inchiderea-pietelor

Ne-au lăsat bătrânii în frig după închiderea piețelor! Câte pot să mai îndure?

"în Păreri și opinii" by

Bătrânii și piața – Câte voturi primește viața unui bătrân în România?

În weekend, autoritățile anunțau închiderea piețelor agroalimentare, care funcționau în spațiu închis, pe o perioadă de cel puțin o lună. Soluțiile nu au întârziat să apară: tarabele urmau să fie mutate în aer liber, lângă piețele închise, sau montate corturi pe spațiul de parcare al acestora.

Ulterior, deputații au decis că, pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. Legea, care conține și amendamentul lui Marcel Ciolacu, a fost votată cu 173 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 93 de abțineri.

Îi vedem în fiecare zi: la un colț de stradă, în fața unei case când trecem cu mașina, așezați pe cimentul rece. Îmbrăcați cu haine vechi, ponosite, cojoace peticite care abia îi mai țin laolaltă să nu se frângă cu totul, de neputință, de frică, de boală. Îi observăm cu coada ochiului când întind mâna să ne ofere o legătură de pătrunjel. Noi nu le-o întindem înapoi. Pășim încrezători, ne facem că nu-i vedem, alteori îi mai și înjurăm, „Ce-mi bagi pe gât atâta, mamaie?”. Cu fiecare refuz pe care-l primesc într-o zi, taie de pe listă ghetele, medicamentele, mâncarea. Le ajung banii doar să-și plătească taxa pentru locul de pe trotuar. Cu pielea înfrigurată, bătătorită, batjocoriți de trecători, singuri. Bătrânii și unica lor sursă de venit, piața.

93 de abțineri și un vot împotrivă. Câte voturi primește o viață? Câte voturi primește viața unui bătrân în România?

Cum este posibil să fie luată în calcul posibilitatea de a pune niște oameni să vândă produse, în aer liber, în lunile cele mai geroase din an?

Situația bătrânilor noștri nu este una îmbucurătoare. Zic bine, ai noștri. Femeia aceea, care stă zi de zi și vinde ceapă în piață pentru a-și cumpăra o pâine, poate fi bunica ta. Bătrânul care are câteva mere micuțe, dar naturale și gustoase, poate fi tatăl tău. Sau al meu. Avem o responsabilitate și o datorie față de acești oameni care au pensiile atât de mici. În cei câțiva ani care le-au mai rămas, își cară oasele grele prin grădini, udând, plivind, prășind. Au spatele încovoiat de la atâta muncă, încât ți-e teamă că dacă i-ai atinge, s-ar sfărâma acolo în brațele tale, s-ar face bucăți mici, s-ar duce de tot.

Și cu toate astea mai duc. Așa cum zic ei: „mai ducem, mamă, ce să facem?”și-ți vine să le spui: ,,luați o pauză, ați muncit toată viață, măcar acum la bătrânețe să vă bucurați de nepoți, de liniște, de lume”. Răspunsul lor e năucitor de fiecare dată. Au copiii plecați la muncă prin străinătate. Nepoții? Nu i-au mai văzut de câțiva ani, dar sunt mari, sunt la școală. Mai vorbesc din când în când cu copiii la telefonul împrumutat de o vecină, dar nu le trimit bani. „De unde să-mi trimită, mamă, dacă nici ei n-au?”.

Mulți dintre ei sunt ai nimănui.

Cu pensii care nu le acoperă strictul necesar. Se roagă la lumina unei lumânări, pentru că nici nu se pune problema să aibă curent. Mănâncă poate dintr-o mămăligă două zile la rând. În simplitatea lor, nici nu îndrăznesc să ceară mai mult. Și cu toate astea, cu toate neajunsurile, cu durerea care le rupe câte puțin pielea la fiecare pas, nu încetează să dăruiască. Tu le ceri o legătură de pătrunjel, dar îți mai dau câte puțin, să ai acolo. Prețurile la care își pun puținele roade pe care le-au muncit sunt infime, cu mult mai joase decât ai găsi în supermarket-uri. Nu se plâng, nu te trag de mânecă, se fac cât mai mici cât să nu deranjeze pe nimeni. Își scad prețul pentru acel tip de client care insistă și insistă să negocieze la sânge, că a văzut el nu știu unde că e mai ieftin.

Ai cui sunt bătrânii aceștia? Dacă ai mei nu sunt, ai tăi nu sunt, statul nu are grijă de ei, atunci ai cui rămân? 93 de abțineri și un vot împotrivă.

Bătrânii sunt amendați pentru că vând fructe și legume în locuri neautorizate. Sunt tratați ca niște infractori, pentru că nu își permit să plătească o tarabă în piață. Între timp, infractori cu un cazier serios umblă liniștiți pe străzi, pregătindu-și următoarea faptă.

Sunt aruncați în frig, în ploaie, lăsați să se descurce singuri. Ei se descurcă singuri, asta fac de-o viață întreagă, dar vă întreb pe voi: Cum puteți să puneți capul liniștiți pe pernă când știți cât de chinuiți sunt oamenii aceștia? Bătaia de joc a tuturor, ignorați și invizibili, bătrânii noștri.

Pentru mulți dintre cei care vând în piețe, agricultura și grădinăritul rămân unica sursă de venit. Muncesc luni la rând și investesc în ceea ce fac, pentru ca produsele lor să fie pe placul consumatorilor. De cele mai multe ori, nu fac profit. Ceea ce nu se cumpără, se aruncă. Așa funcționează piața. În timp ce, în magazinele din România, se importă tone de fructe și legume din alte țări.

Acesta e strigătul meu către fiecare dintre voi: cumpărați de la bătrâni, luați mai mult decât aveți nevoie, dați mai mult decât vi se cere. Bunul lor simț atât de crescut îi împiedică să vă ceară; sunt oameni crescuți cu simțul corectitudinii și al rușinii. Întrebați-i de sănătate, cum o mai duc, dacă aveți timp, spuneți-le o vorbă bună. E responsabilitatea noastră.

Lasă un răspuns