Non-titlu dar concepţie
Non-titlu dar concepţie

Atâtea cuvinte în lumea asta a mea
şi nu ştiu dacă reuşesc să lansez ideea
dedublării noastre:
Cum noi suntem simpli muritori eterni prin suflet
și trecători ai materiei.
Cum ochii ne arată lumina, culorile… însă doar atât –
ne transformă în pământ de cuget,
de visare.
Cum totuşi, sătui de culoare ne pierdem în mister
şi rămânem în delir, şi iar ne-ntoarcem
la ceea ce numim „împlinire”.
Abandonăm pentru că nu înţelegem
şi ne cufundăm într-un normal absurd.
Atât de trişti si mohorâți…
Cum vrem ca noi să tindem chiar spre profund,
dar unul lipsit de cuvânt și, metamorfozând,
complicatul devine simplificat,
putred, dar totuşi funcţional
încât să dea impresia de deţinut deplin
într-un fals, al fericirii, algoritm.
Esenţa umană e sufletul dedublat:
cu o parte gândeşti, cu alta simți,
dar care este absolutul, nu cunoaşterii…
ci al omului?
Este un verde de copac genetic scuturat,
Ori un alb de culori exprimat?

Autor: Anca Mocănașu