Chiar contează cine dă primul mesaj?

0
759 views
primul mesaj
primul mesaj

De câte ori n-ați auzit replica „Dacă el nu-mi scrie, nu o s-o fac nici eu”? Sau celebra „Eu nu dau primul mesaj”. Eu una știu sigur că m-am săturat să aud replicile astea mai des decât colindele lui Hrușcă în preajma Crăciunului, așa că vă adresez următoarea întrebare: contează atât de mult cine face primul pas?

De câțiva ani încoace mă macină teribil această dilemă existențială, și anume – de ce sunt tinerii din ziua de azi atât de anxioși când vine vorba de a purta o conversație sau de a-și exprima sentimentele? Știu ce o să îmi spuneți, că există traume din trecut, răni deschise și încă nevindecate care au dus, în final, la scepticism și reticență. Fie vorba, avem aici și categoria păunilor și a prințeselor, a căror orgoliu e mai mare decât prevede legea, iar aici prostia e la ea acasă. Știți la ce fel de persoane mă refer, nu? Vă dau un hint – „Da’ ce, eu-s mai prost? Să scrie ea primul mesaj dacă vrea cu adevărat”. Totuși, viziunea mea e nițel diferită, și asta urmează să vă detaliez în cele ce urmează.

Să vă introduc puțin în temă, modelul meu a fost și este în continuare mama, care, de-a lungul timpului, m-a învățat că sinceritatea, comunicarea și înțelegerea sunt principalele ingrediente în rețeta succesului în relaționarea cu ceilalți. Concret, cei din jur trebuie să știe ce simți, indiferent la ce ne referim. Vreau să fim mai mult decât prieteni? Fii sigur că îți voi spune, sau cel puțin îți voi arăta asta prin gesturi. Nu te agreez? Sigur îți vei da seama de asta, în ciuda diplomației cu care tratez situațiile care te implică. Însemni enorm pentru mine? Mă voi asigura că știi asta.

Imaginați-vă cum ar fi ca fiecare persoană să își poată exprima sentimentele liber, fără să fie constrânși de gânduri anxioase și fără să îl pună pe „nu” în față. Nu ar fi minunat? Nu ar fi totul mult mai simplu? Dar e greu, e al naibii de greu să încerci să schimbi asta la o generație care se ofensează la un amărât de seen. Aici apare cealaltă categorie de oameni – tipul „victimei”, cum îmi place mie să-i numesc. Păi fata mea, lasă băiatul în pace, n-ai altceva mai bun de făcut cu viața ta decât să cronometrezi la secundă timpul în care îți răspunde el la mesaj? A fost o întrebare retorică, e clar că nu ai ce face mai bun, din moment ce consideri lucrul ăsta ca fiind mai mult decât firesc.

De la o anumită vârstă, ar trebui să realizăm că prioritățile se schimbă, iar timpul pe care îl mai avem liber e limitat, ceea ce înseamnă că nu ne permitem luxul să îl pierdem oricum și cu oricine. Mai concret: vezi o tipă mișto, aveți interese comune și crezi că ați putea rezona. Cu toate astea, tu alegi să rămâi în globul tău de cristal fără să faci nimic, ci pur și simplu să-ți creezi scenarii care nu doar că nu se vor întâmpla, ci îți vor face și rău:

1. „Dacă mă refuză?”

Simplu, treci mai departe și îți continui viața, nu e capăt de lume la un refuz; „Când o ușă se închide, o alta se deschide” – o vorbă poate clișeică, dar foarte adevărată.

Le zic mereu prietenilor mei, în principal băieților, că nu au nimic de pierdut dacă încearcă. În cel mai rău caz, îți continui viața ca până în momentul în care ai abordat-o. Mai pe românește, adună-ți sângele în pompiță și nu te mai lăsa cuprins de frica asta complet nefondată. Repet, nu ai nimic de pierdut dacă încerci, ci dacă n-o faci. Cine știe, poate pierzi șansa la cea mai mișto relație/prietenie din cauză că ești tu prințesă. Just think about it!

2. „Nu știu ce subiect de conversație să abordez”

Pentru ca o conversație să meargă, e nevoie de efort și interes din ambele părți. Cred că dacă faci monolog pe chat e și mai nasol, nu? Subiectele vin pe parcurs, vin spontan, în funcție de răspunsurile fiecăruia și în funcție de direcția în care se îndreaptă acea conversație. Dar fiți atenți să nu vă transformați într-un scaiete, oferiți persoanei spațiu dacă asta își dorește și nu o sufocați cu mesaje când clar nu e interesată.

3. „Nu s-ar uita niciodată la mine”/ „Nu sunt o persoană interesantă”

Dacă pornești din start cu premisa asta, da, ai dreptate, nu s-ar uita la tine. Uite, asta nu înțeleg, de ce ne punem bețe în roate singuri? De ce, în loc să avem încredere în noi, preferăm să dăm cu piciorul la orice oportunitate care ne-ar putea scoate din zona noastră de confort?

Citisem undeva, bănuiesc că tot pe facebook, un citat care suna ceva de genul acesta: „Nu mă deranjează dacă eu dau primul mesaj, atâta timp cât mă faci să simt că vrei să vorbești cu mine”. Personal, mi se pare că toți ar trebui să își amintească de vorba asta de fiecare dată când sunt puși într-o situație de genul. Sunt fată și nu am degete la ambele mâini să număr de câte ori am început eu conversația cu tipi, pe ideea că nu am nimic de pierdut. Și așa a fost. În cel mai rău caz nu am mai vorbit. Iar în cel mai bun? Am câștigat un prieten.

Stereotipurile astea ar trebui să fie de domeniul trecutului – tuturor ne-au răsunat în minte măcar o dată replicile menționate la începutul articolului și cu ce folos? Am rămas cu veșnica întrebare „Ce-ar fi fost dacă?”. Păi hai să vedem, ce ar fi fost dacă ai fi avut încredere în tine și ai fi știut cum să îți pui în valoare atuurile? Cum ar fi fost să nu fii inhibat de normele înapoiate ale societății și să faci totuși ceea ce simți? Te-ai fi simțit bine, îți garantez.

Ideea e că e irelevant cine dă primul mesaj, cine sună primul sau cine inițiază prima ieșire – ce contează e ca tu să realizezi că așa cum tu ai nevoie, uneori, ca cineva să îți spună cât de mult ține la tine, așa are nevoie fiecare om. Toți avem nevoie de o „reactualizare” a sentimentelor din când in când, tuturor ne place să fim băgați în seamă, admirați și complimentați… și, cu toate astea, nu se înghesuie lumea la a face asta.

Neîncrederea de sine e cea mai mare problemă în rândul tinerilor, însă ea poate avea rădăcini încă din copilărie din cauza părinților sau a bullying-ului în general. Toată treaba asta duce la anxietate și la teama de a ieși din cutia de carton în care majoritatea se complace.

Ce vă sugerez eu?

Oameni buni, fiți sinceri cu voi, cu oamenii din jur, amintiți-le cât de mult înseamnă pentru voi, începeți conversații cu străini, ieșiți la date-uri, experimentați, dar, cel mai important, iubiți-vă pe voi înșivă, pentru că dacă voi nu o faceți, nu puteți avea pretenția ca altcineva să o facă.
Dacă mai vrei să citești un articol despre relații, click aici!