Acest text este reproducerea interviului din podcast-ul „Literatura este vie” de Andrei Foday.(15 decembrie 2020).

Salutări tuturor ascultătorilor noștri! Eu sunt Andrei Foday, gazda voastră, și astăzi îl am la capătul celălalt al firului pe Claudiu Dumitrache, unul dintre cei mai tineri artiști români, Ambasador al Culturii, considerat „simbol pentru viitorul creației intelectuale” de academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.

Acest material reprezintă lucrarea mea pentru tema practică coordonată de prof. Cezar Gheorghe, realizarea unui podcast în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii al Universității București (Societate, Multimedia, Spectacol). Prin prisma acestui proiect, declar începutul unei noi activități online, un podcast în care voi prezenta ritmat interviuri cu diferite personalități ale prezentului, abordând subiecte de interes atât pentru publicul tânăr, cât și pentru cel matur.

Acest prim episod se intitulează „Literatura este vie”. Așadar, vom dezbate un subiect literar, și anume – volumul de versuri și proză foarte scurtă „Boemia unui mort” al autorului Claudiu Dumitrache.

– Te salut, Claudiu, și îți urez bun venit în primul meu podcast!
– Salutări, Andrei, mulțumesc pentru această onoare!
– Cu mare drag, îți mulțumesc pentru că ai acceptat!

– […] Claudiu, tu ai debutat cu poezie în 2018, prin volumul „Boemia unui mort”. Această carte a fost destul de expusă criticii. Îmi doresc să… disecăm întreaga ta creație și să ne spui câteva lucruri la care te-ai gândit atunci când scris această carte. Ești de acord?
– Sigur! Ți-am spus doar – nu te pot refuza.

– Ce reprezintă pentru tine „Boemia unui mort”, Claudiu Dumitrache?
– … „Boemia unui Mort” reprezintă procesul prin care oamenii devin adulți. Acele incertitudini, nedumeriri, sentimente necunoscute, plăceri bizare cu origini în suferință, credința pusă în dubii și necunoașterea de întreg… sau de sine.

– Cu alte cuvinte, ce ai vrea să înțelegem după ce parcurgem întreg volumul tău de debut?
– Să se înțeleagă faptul că oamenii evoluează constant, dar cel mai important proces este acela de inițiere în maturitate – atât spirituală, cât și morală. Condiția umană, care aduce pe cineva la un nivel profund de înțelegere de sine, este aceea de suferință. Nu neapărat fizică, cât ne referim la suferința interioară. Lupta cu sinele prin care o parte din noi moare. Așa cum afirmă Rumi, „Rana este locul prin care pătrunde lumina”. În finalul volumului am înviat. Am scris asta pe ultima pagină a „Boemiei unui mort” în al doilea tiraj, pentru că nu voiam să se creadă constanța acestui… sentiment.

– Să înțeleg că ești adeptul acestei filosofii în care suferința joacă rolul cel mai important în evoluția unui individ!?
– Putem spune – da. Și dacă mi se va schimba credința te voi anunța.

– Ioan Es. Pop spune că moartea din volumul tău este mai degrabă un pretext decât o mașină născătoare de poezie – cum comentezi această afirmație?
– Nu îi pot contesta simțirea și percepția scriitorului Ioan Es. Pop. Cred că „Boemia unui mort” este o simțire importantă pentru mine, sinceră. Cu siguranță, pe lângă percepție, poezia ține și de gust, și mă bucur că totuși – volumul a fost devorat de literați români de referință ca Veronica Balaj, Liviu Antonesei, Sergiu Botezatu sau Christian Schek. Volumul a fost studiat într-o facultate, iar a doua revelație a fost tratatul domnului Ștefan Lucian Mureșanu, eseul dumnealui de critică asupra volumului meu… […]

– Despre asta voiam să vorbim. Volumul a fost studiat de un cercetător al Academiei Române. Ce crezi că a făcut să te afli în atenția acestui înalt for de cultură?
– Nu credeam că sunt demn de atenția cercetătorilor Institutului de Etnografie și Folclor. Domnul Mureșanu a primit o recomandare, se pare, din partea unei cunoștințe comune, iar dânsul a decis să mă includă în următorul volum de critică „Persuasiune și dorința de comunicare în actul criticii”. Am solicitat eseul înainte de a fi publicat și am cerut să îl pot publica în numele domnului Mureșanu într-o variantă scurtă în biografia mea de anul trecut. Pe această cale vreau să îi mulțumesc și Elenei David, ea e responsabilă pentru surprizele multor recenzii asupra acestui volum.

