Prima tranșă de vaccin anti-Covid a ajuns în România!

0
103 views
prima tranșă de vaccin
prima tranșă de vaccin

Primele doze de vaccin anti-Covid, 10.000 la număr, au ajuns  astăzi la Institutul Cantacuzino din București. Vaccinul a fost dezvoltat de BionTech și Pfizer și este primul care a primit autorizația Comisiei Europene de punere pe piață. Transportul acestuia s-a făcut pe cale terestră și în gheață carbonică pentru a fi păstrat la -70 de grade Celsius.

Primul român care se va vaccina este un medic de la Institutul Matei Balş din Capitală, în data de 27 decembrie.

Ulterior, vor fi vaccinate 5.000 de cadre medicale din cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva virusului. Prioritate vor avea cadrele medicale, începând cu anul 2021 vor fi vaccinate persoanele care aparțin grupelor de risc, iar mai apoi restul populației.

Conform declarațiilor premierului Florin Cîțu, vaccinul este gratuit și voluntar, iar administrarea acestuia va fi posibilă pe bază de programare.

„Se începe cu o tranșă simbolică, dar după Crăciun vin următoarele tranșe şi aşa se va continua până toată populația va beneficia de vaccin. Aceste vaccinuri sunt sigure, eficiente, autorizate la cele mai înalte standarde europene. Recomandăm tuturor românilor să fie pregătiţi să se vaccineze.”, a declarat Klaus Iohannis.

România va primi aproximativ 10 milioane de doze de vaccin marca BionTech/Pfizer.

Raed Arafat a afirmat faptul că existența vaccinului nu indică sfârșitul pandemiei, populația trebuie să respecte în continuare măsurile obligatorii, purtarea măștii și distanțarea socială.