CRIZE
CRIZE

Ținând cont că underground-ul n-a mai prea dat semne de viață prin vară, ceea ce ne-a făcut pe toți să ducem dorul muzicii live, ne-am hotărât să ne vedem cu băieții de la CRIZE, ca să aflăm ce se mai mișcă prin underground în pandemie.

Poate nu ai auzit de ei până acum, așa că o să îți prezentăm pe scurt componența trupei și câte ceva despre fiecare:

Shole (Ionuț Solescu) este vocalistul trupei și cel care a înființat trupa în urmă cu aproape 20 de ani. Un om foarte special care ne-a impresionat cu modul lui de gândire.

Nașu’ (Mircea Ionescu), clape, iubește foarte mult animalele, chiar s-a scuzat și a plecat puțin mai repede de la interviu ca să ajungă să ia mâncare patrupezilor lui.

Ștefan Marin, chitaristul trupei, de asemenea și fondator al trupei Antipoem.

Dhope (Ionuț Andrei) este basistul trupei de trei ani, însă și tattoo artist și graphic designer.

Crețu (Dan Alexandru), toboșarul trupei, pasionat de întreaga lume muzicală în toată complexitatea ei.

Aici poți asculta noua lor piesă, Imperiul 404.

 

CRIZE

1.  Povestiți-ne mai multe despre CRIZE

Dhope: Acum ceva timp, eram io-n Constanța și voiam să intru-n treaba asta cu organizarea de concerte. Am vorbit cu Shole pe MySpace. We are old! (râde) și i-am chemat prin Constanța să cânte prin rockoteca de-acolo. Nu mai contează ce s-a întâmplat; ideea e că ne-am împrietenit foarte nice acolo, după ziua de cântat în Constanța. Eu cântam într-o altă trupă, “16 milimetri” și a doua zi am cântat împreună-n Vamă. De-atunci am rămas prieteni, am și mers la un moment dat într-un turneu cu ei.

Shole: Da’ ai fost mereu în Crize, doar că n-ai cântat. Ce e foarte tare, e că momentul ăsta de care povestește Dhope, s-a-ntâmplat în 2006, când am făcut primul nostru turneu. Primul nostru turneu, făcut de noi, de la zero, DIY. Noi am vorbit cu locațiile din țară, ne-am înțeles cu oamenii ăia. Practic și faza de la Constanța așa a fost.

Mircea: Fiind primul turneu organizat de o trupă..

Shole: Da, adică nu mai făcuse nimeni, era ciudat, ne era puțin teamă… Culmea, la sfârșit, n-am pierdut bani. Ceea ce mi se pare foarte important, ne-au și rămas niște bani și vorbim de 2006. După care în 2007 am mai făcut chestia asta. Dacă a fost ok și ne-a plăcut și ne-am simțit bine și totul a fost… chiar a fost absolut extraordinar.

De exemplu, la Brașov, ca să-nțelegi, ne-a ajutat Alinesku de la We Are Numbers, care atunci cânta într-o trupă care se numea Nerv. Și practic așa s-au făcut toate legăturile: practic toți oamenii ăștia care cântă rock acum, sunt prieteni de mult timp, au încercat multe chestii-mpreună; unii au făcut aia, unii aia… Și așa a fost și cu Dhope. În anul următor, în 2007, la următorul turneu, nici nu s-a pus problema ca Dhope să nu fie în turneu. Dar el nu cânta sau așa, doar că ni s-a părut ciudat să plecăm fără el, adică era atât de apropiat și de family și așa a rămas de-atunci până azi. Adică momentul în care a intrat în trupă, a fost natural, mi s-a părut. Era ceva ce așteptam, era normal să se-ntâmple și perfect că s-a-ntâmplat.

Mircea: Eu sunt Mircea. Mi se zice Nașu’. Sunt în trupă din 2005, dar la fel, cum toate relațiile din această trupă se bazează pe…. familie… suntem o mare familie. Noi eram prieteni . Eram prieteni de dinainte să existe formația, cam așa. A fost ceva natural ca-n 2005 să m-alătur și eu formației.