– […] Ești un autor tânăr. În general tinerii, probabil datorită precursorilor lor numeroși lucrează și așteaptă foarte mult încercând să facă opera lor perfectă. Cum ai știut tu că opera ta este perfectă?
– Aș vrea să clarific că eu nu scriam poezie înainte și nu urmăream să mă perfecționez pentru a deveni vreun… Cărtărescu. Nu aveam legătură cu literatura. Acest lucru s-a materializat spontan, odată cu intrarea mea în această stare care a dominat un an. Și, desigur, influențat de tot ce citisem, am scris. Nu mi-am dorit să fiu scriitor, nu mi-am dorit să fiu remarcat. Eu sunt cântăreț. Astfel, fără această dorință, am îndrăznit ca muzician să public volumul în special pentru a primi un feedback din partea prietenilor. Dar nu am crezut niciodată că opera mea este perfectă. Pentru că nu este. Nici n-ar avea cum. E un subiect ciudat de abordat… – perfecțiunea. Cel mai bun exemplu de autenticitate sau… ceva semnificativ este originea. Întrebarea este: creația are la baza originea fenomenului literar? Și aici nu aș avea ce să răspund… Pentru că eu nu o pot spune. Prin urmare, am fost doar îndrăzneț, adept al experimentului în general… Cu siguranță nu sunt prieten cu cei care muncesc de ani de zile la volumul lor de debut.

-[…] Cum ai ajuns în spațiu?
– Cum am ajuns în spațiu prin creații, sau…?
– Da, cum ai ajuns pe inelul lui Saturn…?
– Cred că am fost catapultat involuntar, guvernat de sentimentele profunde ale iubirii… Da, așa am ajuns.

– Ți se pare necesar în viziunea unui poet o încercare de a explica universul?
– Cred că asta ține doar de percepție. Este un subiect destul de neortodox – pe care nu îl pot aborda fără să fiu puțin tras de urechi. Vom trece peste această întrebare… de data aceasta.

Înțeleg. Atunci îmi poți răspunde la întrebarea…. „Cum vezi universul”?
– Da, cred că îl văd așa cum mă văd și pe mine…

– Cum te vezi pe tine?
– Străin și provocator.

– De ce străin? Adică… străin față de tine?
– Pentru că, asemenea Universului, cum nu îl cunoaștem pe el fiind infinit, cred că în aceeași măsură nu ne cunoaștem nici pe noi… Și de aici… ajungând în profunzimea subiectului, putem ajunge până la conceptul de Dumnezeu, pe care, de asemenea, nu îl putem defini sau cunoaște, asta pentru că totul se manifestă în infinit.
Interesant… Dar mi se pare că e de datoria noastră să încercăm să găsim explicații. Și din fericire pentru noi, literatura nu-și propune să epuizeze vreun subiect, și dimpotrivă – să nască cât mai multe păreri, teorii, critici.

– Așa este. Provocator. Dar asta nu înseamnă că întotdeauna vom ajunge la o concluzie. Depinde foarte multe de dimensiunea subiectului, și… de ce este condiționat, guvernat.

