În fiecare seară,
Mă caut pe mine —
Un mănunchi de flori,
Devorat de albine.
Asta e tot ce rămâne din mine,
Rădăcini smulse și petale străine —
Căci nu mă recunosc
Uneori, când plâng în casă,
Când oglinzile-s multe,
Dar eu nu mă simt frumoasă.
Și dacă din pământ am ieșit,
În pământ voi ajunge,
La final când stelele-s mici
Și eu, sub un morman de frunze.
Autor: Bianca Pătrașcu