Dor de toamnă
Dor de toamnă

O rece inhalare pe nări lunecă.
E zgomotoasă-n creieri și-n gât urlă,
Căci agonia pustiirii m-a izbit în față,
Lăsându-mă văduv de prezența-i tandră.

Oh, nostalgia vremii-mi curge prin ramuri,
E caldă și aspră, o umbră macabră…
Mă bântuie în dragostea de timp uzată,
Lăsată să ardă, pentru-a fi uitată.

Noaptea ‘ncepe-a, furniza scântei
Sus pe boltă, unde vanitatea-i albă,
Scântece apuse dau vitalitate neagră
Ce m-apasă greu, pe rana sărată.

O adiere de viață-mi intră sub scoarță
De-abia pulsând, în dor plângând.
Pală de speranța ce sublim tresare
La sunetul nopții ce-n mine bate.

O roșie ceață trunchiu-mi înfășoară
Ca o prezență de fată, caldă;
Mă trage lin spre apusu-i de viață,
Lăsând în mine al ei dor de toamnă.

Foto: Adrian Mitu