Potrivit Daily Mail, Ambasada SUA din capitala Irakului a fost ținta unui atac cu rachete. Una dintre rachete a aterizat în perimetrul Zonei Verzi. Nu au fost raportate victime.

Conform serviciilor de securitate americane, cel puțin trei rachete au fost lansate luni după-amiază, ținta acestora fiind Ambasada SUA din Bagdad, un perimetru puternic securizat din Zona Verde a capitalei Irakului.

Una dintre rachete a căzut în curtea Ambasadei SUA, în timp ce altele au căzut în cartierele rezidențiale din apropiere.

Serviciile de securitate irakiene au declarat faptul că rachetele ar fi fost lansate din zona Salam din Bagdad și nu au fost raportate victime. Deși atacul nu a fost revendicat, o anchetă urmează să fie desfășurată pentru a stabili cine se face responsabil pentru acest atac.

Ambasada SUA a fost frecvent ținta atacurilor cu rachete, acesta fiind al treilea atac de acest tip din ultima săptămână.