Shole: Da’ ce e ciudat cu Mircea e că noi n-aveam tobar și la prima noastră apariție TV, noi fiind prieteni… mă rog, noi repetăm într-o cameră-n Regie. Ceva ciudat să repeți într-o cameră-n Regie care era și la ultimul etaj și cu geamurile deschise și se mai auzea și-n toată Regia și cumva nimeni n-avea nicio problemă cu asta… nu înțeleg. Adică eram și la-nceput, nu cântam nimic… eram varză. Varză… varză rău, gen. Scule proaste, oameni care nu știu să cânte… nu vrei să știi, era prost rău. Da, culmea e că a trecut pe acolo un producător de la o emisiune mare de la ProTV, de la vremea aia, a lui Florin Călinescu, era ceva foarte mare. Și a venit ăla și ne-a întrebat dacă vrem să mergem la emisiune, dar noi nu aveam tobar, așa că a venit Mircea și s-a așezat la tobe acolo, am făcut playback, aveam o piesă înregistrată, dar ne durea în pulă, dați-ne la televizor, singurul playback al nostru. Primul și singurul, dar a fost foarte mișto faza. Mircea era în trupă și în 2001, nu aveam nici trupă, de fapt, pe vremea aia.

Următoarea mișcare firească a fost să vină Dhope în trupa. și de acolo am început să lucrăm puțin altfel că știindu-ne de mult timp și fiind foarte familiari unul cu altul, nu ne-a fost greu să ne spunem părerile și a fost ok să lucrăm lucruri pe care chiar voiam să le lucrăm și de acolo am început să facem “Monolog”, prima cu Dhope, după care, “Să nu mă ai”, “Venin”, “Mijlocul pustiului”, “Fără frică” și ultima “Schizofrenic”. Și ce urmează acum, trei piese bombă rău. Cele mai bune practic. Asta a fost faza în ultimul timp. De fapt fiecare ne-am apucat din motive ciudate, diferite. Noi de atunci comparat cu noi de acum. Au fost și altele, dar ideea e că noi ăștia implicați în treaba asta am fost conștienți că trebuie să o ținem și asta e punctul în care suntem.

2. Care au fost primele voastre gânduri când ați intrat în trupă?

Shole: Mișto asta. Bună-ntrebare, vă rog, dragii mei. Chiar sunt curios.

Dhope: Păi io o să fiu sincer, voiam să-l curtez pe Shole(n.r. râde ) Păi… hai c-o să zic într-o propoziție: Să-mi bag pula, cred că de dată asta o să meargă!

Mircea: Îi văzusem pe băieți de multe ori din afară… din fața scenei și din lateral… și de sub… și eram… abia așteptam să fiu alături de ei și pe scenă. Și primul concert, țin minte c-a fost în Fire. Nu am reușit… tot concertul nu m-am uitat… am avut atât de multe emoții… nu m-am uitat nicio clipă la public. Nu am putut să mă uit; doar la sfârșit am ridicat privirea; am putut ridică privirea, să mă uit de abia la sfârșit, la ultima piesă.

Dhope: După care l-a trezit cineva de pe canapea și  i-a zis: “Nașulee, du-te acasă!”

Shole: La mine e ciudat să spun cum… care au fost gândurile când am intrat în trupă, că…

Dhope:„ …eu am făcut-o.” (râde)

Shole: Da, gândurile când am făcut-o, au fost foarte clare. Mi s-a părut că la noi nu vedeam o chestie pe care voiam s-o văd și eram destul de conștient că eram unul dintre cei care ar putea să ajute ca și la noi să se dezvolte chestia aia. Și ăsta a fost scopul de la-nceput, că trupa asta să nu rămână indiferentă și să schimbe ceva și să conteze la un moment dat în timp. În timp, lucrurile s-au mai schimbat. Am avut dorințe diverse în legătură cu formația. Dar, indiferent cât de mult s-au schimbat sau așa, astăzi, motivul pentru care sunt în trupă e că-mi doresc foarte mult să experimentăm lucruri și să vedem cât de departe putem să ajungem, ce se mai poate-ntâmpla. Adică mi-aș dori foarte mult să experimentăm toate… nu știu… prin multe stiluri, n-am nicio problemă.

