? Să ai posibilitatea să iei viața cuiva oricând sau să poți fi rupt în gură de beat când vrei tu? 

Bine, nu chiar oricând. Din fericire, există câteva restricții și acolo, printre acestea numărându-se și cea aplicată majorității celor sub 18 ani. Acum, care majoritate sau cum anume e reglementată posesia de arme în rândul minorilor americani, este o poveste mult mai îmbârligată pe care o vom aborda în curândTotuși, faptul că poți trăi experiența primului glonț înaintea primei beții pare a fi o alegere legislativă cel puțin dubioasă. 

În primul rând, mi-am pus problema morală: Nu cumva prima e o putere mai periculoasă dacă e pusă în mâna cui nu trebuie? Nu cumva sănătatea a mai puțini oameni e periclitată dacă eu beau până-n comă decât dacă-ncep un joc de Counter Strike pe viu? 

Cred că răspunsu-i de la sine-nțeles. Așadar, unde e logica de a oferi arme înainte de alcool?

Pentru context, vârsta legală pentru consumul de alcool în SUA este de 21 de ani în toate statele, cu unele excepții care permit consumul de alcool sub vârsta legală, spre deosebire de reglementările pentru arme, unde excepțiile sunt pentru a NU avea dreptul de posesie de arme. 

Acum putem continua cu îmbârligata poveste a reglementărilor legislative pentru posesia de arme, așadar las aici această hartă, preluată de pe The Washington Post, care ilustrează vârsta minimă pentru posesia de arme lungi.  

arme

Da, ați înțeles bine: armele lungi precum puștile de vânătoare sunt permise folosirii de către minori

Pe de altă parte, vin cu completarea că armele mici, precum pistoalele, adică armele cu o putere de foc mult mai mică, sunt cele reglementate mai strict pentru minorii americani conform aceluiași articol de la The Washington Post! Da, oke de înțeles că orice om are dreptul la viață și implicit trebuie să și-l poată apăra, dar cum te mai aperi dacă cineva te-mpușcă-n spate sau nici nu-l vezi cum scoate arma obținută prin același drept pe care și tu îl ai pentru a te apăra? Pe de altă parte, chit că înțeleg oarecum logica din spatele deciziei ăsteia legislative, oare chiar e nevoie de arme pentru autoapărare? 

Ca să nu mai zic că dacă mă-mbăt nu fac automat un rău cuiva

 nu mă-nțelegi greșit, nici excesul de alcool nu-l văd ca pe ceva mai bun decât utilizarea armelor în scop greșit, ci doar mai puțin periculos. Ca idee, vârsta legală pentru consumul de alcool în SUA a devenit 21 de ani din cauza unui cumul destul de complex de factori care implica printre altele și statistica alarmantă de șoferi adolescenți iresponsabili de la vremea respectivă, care conduceau către statele în care puteau cumpăra legal alcoolConcluzia de atunci a fost că statele care au ridicat vârsta legală pentru consum de alcool au înregistrat o scădere a accidentelor rutiere. 

Acum, să fie oare mai bună decizia acordării permisului de conducere întâi, decât decizia de a permite mai devreme consumul alcoolului, având în vedere că responsabilitatea de a conduce este mai mare? Sincer, nu știm, dar cu armele sigur este o problemă. 

Bine, acum nu zic nici să interzicem armele, așa cum mulți oameni ar avea tendința să vireze în direcția complet opusă, pentru că nici asta nu-i ok. Până la urmă, orice lucru legal poate fi folosit oricum, deci inclusiv foarte prost. 

Ce facem, interzicem tot, inclusiv cuțitele de bucătărie?  

Poate soluția ar fi un cadru legal mai coerent, care să nu-și dea cu stângu-n dreptu’ la ce permite și ce nu, alături de un control periodic la psiholog/psihiatru pentru păstrarea dreptului de portarmă cumva similar ITP-ului de la Hora Service. Asta dacă nu e viabilă condiționarea obținerii lui, cel puțin conform multor americani. Știi, mai demult, fu vorba să le ia armele. După cum îți închipui, propunerea n-a fost prea bine primită. În acest sens, cel mai bun exemplu îl reprezintă republicanii. Acești domni uimitor de expresivi n-au stat prea mult pe gânduri, exteriorizându-și frustrarea cu ajutorul rețelelor de socializare. Au bombardat internetul cu citate de genul: când vrei să iei armele unui popor, înseamnă că urmează să faci un lucru cu care poporul nu va fi de acord. Ocazional, când erau contraziși, mai dădeau câte un pumn în tastatură.

Și totuși, care ar fi motivul pentru care americanii țin atât de tare cu dinții de dreptul la posesia de arme?

La ultima verificare, exista un întreg organ armat a cărui sarcină principală ar fi siguranța oamenilor. Hm, oare cum se numea? A, da, poliție. Deci, dacă treaba merge ca unsă, de ce se-ngrijorează ăștia într-atât de mult că n-așteaptă măcar să devină majori pentru a-și lua arme? 

Ei bine, răspunsul constă în lipsa lor de încredere în băieții-n albastru. S-a ajuns atât de departe încât a apărut trend-ul ACAB, prescurtarea de la „all cops are bastards”, adică „toți polițiștii sunt niște nenorociți”. Totuși, ironia-i că la cel mai mic inconvenient, replica adepților trendului e că sună la poliție, chit că hărțuirea-i doar închipuită. Dacă nu vă e familiară tipologia ofensaților de exprimare liberă, puteți da o geană aici pentru un mic exemplu dintr-o categorie, probabil mult mai vastă. 

În fine, ideea e că, în Americaalcoolu-i mai bine păzit decât pistolu’din cauza unor faze mai complicate din anii ’80. Chiar și așa, indiferent de ceea ce a stat la baza acestei decizii, trebuie subliniat faptul că deținerea unui AK-47 implică o responsabilitate mult mai mare decât posesia a două pet-uri de Timișoreana la 2.25 litri. Până la urmă, când bei alcool, e vorba doar de corpul tău. Din acest motiv, cred că înainte de a acorda un drept, ar fi mai inteligent să se ia în calcul cam câtă responsabilitate ar presupune el și cam cum ar putea fi reglementat într-un mod echitabil 

Autori: Bencze Robert Valentin și Aderov Ruxanda-Sofia