Snowflakes (fulgi de zăpadă), depresivi, leneși, narcisiști: sunt doar câteva dintre cuvintele prin care sunt descriși tinerii Generației Z. Un lucru însă nu se poate spune despre noi: că suntem prea tineri să înțelegem ce alegem.
nu-suntem-prea-tineri-sa-intelegem-ce-alegem

Snowflakes (fulgi de zăpadă), depresivi, leneși, narcisiști: sunt doar câteva dintre cuvintele prin care sunt descriși tinerii Generației Z. Un lucru însă nu se poate spune despre noi: că suntem prea tineri să înțelegem ce alegem.

În clasa a IV-a, am primit o riglă peste degete pentru că ieșisem afară, în pauză, cât timp ningea. Venisem cu încălțămintea udă, nu ne era permis acest lucru. Știam că nu era corect să fiu mustrată în acest fel și am purtat durerea aceea surdă cu mine prin viață. O simțeam de fiecare dată când mi se închidea o ușă în nas, când eram făcută nesimțită pentru că îmi ceream drepturile sau când reclamam abuzurile.

Țipam, dar nu mă auzea nimeni.

La vârsta de 16 ani câștigam o vacanță la Brașov de pe urma unui concurs de eseuri despre comunism. Timp de o săptămână, am avut activități menite să ne facă să înțelegem mai bine acea perioadă dură pentru România. Mai mult decât atât, am întâlnit câțiva dintre muncitorii întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu, Secția 440 „Matrițe” care au pornit revolta de la Brașov, din anul 1987. Am avut norocul și onoarea de a sta de vorbă cu cei care au inițiat această mică revoluție, iar pe măsură ce detaliile sângeroase și dureroase ieșeau la iveală, conștientizam că avem în fața noastră niște eroi. Să fi avut cu vreo 2, 3 ani în plus față de noi când s-au răzvrătit împotriva nedreptăților.

Știam, desigur, datorită orelor de istorie din generală, dar și datorită tatălui meu, ce însemna comunismul de dinainte de această excursie. Știam cum trebuia să fie o echipă de conducere a statului, ce calități trebuia să aibă și că e musai să mă facă să mă simt în siguranță în țara mea.

Nu mă mai simțeam în siguranță în țara mea.

Cu ceva timp înainte, se întâmpla tragedia din Colectiv. Pentru că făceam naveta și aveam ore după-amiază, mereu mă prindea seara prin oraș. Îmi aduc aminte că, scăpând de la liceu, se strânsese lume în Piața Unirii din orașul meu, într-un protest împotriva corupției care a dus la uciderea atâtor oameni. Știam cât de greșit era ce se întâmplase și că așa ceva e de neconceput, așa că m-am alăturat protestului. Nu mă mai simțeam în siguranță în țara mea. Abia începusem clasa a 9-a.

Sunt prea tânără să înțeleg ce aleg?

Astăzi am 20 de ani. Înțeleg acum, la fel cum înțelegeam și la 15 ani, ce reprezintă binele și răul. Desigur, acum cu o perspectivă mai avansată asupra vieții, dar cu același simț al dreptății înrădăcinat în piele. Încă mi se spune că sunt prea tânără să înțeleg ceea ce se întâmplă în jurul meu, de parcă aș avea în fața ochilor o bucată de sticlă colorată care îmi distorsionează realitatea și mă face să văd lumea în roz.

Când mă uit în dreapta mea și văd o femeie agresată de un bărbat, iar în stânga câțiva copii cerșind în frig, mi-aș dori să văd lumea în roz.

Când am prieteni din comunitatea LGBTQ care îmi povestesc despre cum se feresc ca lumea să afle că au o orientare sexuală diferită, pentru a nu fi stigmatizați, mi-aș dori să văd lumea printr-o bucată de sticlă colorată. Când aproape un sfert din mamele minore din Europa se află în România, aș da orice să pot să trăiesc în bula mea.

În sfârșit, toate țipetele meu se materializau în ceva concret.

La vârsta de 18 ani am început să am o voce pe care până atunci mi-o doream atât de tare. Simțeam că în sfârșit puteam să vorbesc, puteam să țip, să militez împotriva tuturor neajunsurilor pe care le vedeam în jurul meu. Acela a fost momentul în care legea îmi acorda dreptul de vot.

Toate aceste nedreptăți și lucruri care trebuiau schimbate le-am observat încă de la o vârstă foarte fragedă. Nu aveam nevoie de maturitatea unui om de 50 pentru a-mi da seama că nu aveam toate facilitățile necesare unui om bolnav, într-un spital de stat. Îmi sunt de ajuns cei câțiva ani de viață pentru a înțelege că aspecte precum corupția, infracțiunile, abuzurile de orice fel nu stau la baza unui stat democratic.

Într-o țară în care abuzurile sunt la ordinea zilei, este imposibil ca un tânăr să nu priceapă ce se întâmplă în jurul său.

Ce înseamnă, de fapt, prea tânăr, când încă de când ne naștem facem alegeri? Cum putem greși în votul pe care-l exercităm când avem în față toate dovezile a ceea ce e bun și rău?

Nu suntem prea tineri să înțelegem ce alegem! De ce nu vorbim despre vârstă atunci când tinerii cresc cu violența în familie? Când fete de 13, 14 ani sunt violate de propriile lor rude? De ce suntem prea tineri să luam decizii, când copiii din mediile rurale renunță la școală pentru a munci și pentru a-și întreține familia? De ce acești copii nu sunt prea tineri să trăiască și să înțeleagă asemenea lucruri?

Votul meu de azi este votul pentru viitorul meu și al generației următoare. Îmi înțeleg responsabilitatea și am discernământul necesar pentru a înțelege de ce votez și ce votez. Dacă la 15 ani ieșeam în stradă împotriva corupției împreună cu alți mii de tineri, cu siguranță că înțelegeam cu toții că aceasta era atitudinea potrivită pentru a schimba lucrurile în țara noastră.

Suntem mult mai mult decât suma unor ani!

Tinerii reprezintă viitorul, încetați să ne mai priviți ca pe niște copii! Istoria ne-a învățat care sunt consecințele nepăsării, a ignoranței și refuzăm să fim subestimați doar pentru ca nu am prins „vremurile grele”. Ceea ce unii oameni trebuie să înțeleagă este că doar unindu-ne forțele putem face o schimbare benefică pentru toți. Noi nu suntem dușmanii voștri, așa că nu vă mai comportați de parcă ar fi vina noastră că ne-am născut după ’95!

6 decembrie este data în care ne alegem parlamentarii. Ne facem temele din timp și promitem să fim acolo. Indiferent ce părere ai despre candidați, du-te și votează. Nu ai voie să îi lași pe alții să aleagă ce cred ei că e mai bine pentru tine.

Schimbarea stă în mâinile noastre!