Versuri făr' de nume (V)
Versuri făr' de nume (V)

Uneori singurătatea-mi este cheie,
Într-un abis cufundat în gânduri,
Unde inima-mi ca o scânteie,
Arde tot, prin zecile de rânduri…

Îmi țin lacrimile-n frâu cu greu
Și vărs și azi gânduri în stilou,
Să scriu, să mor, să-nviu, mereu…
Urăsc să trăiesc acest tablou!

Am avut timp să fiu superficial,
Iubind suferința, un apogeu banal…
Defectul mi-a ajuns propria calitate
Ridicând ,,nimic” la rang de zeitate.

Ai fost lumina întunericului meu,
Cân’ demonii cântau divin la harpe,
Iar singura greșeală a lui Dumnezeu
E c-a-mbrăcat omu-n piei de șarpe.

Am fost ieri și poate-om fi și mâine
Îmbrățișări și dulci sărutări pe frunte,
Suntem azi adevăr în legende crunte:
Pentr-un măr Eva alege să se-nchine!

Sunt și voi fi însă o simplă șoaptă
Rostită în ceas târziu la o cafea,
Sunt o banală poezie, în rimă uitată,
Rostită să-mi îndeplinesc menirea…

Căci din toate câte-am întâlnit
Ales-am să fiu câte puțin din toate,
La ce am, nu prea m-am gândit,
Ci mi-am dorit ceea ce nu se poate…

Tot ce-am văzut e real, făr’ de limite,
Căci iluziile nemărginirii împerechiate
Și-au lăsat loc diabolic în cuvinte
Și au născut într-un om 7 păcate.

Mândria-n lume bea și chefuiește
Îmbrăcată-n scumpe podoabe,
Soră-sa, invidia, în carne șlefuiește
Și din adevăr diabolic soarbe.

Un trup ciuruit de pofte necurate
Naște-n suflet păcate despuiate
Și îmbuibă adesea gânduri mute,
Storcând în inimă dorințe slute.

De mânia-n două palme e jucărie
Lucifer rânjește haotic în veșnicie,
Grele-s plata și păcatul ce așteaptă
În cerul mort la Judecata dreaptă.

Lăcomia-n lume s-a născut haotic
Înrobind trufaș omenirea la osândă,
Căci cu lene au reușit să-și vândă
Sufletul divin unui duh demonic.

Iar dintre toți cei neînfrânați
Ales-am să fiu ultimul om,
Căci de vreți să vă-nfruptați,
Nu alegeți roadele oricărui pom.