Simplul fapt că am avut întotdeauna  oameni care au fost mega alături de noi, adică oameni care ne-au făcut să nu cedăm. În același timp, am avut și foarte mulți oameni care ziceau „Bă, ce pula mea e asta?” știi? Da’ la sfârșitul zilei, te gândești… când rămâi doar tu cu tine, știi ce vrei. Adică dincolo de ce ai auzit, despre ce faci tu, dincolo de așa… ideea e că oricum nu știe nimeni nimic, oricum nu are nimeni nici o garanție despre nimic în lumea asta… nu e ca și cum cineva ar avea un secret. Mi se pare ok să experimentezi, să faci lucruri cu oameni cu care te simți bine să faci lucruri. Ce se-ntâmplă, se-ntâmplă. Asta cred că tre să fie. Cred că tre să te bucuri de viață făcând asta.

Dhope: Hate-ul a fost tot timpul acolo

3. De ce ați ales să luați o pauză de câțiva ani?

Shole: Trupa când s-a destrămat în 2008-2009 a fost pe un fond în care toată lumea începuse să o ia razna. Noi începuserăm să cântăm foarte mult în perioada aia, repetam des, suna totul bine, era o chestie, numai că nu prea se întâmpla nimic, numai că atunci când ai așteptări și nu se întâmplă nimic, încep să te ia spumele și îi iau pe toți spumele și nu mai e nimic în regulă și toată lumea caută  vinovați. Tot nu am fost suficient de puternici psihic și ne-am certat. Am găsit tot felul de motive, dar până la urmă ideea e că…de câțiva ani nu s-a întâmplat nimic.

CRIZE

4. Cum a fost să va reapucati de muzică după pauză? Cum vi s-a părut că s-a schimbat comunitatea muzicală în tot acest timp ?

Shole: În ăștia câțiva ani, pentru că nu putea să nu existe, când a venit Parkway Drive, ne-am reunit și am făcut un concert pe acolo, s-au reunit și Protest Urban atunci. A fost o seară din aia wow, reunindu-ne ne-am dat seama că nouă ne place să facem asta și după aia, din următorul an am făcut un concert cu toate componențele Crize ever, cu toți băieții care au trecut prin trupă, ne-am reîmprietenit toți, am făcut un concert mare la Fabrica și am cântat toate piesele și a fost foarte tare. Lumea a reacționat foarte bine.

Faptul că lumea a reacționat foarte bine și noi ne-am simțit ca și cum ar conta ce facem, nu am avut liniște până nu am pus-o din nou pe picioare. Lucru care s-a terminat abia în 2016, dar în toată pauza asta fiecare a evoluat ca om, a învățat ce să facă și ce să nu facă. Am devenit puțin mai deștepți.

După ce ne-am apucat, am început să strângem echipa; care cum putea, cine mai vrea să cânte din membrii vechi. Am avut o groază de surprize, unele foarte interesante din partea unor oameni de la  care mă așteptam să ne ajute și s-au făcut că nu ne cunosc, eu mă bazam că o să ne ajute, că o să fie ok, dar nu așa a fost, foarte interesant, încă mă gândesc la asta.

Povestesc cel mai mult pentru că eu am fost cu ideea să facem asta și am ținut-o tot timpul. Cumva e greu să ții asta, o să mă vait în interviul ăsta prima dată cum nu m-am văitat până acum niciodată. E foarte greu să ții la un loc niște oameni să facă ceva, e foarte greu pentru că ajungi să îi iubești, să îi înțelegi pe fiecare în parte și îți dai seama că fiecare are motivele lui să fie poate de căcat într-o zi. Problema e cum manageriezi asta, noi la anul facem 20 de ani de când facem trupa asta cu bune cu rele. A avut pauze am avut multe. Hai să zicem lucrurilor pe nume că de aia suntem rockeri, că dacă făceam o de asta de apăream la emisiunea lui Măruță și nu aveam voie să spunem nu știu ce, nu spuneam, dar suntem rockeri, hai să spunem.