– […] Chiar și având o imagine de ansamblu asupra operei tale, mi-a fost greu să identific… ce anume a făcut trecerea de la cristalizare… la indiferență.
– Cred că este o bună observație. Poate poți deveni un bun critic și observator…
Motivul care a făcut să se manifeste dragostea – era perceput de mine că fiind absolut. În timp ce dragostea nu s-a împărtășit unde am cerut, timpul fiind aici răspunsul întrebării tale, ea s-a teleportat probabil în altă parte, acest act fiind condiționat de motivul care prezenta erori, care cobora ierarhia spirituală cu fiecare zi care trecea, devenind un subiect irelevant pentru îmbrățișat sau admirat. Natura motivului se schimbase, devenea banalul lumescului. Nu știu sigur de ce tocmai în acea perioadă. Dar mă gândesc că vorbim despre același fenomen de mort-viu. Problema e că a rămas constant motivului meu. […]

Foarte mulți autori cunoscuți de la Dante, Petrarca, au avut un motiv central operei lor care a făcut un proces foarte fertil… […]Claudiu, știm că ești „cel mai tânăr autor de autobiografie” din România. Ce ne poți spune despre această carte și record?

– Da… Pentru asta ar trebui să-i mulțumesc lui Mircea Eliade pentru că nu și-a autopublicat „Romanul adolescentului miop”. Dar oricum, lucrarea mea cu a lui nu se poate compara nici pe departe. Eu am vrut să îmi public o carte care să spună tot ce am făcut până la 20 ani, ca o carte de vizită… Acesta este și titlul cărții – „20” . După ce mi-am autopublicat-o, s-a întâmplat să fiu îndrumat să apelez la Cartea Recordurilor din România. După ceva timp, am primit certificatul prin care eram omologat stabilind acest record național.

– Ce conține cartea?
– Conține recenzii asupra volumului „Boemia unui mort”, recenzii asupra muzicii mele, palmaresul meu până la 20 de ani, un interviu și o introducere în care vorbesc despre fenomenul de semidoctism.

– Foarte interesant. Ne poți spune câteva lucruri despre semidoctism?
– Un pic… pot. Pentru că nu putem percepe absolutul, nu putem să ne numim genii nici măcar într-un anumit domeniu, mai ales universal. Este vorba doar de abilități de viziune, de percepție și calități creatoare peste cele ale majorității sau ale societății, colectivului din care individul etichetat face parte. Aș putea spune că acest fenomen este cât se poate de prezent în fiecare dintre noi, fără a există o cunoaștere totală într-o anume direcție. Revenim la infinit și necunoscut, la ceea ce vorbea mai devreme.

Da, îți înțeleg perspectiva. Cred că acesta este și motivul pentru care putem evolua, ne putem dezvolta…
Îți mulțumesc pentru „inside”! […] Ce faci acum, cu ce te ocupi?

– Momentan mă concentrez pe dezvoltarea proiectului Regal Literar. Avem deja o revistă online și urmează să o lansăm în format fizic curând. Altfel, încerc să văd dacă am vreo abilitate în domeniul politic. Încerc să mă apropii de acest domeniu din dorința de a contribui la ceva bun și de a face schimbări în bine…

– Ce aspirații ai în viitor?
– În ultima perioada am învățat să nu-mi mai fac prea multe planuri înțelegând că ele se pot schimba peste noapte. Sunt o grămadă de lucruri care pot interveni și astfel îmi pot deruta traiectoria…
Nu am neapărat niște aspirații viitoare. Mă gândesc doar la bunăstarea mea și la bunăstarea celor din jur. Dacă suntem cu toții bine, atunci vom putea să facem lucruri bune.

– Mulțumesc mult, Claudiu! Înainte să încheiem, spune-ne unde te putem găsi – piesele tale, cărțile tale?
– Cărțile se pot găsi la bibliotecile naționale, metropolitane, centrale, universitare de la noi și din din Moldova, dar și în format PDF pe Google Books. Muzica se poate găsi pe toate platformele de distribuție, dar un număr mai mare al melodiilor mele se poate găsi pe YouTube sau pe claudiudumitrache.ro

– Îți mulțumesc pentru interviu, Claudiu! Mulțumesc și ascultătorilor care au rămas până la finalul acestui podcast cultural, primul episod din „Literatura este vie”. Eu sunt Andrei Foday și vă doresc doar bine!