germania-se-prelungeste-lockdown-ul-pana-in-14-februarie

Angela Merkel și șefii celor 16 state federale au decis prelungirea lockdown-ului până la jumătatea lunii februarie. Printre noile reguli se numără și purtarea obligatorie a măștii FFP2 în magazine și în mijloacele de transport în comun.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, împreună cu șefii celor 16 state federale, au stabilit prelungirea lockdown-ului, această decizie fiind anunțată marți seara. Lockdown-ul era prevăzut până la sfârșitul lunii ianuarie, dar a fost prelungit în cele din urmă până pe data de 14 februarie.

Majoritatea magazinelor sunt închise, cu excepția supermarket-urilor. De asemenea, școlile, grădinițele, sălile de fitness, cinematografele rămân închise. Noile reguli includ obligația de a purta un anumit tip de mască în spațiile publice, iar munca de acasă, acolo unde este posibil, este necesară.

Cu toate că numărul infectărilor a scăzut în ultimele zile, virusologii sunt îngrijorați că mutațiile virusului, cum sunt cele din Marea Britanie și Africa de Sud, vor fi prezente și în Germania.

„Este timpul să luam măsuri preventive împotriva virusului acum”, a adăugat Angela Merkel după ședință.

Care sunt noile reguli?

  • Oamenii trebuie să poarte masca de tip FFP2 în magazine și în mijloacele de transport în comun;
  • Angajatorii trebuie să introducă, acolo unde este posibil, munca de acasă pentru angajați până pe data de 15 martie.

Care sunt regulile actuale?

  • Toate magazinele și serviciile neesențiale rămân închise;
  • Grădinițele și creșele rămân închise, părinții au posibilitatea să intre în concediu plătit pentru îngrijirea copiilor;
  • Angajatorii vor permite, unde este posibil, munca de acasă;
  • Consumul de alcool în public nu este permis;
  • Slujbele religioase în biserică, sinagogă sau moschee sunt permise doar acolo unde regulile de igienă pot fi respectate, cântările bisericești nu sunt permise;
  • Este permis contactul cu o singură persoană din altă gospodărie;
  • Majoritatea școlilor sunt închise, se aplică învățământul la distanță.

Conform Institutului Robert Koch, cu numărul de cazuri de marți de 11.369, s-a ajuns la un total 2.052.028 milioane de cazuri. Numărul înregistrat de decese a ajuns la 47.622.