5. Ce trupe v-au influențat stilul personal al fiecăruia? Ce instrumentiști v-au îmbogățit vocabularul muzical?

Dhope: Ca feeling, că  așa ca muzică și ca studiu nu știu. Eu sunt destul de punkist: nu știu note, nu știu nimica, cânt de feeling, nu știu chestii de genul asta. Cumva m-am născut în generația nu-metal. Când am descoperit eu muzica se purta o șapcă roșie purtată invers, chestie care mi-a schimbat planeta, din păcate nu am avut în copilăria mea prieteni care să asculte rock, majoritatea prietenilor mei erau pe hip-hop și alte chestii. În backgroundul meu vin dintr-o zona hip -hop, dar am descoperit rockul pe parcurs și a început să-mi placă. Cypress hill, Limp Bizkit, Deftones asta m-a influențat să mă apuc. Nu știu, putem să vorbim trei zile jumătate despre asta dacă vrei. În ultimul timp, nu știu e ciudat, muzica e ciudată, e super diversă, habar nu am… am zile când ascult muzică de relaxare pentru câini. Fuck it, nu contează!

Mircea: Am început să ascult muzică bună să zic cu Depeche mode, Roxette și Michael Jackson. După care am descoperit rockul cu Metallica în 1991  și Nirvana pe urmă, după am început să lărgesc banda.

Dhope: La modul că nu cred că suntem influențați sau nu ne-am gândit niciodată unul din noi: “hai să facem ceva mai ce ne-a plăcut în ultimul timp”.  Și dacă ne-am propus să facem asta, din păcate nu ne iese să gândim ceva într-un anume fel, noi întrăm în studio și dăm drumul la treaba acolo și aia ne iese, asta e, nu avem influențe directe, nu tindem să sunăm ca ceva să inspirăm spre ceva. Dacă sunt influențe sunt super inconștiente, dar e normal să fie.

Shole: La mine e destul de simplu, eu am început tot așa cu Depeche Mode, a fost primu’ contact cu muzică și încă îmi place și azi că în prima zi, a fost o formație absolut genială, sunt geniali oamenii. They don’t fail! După am descoperit printr-un coleg de liceu, dar mai devreme de liceu că eu eram în generală. Și am descoperit niște trupe din astea black metal: Beherit, foarte nenorocit cum ar veni care mi-au plăcut foarte mult tot de la ascultat Obituary, Impetigo, Pungent stench. Niște din astea pe care multă lume nu le mai știe, dar erau foarte foarte interesante. Momentul în care m-a lovit tare-tare de tot a fost valul ăla de pe LiveTV cu Metallica, cu Nirvana care erau mai accesibile, mai naturale cumva. Și după care totul s-a năruit când am dat de Doors și am rămas pe Doors până astăzi. Mi se pare de departe cea mai revoluționară chestie în muzică, cel puțin în ultimul timp. Versurile m-au fascinat foarte tare.

Jim Morrison e foarte tare și după ce am terminat liceul și m-am apucat de alte chestii a fost când am dat de Deftones și gata. Am dat drumul la Crize. Am zis “Vai, ce plm e asta? Îmi place, vreau și eu să facem așa ceva!”.  A durat mult până a început să sune coerent, dar oricum Deftones a fost trupa care m-a făcut să mă hotărăsc.

Și din România au fost niște trupe care m-au ajutat să mă hotărăsc și ce e cel mai tare e că am avut norocul să fiu prieteni cu oamenii ăștia. Chiar  mă refer la trei trupe: Implant pentru refuz, Coma și H8, la trupele astea mă gândesc. La un moment dat nu aveam tobar și H8 ne-a dat tobarul lor care între timp a murit, Mutu, Dumnezeu să-l ierte! Sau nu știu, să îi fie bine unde e, că mare băiat a fost! Adică H8 ne-au dat și tobe și scule și tobar, ne-au ajutat la modul mult pe urmă Coma ne mai luau cu ei la concerte, ne băgau colo-colo, ne băga Hefe la emisiuni, adică era o chestie din asta. Cu IpR aveam o casetă prin liceu, când -i-am cunoscut chiar mă gândeam: „Bă ești nebun? “Am cântat cu ei o dată și eram: “Bă, sunt fan de fapt” Adică eram la modul: sunt fanul vostru cum ar veni și era “Ba relaxează-te, taci din gură, vezi-ți de treabă.” Și asta a contat, adică vreau să zic și de trupele românești care m-au influențat.

Și apoi a venit valul de metal care mi-a plăcut foarte mult, a început cu  Norma Jean, am continuat cu As I lay dying, ce-a mai fost? Black Dhalia Murder, Despised, care ne-a luat mințile la toți, și după ne-am mai liniștit și noi ,am luat-o spre direcția asta cu Gojira, pe urmă am ajuns să ascultăm hip-hop și muzică ambientală.

