Revoluția din 1989

Revoluția din 1989 prin ochii studenților de altădată

"în Texte" by

În această perioadă, cu toții își amintesc de revoluția decembristă și rememorează vremea anormal de călduroasă ori cerul roșu care prevestea parcă totul. Cu această ocazie, profesori ai Universității din București, studenți în acele zile sângeroase, au organizat o conferință online pe tema menționată. Ea a fost realizată sub egida Facultății de Istorie și a Muzeului Universității București și a avut loc pe data de 22 decembrie.

Ceea ce m-a impresionat a fost modul în care profesorii de acum au exprimat trăiri și sentimente din acele zile în care tot ce conta era reprezentat de evenimentele ce aveau ca scop doborârea regimului comunist. Prin întrebările puse de Valentin Maier, membru al Cercului de Studii Muzeale al Universității București, imaginea revoluției se contura din ce în ce mai clar. Deci să purcedem la descoperirea poveștilor.

Care erau grijile și bucuriile dumneavoastră ca studenți în 1989?

Domnul prorector al Universității București, Radu Gramatovici, era student în anul I la Facultatea de Matematică, după cum el însuși povestește: „În toamna lui 1989, eram boboc. Încercam să înțeleg ce se întâmplă prin facultate, după ce terminasem stagiul militar”. Modul general în care era percepută agitația dinainte de revoluție este foarte bine pus în lumină de domnul profesor, care relata: „Trăiam într-o bulă în care familia, prietenii și profesia contau cel mai mult. Sentimentul general era că nu o să se termine niciodată”.

La aceeași întrebare, domnul Liviu Papadima, pe atunci în primul an ca asistent la Facultatea de Limbă și Literatură, ne oferă o altă perspectivă. Dumnealui povestește cum, în timpul unei plimbări pe Calea Victoriei, observă că oamenii strigă „Jos Ceaușescu!”, un lucru neașteptat de toată lumea. De asemenea, menționează speranțele românilor, care credeau că Mihail Gorbaciov îl va debarca pe Ceaușescu, iar regimul totalitar va lua sfârșit.

În ceea ce privește viața de student, ea nu era una ușoară. Admiterea era una dificilă, după cum relatează și doamna decan a Facultății de Istorie, Florentina Nițu. Dumneaei menționează și detalii legate de pregătirea premilitară obligatorie pentru fete. Joia era ziua destinată acestei activități, ea rememorând modul în care băieții, care jucau fotbal, râdeau de fetele care defilau. În plus, un adevărat șoc a fost vederea uniformei pentru această pregătire, ea nefiind potrivită pentru o fată.

De multe ori, la facultate era frig, iar studenții erau nevoiți să stea cu mănuși. Acest lucru este reliefat de domnul profesor Moroianu Cristian, pe acea vreme student în anul I la Facultatea de Litere din București. „Pe atunci studenții nu chiuleau”, ne spune dânsul. Despre starea sa dinainte de revoluție, domnul profesor relatează: „Speranțele mele erau legate de viața de facultate: a face cursurile, a prinde loc în bibliotecă. Trăiam într-o bulă de resemnare, dar ea era de supraviețuire, întrucât altă variantă nu aveam. Știam că se întâmplă ceva, dar acest ceva era un lucru neclar”.

Ați luat parte la revoluție? Dacă da, cum rememorați acest lucru?

Domnul Bogdan Antoniu, în prezent lector al Facultății de Istorie din București, pe atunci student la aceeași facultate, ne oferă un răspuns pe măsura întrebării: „Am luat parte la evenimentele din 21 decembrie. Am fost arestat. Am văzut ce înseamnă tot. Am fost eliberat a doua zi la prânz. Rememorez evenimentele mereu. Veștile din Timișoara le-am auzit de la o prietenă care asculta Radio Europa Liberă”. Ceea ce l-a impresionat a fost imaginea din fața Teatrului Național din seara zilei de 21 decembrie. Acolo erau mai mulți oameni în șir cu lumânări în mână. Acest lucru semnifica speranța oamenilor, care, deși nu se cunoșteau, aveau un țel comun, și anume căderea regimului.

Domnul Antoniu Bogdan reflectă și ceea ce am menționat mai devreme astfel: „Am trăit mereu cu speranța că România va fi schimbată. Am crezut că decembrie 1989 va readuce umanitatea și că scenele de atunci vor fi cele care schimbă totul”.

Tot despre evenimentele din acele zile relatează și domnul prorector, Radu Gramatovici, care a văzut ceea ce era în piață în momentele respective. Și ca să nu prelungesc suspansul, voi lăsa cuvintele să vorbească: „Atunci, eram la curent cu tot ce se întâmpla la Timișoara, datorită postului Europa Liberă. Văzusem și discursul televizat al lui Nicolae Ceaușescu și se cunoștea că lucrurile erau serioase. Plecând de la universitate spre casă mă întâlnisem cu oameni care participau la manifestație. Am ieșit pe 22 în momentul în care coloana de manifestanți era în zonă. Mulțimea era considerabilă. S-a produs o unitate pe care nu am mai întâlnit-o înainte”.

Domnul Liviu Papadima oferă propria imagine asupra evenimentelor, el ilustrând caracterul sumbru al lucrurilor: „21 decembrie m-a prins în misiune universitară. Atmosfera era sumbră. Un aparat de radio transmitea mitingul făcut de Ceaușescu. Se auzeau scandările oamenilor. Am ajuns la Piața Romană. Apăruse un cordon de forțe de ordine. Era o bucurie să strigi «Jos Ceaușescu!». Soția a mers în Piața Universității. Începuse represiunea. A fost extrem de violent ce se întâmpla acolo”.

Dacă vreți să vedeți și alte texte cu aceeași temă, dați click aici!

Și unele concluzii…

În acest articol, putem vedea modul în care profesorii de astăzi ai Universității din București, studenți în 1989, au văzut și simțit ceea ce s-a întâmplat în acel decembrie. Majoritatea nu credeau că se va schimba ceva și încercau să rămână pozitivi, meditând la viitorul care îi aștepta. Grijile legate de facultate au rămas și azi valabile pentru studenți, dar noi, acum, nu trecem printr-un fenomen atât de complex. Pot spune că am fost impresionată de multitudinea de perspective ilustrate în conferința organizată de Muzeul Universității, întrucât în manualele de liceu nu vedem menționate decât foarte puține detalii cu privire la ceea ce a însemnat decembrie 1989. Sper să intrați alături de mine în povestea spusă aici și să meditați ulterior la tot ceea ce ați citit, pentru că merită să ne cunoaștem și istoria recentă.

Salut! Ana aici. Eu sunt cea care e mereu cu istoria și tot ce e legat de ea. Am îmbinat asta cu scrisul și here i am povestind despre lucruri pe care poate nu le-ați auzit. În rest, sunt sociabilă și mă dedic trup și suflet oricărei activități.

Lasă un răspuns