O fetiţă de aproape doi ani a suferit răni grave, după ce a fost bătută de tatăl vitreg pentru simplul fapt că plângea. În acest caz s-a sesizat Serviciul de Investigații Criminale, potrivit Observatorul.
În urma rănilor grave provocate de tatăl vitreg, bebeluşul are nevoie de 40 de zile de îngrijiri medicale.
Bărbatul și-a bătut fiica vitregă, în vârstă de doar 1 an și 8 luni, și a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Fetița a fost transferată la un spital din București pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate, după ce a suferit fractură craniană, claviculă ruptă, calotă craniană înfundată și alte traume.
„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 06 ianuarie 2021, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat (aflat în stare de reținere) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorului. În cursul zilei de astăzi, 06 ianuarie 2021, acesta urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, potrivit Parchetului Vâlcea.
În luna decembrie 2020, tatăl vitreg se afla împreună cu fetița la domiciliul său, iar micuța plângea neîncetat. Enervat de faptul că bebelușul plângea, bărbatul a exercitat acte de violență asupra acesteia, cauzându-i leziuni traumatice.
La data de 03.01.2021, fetița de 1 an și 8 luni a fost internată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, iar pe data de 4 ianuarie 2021 a fost examinată din punct de vedere medico-legal.
Medicii au constatat faptul că bebelușul prezenta leziuni traumatice care s-ar fi putut produce prin comprimare digito-palmară, precum și prin lovire cu și de corp/plan dur. Aceste leziuni necesită 40 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii acestora.
Investigațiile au fost efectuate împreună polițiștii din cadrul I.P.J. Vâlcea — Serviciul de Investigații Criminale.