Dhope: Eu ascultam dinainte, el a început să asculte mai târziu. Oricum, la mine personal e Coma de când mă știu, mi-am rupt capul de la albumul „Somn”.

Pe același raft, la aceeași Diverta, era și Oameni fără fețe de la Implant pentru refuz.

Shole: Da, nu prea. Recunosc că rar îmi place hip-hop și mi-a plăcut foarte tare Specii și asta e motivul pentru care ne-am dorit foarte mult să lucrăm cu Chimie. Pentru că sunt încă fan Specii, ce cântau. Mi se pare încă Best Romanian hip-hop Act. Deci și Specii pot să zic că sunt altă influența în formația Crize.

6. Cum s-a schimbat, din punctul vostru de vedere, scena muzicală de când ați început până în prezent?

Shole: Primele concerte Coma din 2001 mi-a stat inima, nu îmi venea să cred ce văd, era ceva fascinant și era un spirit pe care nu l-am mai regăsit, azi e totul mai corportate. De când au început trupele astea tot ce pot să zic că s-a schimbat e feelingul. Lumea vine e cumva o relație trupă-public, dar nu se compară cu ce era.

Dhope: Nici oamenii din trupe nu mai au 21 de ani.

Shole: Dar nu mă  refer că e vina trupelor sau oamenilor, pur și simplu, s-a schimbat viața și lumea și totul. Așa e natura. Că era mult mai specială relația dintre cântăreti și pubic, era mult mai intens. Acum e marfă, sună mai bine, trupele cântă mai bine, te bucuri, sound mai bun, CD mai bune, toate astea cumva mie mie se pare că s-a pierdut fix.

7. Care e cea mai frumoasă amintire a voastră de când cântați în Crize?

Dhope: Nu prea am avut timp să îmi fac amintiri, dar cea mai frumoasă cred că e aia cu turneul din 2007, când am fost cu ei și nu cântam.

Shole: Nici nu conta. Pe bune, eram toți acolo, nici nu conta. La noi, mereu a fost ideea asta de “crew”.

Mircea: Cred că turneul ăla din 2006 când am fost în 9 locații în 10 zile…

Shole: …că a fost o pauză de o zi.

Mircea: O experiență pe care nu pot să o uit.

Shole: …Deci la toți turneele, nu ?

Dhope: Da, ne e dor să cântăm.

Shole: La mine cred că atunci când am cântat cu Deftones și la un moment dat când cântam, m-am întors un pic spre Vlăduț, care era la tobe, că noi comunicăm vizual în timpul concertului.

Și când mă uit, era Chino pe un monitor și se uita la noi cum cântam. Mi s-a părut un moment din ăsta… în timpul ăsta, eu trebuia să cânt. Nu m-am oprit, dar în capul meu era: „Să-mi bag pula, ăla e Chino și se uită la noi când cântam”. Mie mi s-a părut cumva că am atins un punct din ăla la care nici nu mă gândeam, nu credeam că am șanse să se întâmple.

A fost un moment când am realizat că totul are sens. E bună întrebarea, dar știi care e cea mai tare amintire pe care membrii formațiilor o țin minte? Procesul în sine, prin care se întâmplă ce fac ei. Momentul în care se întâlnesc la studio și stau împreună. Nu neapărat când ies lucruri, ci când stau împreună și știu ei că fac ceva din nimic. Compania pe care o ai pe drum,aia e schema. Lifestyle-ul ăla…. Nu e una anume, e faptul că noi trăim așa și asta cred că încerc să promovăm.

Nu e așa ca nu te asteptai ca băieții din CRIZE să aibă atatea povesti de spus? Nici noi. Am plecat cu gândul să facem un interviu scurt, dar am ajuns să stăm două ore să vorbim cu ei. (și nu ne plangem deloc, ba chiar ne-au impresionat poveștile lor) Așa că ne-am gândit să împărțim interviul în două. Ai citit prima parte în care ai descoperit membrii trupei și începuturile a ce inseamna CRIZE. În cea de a doua parte o să afli mai multe despre cum e să trăiești pentru muzică, cum se simte pandemia pentru ei și ce planuri de viitor au. Curios?

Autori: Maria Neștian, Bencze Robert-Valentin