Programul de guvernare a fost depus la Parlament

0
130 views
Programul de guvernare 2020-2024
Programul de guvernare 2020-2024

Premierul desemnat, Florin Cîțu, a depus miercuri dimineață programul de guvernare și lista miniștrilor cabinetului.

Conform documentului prezentat, principalele reforme intervin la nivel de justiție, sănătate, finanțe, apărare, transporturi și afaceri externe.

„O justiție accesibilă, imparțială și eficientă pentru toți cetățenii”, promite noul program de guvernare. Se are în vedere modificarea Constituției (introducerea inițiativei „fără penali în funcții publice” și modificarea procedurii de desemnare a membrilor CCR), a Legilor Justiției (prin desființarea Secției Speciale pentru Magistrați, înființarea DNA-ul pădurilor, un parchet specilizat pe infracțiunile de mediu și reforma de la nivelul Inspecției Judiciare), a legislației penale și reforma penitenciarelor și a logisticii instanțelor.

În ceea ce privește sănătatea, vom avea o nouă lege națională, asigurările se vor desfășura pe modelul pensiilor private,  se vor înființa spitale regionale la Iași, Cluj și Craiova, iar bugetul pentru sănătate va fi de până la 6% din PIB.

Pentru finanțe, coaliția nu are în vedere majorarea sau introducerea de noi taxe și impozite, își propune aderarea la zona euro în 2024, iar apărarea și afacerile externe merg pe consolidarea relației cu SUA, NATO, UE și alte programe regionale.

Transporturilor vor fi aduse modificări la nivel de infractructură: accelerarea investițiilor publice (alocarea a 2% din PIB pentru infrastructura de transport),  adoptarea deciziilor strategice pentru reforme structurale și prioritizarea investițiilor în acest domeniu.