Poate că tu-mi erai menirea

0
87 views

am venit pe pământ cu mâinile încrucișate,
dar mi s-a spus că am o menire.
mama-mi amintea la fiecare aniversare,
când suflam în lumânările mereu topite-n vârf,
că lumea nu-mi permite să mă caut
nici măcar pe mine, pe tine nici nu sper.
eu nu cred în iubire
și nici în lacrimi,
nu voi crede niciodată în voi, oameni
ce-mi sunteți pași înapoi.
mă plimbă întunericul pe palme
și Venus mi-este muză,
ce chemare să mai caut, unde, în ce univers
dacă totu-i plin de spaimă și-adun urlete-ntr-un vers?
poate că tu-mi erai menirea
pentru care am început să iubesc
o realitate sumbră în ochii omenirii,
și-o sinucidere ce-mi mima fericirea.

Articolul precedentPrețurile vaccinurilor anti-COVID au ajuns pe Twitter!
Articolul următorTop 5 filme de Crăciun de văzut pe Netflix
Bună, mă numesc Raluca și nu, nu sunt critic de modă. Dar am 16 ani și o sete excesivă de drept. Mă înclin cât de tare pot spre această latură a justiției și am născut un vis arzător: biroul propriu de avocatură. Momentan îmi trăiesc viața de licean la filologie, îmi dezvolt pasiunea pentru proză și opinie, iar dacă vei fi atent pe medalionul meu, vei observa o aspirație spre poezie. Sper ca ceea ce citești din partea mea să te facă să spui „Fata asta chiar trebuie citită!”