Cât trebuie să dai șpagă ca să obții permisul de conducere?

"în Știri" by

Suceava, județul unde șpaga este la modă.

În cazul de față vorbim despre șpaga care se dă pentru obținerea carnetului de conducere. Dacă vrei să fii șofer, ai costuri suplimentare pe lângă plata pe care o faci ca să înveți să conduci. Așadar, fără șpagă nu iei orașul, iar fără oraș nu poți obține permisul de conducere.

Suma este între 200-300 de euro. Atât trebuie să pregătească un viitor șofer.

Acum vine întrebarea cea mai grea. Ce se întâmplă cu cei care nu au acești bani sau pur și simplu refuză să dea șpagă?

Un bărbat din Suceava a declarat că neplătirea examenului l-a dus într-o situație cu totul critică. Potrivit acestuia, după ce a parcurs examenul practic la categoria A, acestuia nu i s-a găsit nicio greșeală, astfel trecând examenul. Dar, peste jumătate de oră a fost sunat și instructorul i-a spus că trebuie să vină urgent la școală. Acolo stătea polițistul examinator, care i-a cerut ferm 50 de euro, datorită faptului că nu a plătit mita. Văzând că acesta refuză, polițistul l-a amenințat, zicând că „ar fi rău pentru tine în viitor”.

Șoferului i s-au mai întâmplat asemenea scenarii și în încercarea de a da pentru permis de categoria C+E. Instructorul școlii nici măcar nu a vrut să îl primească, până ce nu a efectuat plata celor 250 de euro.

Lasă un răspuns